Ce n-am înțeles încă despre pandemie?

9 aprilie 2020
Ce n am înțeles încă despre pandemie? jpeg

Acum ceva vreme am cumpărat amuzată un joc de cooperare care se numește Pandemic. E un joc complex, cu reguli neobișnuite, în care toți jucătorii cîștigă sau pierd împreună. N-am avut la momentul acela premoniții, așa că l-am jucat de cîteva ori cu studenții la seminare de psihologie socială și apoi l-am abandonat în raftul cu jucării. Pînă cînd, într-o dimineață, ne-am trezit că jucăm acest joc în doi, în trei, în cîteva miliarde de participanți.

Pe măsură ce valul de îmbolnăviri s-a apropiat de noi, avem senzația că privim o coliziune de trenuri care se petrece cu încetinitorul. Sîntem îngrijorați, dar și doritori să întreținem speranța, ne gîndim la cei vulnerabili din familie, dar ne uităm și în curtea vecinilor, ne suprainformăm și ne scandalizăm cînd aflăm despre cazurile celor care refuză să stea acasă sau care mint cu privire la situația lor. Cu cît îngrijorarea crește, cu atît mai explozivă e și frustrarea: Cum pot să fie bunicii atît de iresponsabili și să refuze să stea acasă? Nu le pasă de nepoții lor? Cum e posibil ca vecinii să iasă la grătar sau la restaurant? Vor să ne facă rău? Cît de lipsiți de minte și de umanitate pot fi cei care au îmbolnăvit atîtea cadre medicale?

Pe măsură ce se accentuează, indignarea pare să se alimenteze din ea însăși, pînă cînd explodează în comportamente violente, care devin mențiuni într-un șir lung de titluri scandaloase formulate astfel încît să ne incite partea întunecată a curiozității. Și, pe măsură ce asistăm la ele, devenim din ce în ce mai plini de reproș și resentimente și ne simțim îndreptățiți să fim așa. Considerăm că ar fi cu totul drept ca oportuniștii fără scrupule care ne-au părăsit ca să le fie mai bine și se întorc acum pe furiș cu bagaje virusate să fie pedepsiți la graniță, iar smintiții care fac grătare aproape de casele românilor cuminți să fie obligați să „petreacă” dincolo de gratii. Scriind aceste rînduri aproape că aud încuviințările tip „tribună”: „Zi-le, nenicule, că merită!” Dar există cîteva defecte majore în această direcție de gîndire și atitudine care se împînzesc precum erorile de replicare care transformă celulele sănătoase în cancer. Fiindcă distincția dintre noi și ceilalți este o linie trasă în nisip ale cărei loc și formă se modifică după culoarea afectivă a argumentelor noastre. „Lumea-i cum este... şi ca dînsa sîntem noi”, vorba poetului.

Comportamentele care ne despart reprezintă adesea reacții la aceleași emoții de bază, modalități prin care reușim să facem față atunci cînd ceea ce trăim e copleșitor. Cînd amenințarea este prea mare sau nu avem puterea să o confruntăm, vom evita. Pentru unii, aceasta înseamnă că vor fugi din țara de adopție devenită terenul morții și vor veni spre casă repede, chiar dacă au fost încurajați să rămînă. Pentru alții, evitarea va lua forma cumpăratului compulsiv și a proviziilor iraționale. Cînd ni se pare că avem puterea de a ne lupta cu pericolul, vom lua măsuri, vom intra în război cu cei care ar putea să aducă virusul aproape de noi, vom cere măsuri aspre care să ne protejeze. Cînd impulsul de fugă și cel de luptă sînt la fel de puternice, rezultatul este o stare de îngheț. Pentru unii, aceasta înseamnă că pericolul îmbolnăvirii se resimte atît de puternic încît se blochează într-un ciclu continuu de igienizare, verificare atentă a simptomelor, insomnie. Alții asistă neputincioși și aparent nepăsători la dezastrul care trece pe lîngă ei, prin ei, fără să mai poată reacționa. Acestea sînt ingredientele pentru o traumă colectivă ale cărei efecte se fac deja vizibile.

Ce ne facem, însă, atunci cînd pericolul nu e unitar și fiecare vede frînturi din el? Cînd unii reacționează la pericolul de îmbolnăvire, alții simt în ceafă suflarea rece a șomajului și a pierderii locuinței. Pentru bătrînii care și-au pierdut atît de multe dintre abilități, amenințarea îngrădirii mișcării poate transforma lupta într-o încercare disperată de a menține aparența controlului. Plimbarea de dimineață reprezintă un ultim bastion în această luptă. Părinții care stau acasă cu copii de diferite vîrste ajung să simtă amenințător stresul care rezultă din suprapunerea cerințelor unui șef care cere productivitate, peste cea a școlii care cere supravegherea temelor, peste cea a îmbolnăvirii celor dragi, peste altele și altele.

Și mai complicat e atunci cînd noi înșine devenim pericol unul pentru alții, prin comportamentele și deciziile, dar și prin atitudinile noastre. Cei care ascund de unde vin sau refuză să mențină carantina se confruntă cu pericolul stigmatului, al respingerii, acuzelor și chiar agresivității vecinilor sau necunoscuților, la fel de speriați. Cei care sînt vulnerabili se luptă să se apere de pericolul iresponsabilității celor care n-au reușit să înțeleagă cum îi vor afecta pe cei din jur deciziile lor.

În acest mecanism hipercomplex tulburat de pandemie, ajungem să trăim reactiv. Frustrarea, furia, reproșul și acuzele devin aliați tentanți pentru că ne permit să nu ne confruntăm cu propria anxietate și cu vulnerabilitatea propriei existențe. Cît timp sîntem revoltați pe emigranții iresponsabili, pe guvernul incompetent, pe vecinii răuvoitori sau pe țara de unde ni se trage acest mare rău nu avem timp să fim îngrijorați, confuzi și triști. Problema este că nu avem timp să fim nici atenți, înțelegători, activi, creativi și rezilienți. Pentru a înlătura blocajul, avem nevoie să parcurgem un drum anevoios de la furie la compasiune, înțelegînd că sîntem cu toții actori dar și autori ai poveștii pe care o trăim. În această situație, nu ne putem permite să rămînem prea mult timp blocați în capitolul cu revoltă îndreptățită pentru că aceasta ne consumă resurse pe care nu le avem de irosit.

E vremea să contribuim cu ingredientele necesare pentru a cîștiga „jocul de cooperare” în care fie învingem ca echipă, fie pierdem cu toții. Din echipamentul absolut necesar fac parte: exercițiul de a-i privi pe ceilalți ca ființe umane cu aceleași dorințe, nevoi și speranțe ca și noi, înțelegerea erorilor cognitive de care suferim cu toții, compasiunea, toleranța crescută la incertitudine și frustrare, abilitatea de a ierta, recunoștința, generozitatea, contribuția măruntă, dar constantă, compasiunea. Lista poate fi continuată de dumneavoastră, cititorii și coechipierii noștri.

Foto: wikimedia commons

Un pahar cu apă jpeg
Un pahar cu apă
Pășește afară din deșertul lumii. Nu-ți trebuie decît curaj.
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte! jpeg
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte!
Vremea sloganelor goale a trecut, puneți-vă centurile, criza e România Noului Normal.
Virusul ca metaforă jpeg
Virusul ca metaforă
Alienarea era un sentiment real al vieții. Însă în zilele noastre nu mai poate fi așa. În extazul comunicării, subiectul se contopește cu obiectul, interiorul cu exteriorul, toată lumea este conectată organic cu toată lumea și cu toate.
Alergînd pe sloiuri de gheață jpeg
Alergînd pe sloiuri de gheață
De cînd cu pandemia asta nenorocită, ne amînăm și respiratul. Ne-am pierdut chipul în spatele măștilor albe. Nu mai știm cine sîntem. Îmbrățișările, libertatea și rîsul cu prietenii au fost amînate și ele.
Reflecții din izolare jpeg
Reflecții din izolare
Starea de anxietate este crescută și este firesc să fie așa, sunt multe necunoscute, iar predictibilitatea vieții ce părea că o avem a dispărut.
Nu pot să respect nefericirea jpeg
Nu pot să respect nefericirea
Nu înțeleg sentimentul de cușcă, de colivie, pe care îl trăiesc, nu pot pricepe starea mea de privare de libertate.
Pandemia și igiena mentală  O tentativă de discreditare a Realității jpeg
Pandemia și igiena mentală. O tentativă de discreditare a Realității
Constat, cu ocazia acestei pandemii, pentru a nu știu cîta oară, cît de mult și cît de profund  contactul prelungit, neîntrerupt, cu Realitatea dăunează sănătății mentale.
Insule în derivă jpeg
Insule în derivă
Neîncrederea mea a fost construită cu grijă, an după an, vîrstă după vîrstă, decret după decret.
Gînduri post pandemie: părăsim orașele! jpeg
Gînduri post-pandemie: părăsim orașele!
Astăzi trăim o pandemie similară ca simptomatologie, impact și măsuri adoptate cu ciuma pulmonară, iar orașul ne riscă viața în loc să ne apere.
Micro granturi pentru artiștii independenți jpeg
Micro-granturi pentru artiștii independenți
Micro-granturile ADFRSurvival se adresează talentelor emergente și actorilor independenți.
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică jpeg
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică
Am înţeles că tuturor ne e greu, dar şi că unora dintre noi le e mai greu să accepte asta.
Karma e karma, neh? jpeg
Karma e karma, neh?
Creația se naște de multe ori din suferință, dintr-o fractură a spiritului.
New York, stare de urgență jpeg
New York, stare de urgență
În New York, lumea nu a respectat izolarea în totalitate. Dacă s-ar fi luat măsuri mai devreme, poate nu s-ar fi ajuns aici. Există mai multe focare. Momentan, cel mai mare e în Queens.
În oglindă jpeg
În oglindă
Cît de ușor este să stai la adăpost, între cei patru pereți ai tăi și să critici pe toată lumea.
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX lea jpeg
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX-lea
Amintindu-mi că în manual se regăsește și o lecție referitoare la epidemii și boli contagioase, m-am gîndit să împărtășesc cititorilor normele de comportament recomdandate à cette époque-là pentru a putea controla în mod corespunzătoar astfel de momente dificile, în măsura în care era posibil, în condițiile date.
Intimitatea în vremea pandemiei jpeg
Intimitatea în vremea pandemiei
Închiși între patru pereți și cu măsuri de distanțare socială impuse de autorități, cum ne mai raportăm astăzi la intimitate? Nu ne mai ținem de mînă, nu ne mai îmbrățișăm. Nu ne mai spunem că o să fie bine, pentru că nu știm, de fapt, cum o să fie. Ne sunăm prietenii și părinții și vorbim mult.
Să vorbim despre moarte jpeg
Să vorbim despre moarte
Frica de moarte se află în centrul tuturor activităților noastre și este sursa angoasei noastre existențiale.
Primăvara disperării noastre jpeg
Primăvara disperării noastre
Nu sînt împăcată cu perioada asta. Nu sînt senină și nu sînt deloc zen. Nu am confortul psihic pentru a fi așa.
Paradoxul liniștii jpeg
Paradoxul liniștii
Dacă am mizat pe convingerea că serviciul sau produsul nostru va beneficia de interes necondiționat (și neîntrerupt!), fără a ne pune problema existenței noastre și în condiții precare, sau dacă am știut că jobul nostru tinde să iasă din sfera importanței în viitorul previzibil, însă am sperat fără temei că acest viitor este un concept prea îndepărtat pentru a-l scoate din abstract, atunci sîntem de vinovați pentru ceea ce trăim astăzi.
Ceea ce nu ne omoară ne sperie jpeg
Ceea ce nu ne omoară ne sperie
Principiul psihologic care ne face să ne temem de gripa porcină, de gripa aviară sau de COVID-19, dar nu de gripa comună, se cheamă „frica de pericole care sperie“.
The Kids Are Alright jpeg
The Kids Are Alright
Tranziția de la „de toate” la „nimic” în timp atît de scurt este șocantă, te face să anticipezi și să te ambalezi.
„Este de dorit să nu ajungem în situația de a improviza cu mîinile goale“ – dialog cu Natalia PĂTRAȘCU, medic cardiolog jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor
De cîtva timp trăim în epoca fenomenelor care afectează profund mase de oameni care, de cele mai multe ori, nu au nici o vină în declanșarea lor.
Eternitate şi răgaz jpeg
Eternitate şi răgaz
Fiecare are din nou ceva preţios de aşteptat. Un semn bun, o speranţă, un telefon de la iubitul sau iubita de acum două decenii.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.