Eoierparlamentarul în lumea diplomatică

Publicat în Dilema Veche nr. 541 din 26 iunie - 2 iulie 2014
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png

Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase.

Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii, dedicat tratatului SUA – UE aflat la baza lui grand marché transatlantique, se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.

În articolul „Ballons, millions et postillons“ („Baloane, milioane şi scuipături“ – scuze, în traducere nu rimează – poate mai potrivit ar fi „Baloane, milioane şi şmenuri grosolane“), Balthazar Crubellier face o analiză a evoluţiei cluburilor de fotbal în lumea actuală, în special a celor nouveau riches din Europa Centrală şi de Est. Steaua Bucureşti nu putea fi ignorată, evidemment. Asta pentru că zisul ei „finanţator“ e personajul care „fait la pluie et le bon temps“ la nivelul clubului, e cel care taie şi spînzură, e reprezentantul de seamă al noilor feudali ai fotbalului. (Iniţial, intenţionam să scriu că e un arhetip, dar am renunţat rapid pentru că, aşa cum ştim cu toţii, Gigi e unic.)

După ce îi schiţează biografia (fără a ignora detaliile relative la ucenicia de cioban, antifacerile imobiliare, schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării, transferul acţiunilor steliste pe numele zişilor nepoţi, achiziţionarea partidului-portofel şi, în final, cariera de euroiparlamentar), domnul Crubellier insistă pe viziunile aşa-zis politice ale Marelui „Finanţator“ şi „Latifundiar“: xenofobia, extremismul, apucăturile fasciste, rasismul. Şi, după ce aminteşte de rivalitatea dintre Steaua şi CFR Cluj (un club controlat, în viziunea domnului Gigi, de „bozgori francmasoni“), autorul articolului evocă o declaraţie a omului nostru demnă de colecţia de vorbe de duh ale lui Radu Paraschivescu. După ce iniţial se fălea că la Steaua nu joacă şi nu vor juca decît români (albi, evident, sau, preferabil, verzi), eoierparlamentarul a decis să transfere taman de la CFR Cluj un jucător de culoare şi să-şi explice decizia cu o justificare memorabilă: „Mie nu-mi plac negrii, dar nu am ce face, ăsta e prea bun ca să-l lăsăm bozgorilor.“ Două dintr-o lovitură.

Rîsu’-plînsu’… Cred că mai mult e plînsu’. Şi asta nu neapărat pentru că euroiparlamentarul ne-a tras după el în lume (inclusiv cea strasbourgheză sau lemondiplomatică). Şi nici pentru că omu’ „face“, cum vine vorba, „rating“ (în fapt, tabloide şi caraghioşi există peste tot în lume). Necazurile amintite mie de articolul menţionat stau, cred, în altă zonă. Întîi, că ştirile despre Gigi şi de-alde Gigi ocupă scena nu doar la secţiunea de caraghioslîc a presei sau în vulgaroide, ci şi în prima pagină pretins serioasă. Şi doi – că pe noi, poporul, chiar ne interesează, cu adevărat, Gigi şi de-alde Gigi şi, în general, deriziunea şi nonştirea.

Nu de puţine ori mi s-a întîmplat să constat că evenimente cu adevărat importante din lume (inclusiv din lumea sportivă) au fost ignorate cu nonşalanţă de mass-media noastră ori evocate, cel mult, ca note de subsol. Îmi amintesc, bunăoară, de o ediţie de ştiri difuzată relativ recent. Într-o vreme tensionată şi tulbure, marcată de numeroase conflicte şi răzmeriţe: dispute dure în Ucraina, război civil în Siria, revolte violente la Caracas, fierbere în întreaga Turcie, scandal în Egipt, disensiuni riscante între China şi Japonia, noi agresiuni israeliene în Gaza, scandaluri de spionaj la scară mondială. Presa internaţională era cutremurată de toate aceste evenimente şi, în ciuda distorsiunilor manipulatorii de ici şi de dincolo, încerca să ne ajute în a le prinde sensul: informaţii fierbinţi, editoriale şi analize, dezbateri înverşunate, toate laolaltă menite să scrie istoria contemporană.

În paralel, în perioada respectivă (era prin aprilie, cred), buletinele noastre de ştiri începeau cu buletine medicale despre starea de sănătate a puşcăriaşului feudal, ţintuit la pat de prefăcătorie cervicală cronică şi tupeu lombar, ambele tratabile doar la Viena. După asta urmau, desigur, talk-show-urile în care analişti-doftori şi tălmaci-felceri radiografiau vertebrele bolnavului de coloană vertebrală şi de cap înţepenit. Telejurnalul şi emisiunile de dezbateri se transformaseră, carevasăzică, în cursuri şi seminarii de anatomie ce-şi asumaseră misiunea să demonstreze dacă atomii afectaţi de spondiloză mai pot sau nu încăpea într-o celulă. Iar concluzia experţilor tălmaci părea să fie că, într-adevăr, mititica Poartă Albă e prea meschină ca prin ea să treacă un om cu aşa coloană. Motiv pentru care, cînd suferindul a ieşit din Academia de fotbal-zdup pentru o zi, ca să facă baie de TV, toate televiziunile s-au bulucit, în prime time, să-l îmbăieze.

Între timp, tensiunile mondiale s-au înteţit. Separat de asta, în lume s-au întîmplat şi se întîmplă acţiuni care fac istorie cu adevărat în toate planurile: economic, cultural, politic, sportiv etc. Şi în curtea noastră, separat de cafteala zisă politică, mai au loc şi evenimente care merită notate şi popularizate (mă întreb, de exemplu, cîtă lume a auzit de ultima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania sau de recenta aniversare a Colegiului „Noua Europă“ şi de dezbaterile organizate cu aceste prilejuri). Cu toate astea, noi, aceia care l-am trimis pe nea Gigi în lumea diplomatică, continuăm să ne îmbătăm cu apă de la robinet. Iar robinetul conectat la canalele TV ori la canalele presei ne oferă aceleaşi zoaie: numeroase informaţii şi competente analize despre „deflagraţia“ din Colentina (explozia nu prea sună, deflagraţia e mai rezonantă), despre „autostrada morţii“ (majuscule obligatorii), „mafia cărnii“ (muzica din La Piovra pe fundal), Cioacă şi Elodia (varianta românească a episodului în care sora lui Sue Ellen îl împuşcă pe J.R., dar ne lasă cu ochii în soare pînă cînd regizorul termină sondajul de opinie referitor la identitatea criminalului), România „de sub ape“ (indiciu că suntem pe cale să descoperim Atlantida) ş.a.m.d. Apoi, informaţii din sport: fotbal (noul tatuaj al lui Mutu), tenis (noua iubită a lui Ilie Năstase) şi Formula 1 (noua metodă prin care Maybach-ul iese de la standuri printr-o singură lovitură de rangă), iar la final, un fapt divers: explicaţiile „halucinante“ ale învăţătorului care i-a rupt „pur şi simplu“ urechile unei eleve.

Exemplele indicate nu sunt singulare, din păcate. Apetitul pentru cancan, senzaţionalism ieftin şi divertisment-kitsch continuă să mobilizeze trupele mass-media şi astăzi, şi-o va face şi-n viitor, evident. Întrebarea esenţială este însă cînd ne vom putea bucura de o separaţie netă între pagina primă şi pagina despre nimeni şi nimic. 

Florentin Ţuca este managing partnet la casa de avocatură Ţuca, Zbârcea & Asociaţii.

Foto: L. Muntean

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă
Percheziționarea literaturii jpeg
Percheziționarea literaturii
Presa literară din Franţa se hrăneşte mai tot timpul din afaceri mustoase de... plagiat. Săptămînalul L’Express dezvăluie că celebrul Patrick Poivre d’Arvor (PPDA), mitic prezentator TV şi autor prolific de cărţi, este dat în judecată pentru... contrafacere, fiindcă romanul său epistolar Fragments d’une femme perdue (Grasset, 2009) ar reproduce scrisori întregi primite de la o fostă iubită...

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.