Ori de cîte ori cuvintele „turism“ şi „România“ sînt menţionate în cadrul unei discuţii, cuvîntul „potenţial“ este şi el cu siguranţă prezent: toţi cei care cunosc şi iubesc această ţară sînt de acord că România are potenţial ca destinaţie turistică. Cu toate acestea, e la fel de clar că de 20 de ani încoace România nu este în stare să construiască pe baza acestui potenţial. 

Românilor le place să spună o glumă, cum că Dumnezeu i-a dat României o abundenţă de resurse naturale şi, cînd unul dintre îngeri a întrebat: „Doamne, de ce Îi dai atît de multe României?“, acesta a răspuns: „Stai numai să vezi cu ce oameni o voi popula“. Este ca şi cum asupra României s-a aruncat un blestem care o împiedică să-şi dezvolte industria turistică (cea mai mare din lume).
 
Abordarea turistică a României este complet greşită. Şi nu mă refer aici doar la acţiunile costisitoare şi absurde puse la cale de diverşii miniştri ai Turismului (nu pot să-l uit pe „Şpagathon“ şi palmierii lui), dar chiar şi la nivel local oamenii nu par să înţeleagă ce anume trebuie făcut. Străinii educaţi din clasa de mijloc – publicul-ţintă ideal, s-ar zice – nu caută vile kitsch cu acoperişuri albastre, televiziune prin cablu şi aer condiţionat în fiecare cameră. Ei vor să se bucure de viaţa rurală a României, pe care o percep ca fiind originală, exotică, prietenoasă şi cu valoare estetică. Din păcate, tocmai acest lucru este greu de găsit, deoarece majoritatea românilor presupun că străinii nu vor o astfel de experienţă; presupun că noi căutăm hoteluri mari, moderne şi kitsch, unde muzica urlă din boxe şi clienţii sînt serviţi de chelneriţe tinere şi ursuze, îmbrăcate în costume negre.
 
Baza oricărei strategii turistice de succes este definirea corectă a publicului-ţintă şi înţelegerea nevoilor care-l definesc. Promovarea turismului de masă nu are rost, deoarece România nu va putea concura niciodată cu Turcia, Grecia, Croaţia sau Ungaria. Din experienţa mea, persoanele care apreciază România sînt pasionate de cultură, ecologie, drumeţii pe munte, ciclism; aceste persoane sînt dispuse să accepte standardele „diferite“ ale transportului public, le face plăcere să relaţioneze cu localnicii, care sînt de obicei foarte prietenoşi, şi trăiesc o „experienţă“ de neuitat. Mulţi dintre aceşti „călători“ pe cont propriu se înamorează de România – un fenomen cu totul ignorat de Ministerul Turismului. Aceşti turişti trebuie să fie foarte descurcăreţi, ţinînd cont că în toată ţara nu sînt decît vreo două centre de informare turistică (cel nou, de la Gara de Nord, este mereu închis), iar site-urile web oficiale sînt de neînţeles.
 
Viziunea turistică românească pare să provină din perioada sovietică şi fascistă, cînd fabrici întregi de muncitori erau trimise cu trenul în staţiuni litorale atotîncăpătoare. Turismul ţinea de cantitate şi tranzit de mase; calitatea nu era (şi nu e nici acum) de vreo importanţă. Turistul rus de acum cîteva decade era probabil bucuros că măcar nu e în Siberia, ca să-i mai pese de serviciile sub-standard. Turismul este privit mai degrabă ca o „industrie“, decît ca un serviciu personalizat.
Plecînd de la această perspectivă demodată, turismul nu se poate dezvolta fără îmbunătăţirea infrastructurii şi construirea de autostrăzi, fără aeroporturi şi staţiuni noi – toate acestea costă însă zeci de miliarde de euro, deci probabil că nu se vor realiza niciodată. Pe cînd, pentru dezvoltarea turismului cultural şi ecologic, nu e nevoie decît de o campanie promoţională reuşită, de informaţie clară, cîteva panouri informaţionale şi un guvern care să susţină (în loc să pedepsească) familiile care doresc să ofere astfel de servicii.
 
Vin în România de peste 20 de ani şi, ca majoritatea străinilor, nu pot să sufăr marile staţiuni, dar iubesc viaţa la ţară. Singurul loc pe care l-am găsit capabil să capitalizeze bogata moştenire culturală a României este operaţiunea turistică a contelui Kalnoky, care a renovat în condiţii excelente, zece case din satul Micloşoara, judeţul Covasna. Spre deosebire de alte pensiuni rurale la care am stat, Kalnoky este foarte atent la detaliile din fiecare cameră şi a pus la punct un program prin care turiştii pot vizita peşteri, păduri, sate şi biserici săseşti. Şi cu toate acestea, în loc să ia aminte la experienţa pozitivă a lui Kalnoky şi la miile de turişti străini care petrec vacanţe plăcute la Micloşoara, statul român a ales să îl penalizeze (cel mai recent, cu o amendă pentru instalarea unui sistem ecologic de canalizare).
 
Este tentant să declari că Elena Udrea este cel mai slab ministru al Turismului de pînă acum, şi este foarte uşor să o iei peste picior pentru acel slogan naţional absurd şi fără sens pe care l-a lansat, „Land of Choice“, şi pe care tot nu reuşesc să-l înţeleg. Eu cred însă că Elena Udrea nu este cu nimic diferită faţă de predecesorii săi.
 
Se pare că lucrul în care toţi aceşti miniştri excelează este inabilitatea de a înţelege sau de a exploata incredibilele oportunităţi de promovare care li se înfăţişează. Cea mai importantă oportunitate de marketing, care nu a mai fost folosită de la Ceauşescu încoace, este Dracula – una dintre cel mai bine dezvoltate mărci ale Hollywood-ului. Incapacitatea României de a dezvolta marca Dracula în ceva cultural, aristocratic, misterios şi pasionant este de neînţeles (gîndiţi-vă numai la cîte circuite istorice s-ar putea organiza între Sighişoara şi Giurgiu). Singura dată cînd am observat promovarea cu gust a acestei mărci a fost la contele Kalnoky, care foloseşte cu inteligenţă cuvintele „conte“ şi „Transilvania“ pe pagina sa de prezentare web; deşi nu face nici o referinţă la contele Dracula, aceste cuvinte-cheie sînt suficiente pentru a incita imaginaţia vesticilor. Şi funcţionează: Kalnoky are rezervări.
 
Un exemplu mai recent de pierdere a unei mari oportunităţi a avut loc în 2009, cînd emisiunea britanică Top Gear – care are o audienţă globală estimată la un miliard de persoane – a dedicat un episod întreg României. Iniţial, Jeremy Clarkson a fost destul de cinic şi fără chef cu privire la parcurgerea Transfăgărăşanului, dar cînd a ajuns în vîrful muntelui a devenit neobişnuit de entuziasmat şi a folosit cuvinte de laudă pe care rar le auzi despre România. Iată cum descrie Transfăgărăşanul: „fiecare turnantă incredibilă din fiecare circuit de curse din lume, împletite pentru a crea o linie gri, continuă de neîntreruptă perfecţiune auto“. A terminat emisiunea mulţumind României, după care a întrebat dacă se poate întoarce – „pentru totdeauna“.
 
Să primeşti asemenea laude din partea Top Gear este nemaiîntîlnit (de curînd şi-au sfătuit audienţa să nu se obosească să viziteze SUA). Dar în loc să profite de acest dar ceresc al relaţiilor publice, ambasadorul României la Londra a trimis o scrisoare oficială către BBC prin care a denunţat faptul că Jeremy Clarkson a greşit referindu-se la un sătean ca fiind de origine romă, cînd acesta nu era. Mintea îţi stă în loc şi te întrebi cam cîte generaţii vor trebui să treacă pînă cînd românii vor avea în sfîrşit un ministru al Turismului a cărui atitudine să nu fie pervertită de comunism.
 
traducere de Iulia MĂRUŞCĂ

Rupert Wolfe Murray poate fi urmărit pe Twitter @wolfemurray