Vlad ALEXANDRESCU
O boală a societăţii
Vlad ALEXANDRESCUMi se pare destul de limpede că plagiatul este o suferință a societății; este o boală a societății – atît a celor care practică plagiatul, pentru că ei nu știu să facă altceva (dacă ar putea, ar face), dar este și a celor care admit plagiatul.
» Citește totOraşe europene
Vlad ALEXANDRESCUAceste fonduri vor permite investiţii de infrastructură, ceea ce toată lumea aşteaptă, dar nu ele vor fi determinante, ci ceea ce se va întîmpla propriu-zis în 2021: o mare circulaţie, schimb de evenimente, creativitate dincolo de orice frontiere, care vor regenera oraşul cîştigător.
» Citește totDimitrie Cantemir - Turcul
Vlad ALEXANDRESCUTrăind vreme de douăzeci şi doi de ani, cu puţine întreruperi, la Istanbul, în adolescenţă şi în tinereţe, Dimitrie Cantemir a ajuns să fie considerat, în veacul al XVIII-lea, în Europa, drept unul dintre cei mai buni cunoscători ai civilizaţiei turceşti şi ai spiritualităţii islamice.
» Citește totRepetiție versus creativitate
Vlad ALEXANDRESCUDe cîtăva vreme asistăm la o adevărată jelanie a profesorilor din Universităţi, sub motiv că sînt covîrşiţi de exigenţele reformei pe care o introduce Legea Educaţiei Naţionale. Viitorul incert, procedurile neclare, exigenţele internaţionaliste sînt tot atîtea cuvinte de ordine sub care dascălii noştri universitari îşi ascund nesiguranţa şi teama de sine.
» Citește tot