Victoria STOICIU
Viitorul României va fi social-democrat sau nu va fi deloc
Victoria STOICIUDin păcate, creșterea economică nu le rezolvă pe toate, chiar dacă credința cea mai larg răspîndită e că, dacă stimulăm creșterea economică, sărăcia se va reduce de la sine.
» Citește totPrea mulţi, prea scumpi, prea deranjanţi?
Victoria STOICIUDe regulă, deşi ne întîlnim cu ei peste tot, bătrînii sînt arar prezenţi pe agenda publică – sîntem prea preocupaţi de prezent şi viitor, de scandaluri politice şi intrigi de alcov, pentru a ne preocupa de cei ce reprezintă trecutul. Sînt prea mulţi, prea scumpi, prea deranjanţi.
» Citește totBoala celor invizibili
Victoria STOICIUDepresivii sînt invizibili – suferă în tăcere şi rareori vorbesc despre suferinţa lor. De regulă, nu ne sfiim să vorbim despre bolile noastre. Există chiar o voluptate în a ne văita celorlalţi, cerşind, inconştient, îngăduinţa sau afecţiunea. Două tipuri de boli sînt, însă, învăluite în tăcere: bolile venerice şi cele psihice.
» Citește totInvaziile barbare sau români la porţile Europei
Victoria STOICIUPe 1 ianuarie 2014, presa britanică aştepta nerăbdătoare pe aeroportul din Heathrow invazia barbarilor săraci din Estul Europei. Totuşi, la acea dată, pe aeroportul din Londra a putut fi găsit un singur nou venit român în Marea Britanie – Victor Spirescu, un tînăr care mai muncise pînă atunci în Germania.
» Citește totCe fel de model de dezvoltare ne dorim?
Victoria STOICIU„Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă“ – aşa descria cîndva Octavian Goga destinul României, ţara aflată pe locul 4 în Europa în privinţa zăcămintelor naturale deţinute, şi pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte venitul pe cap de locuitor şi nivelul de viaţă.
» Citește totRăzboiul dintre dolar şi spadă
Victoria STOICIUÎn 2011, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, ne anunţa că un număr de 12 români au conturi bancare în Elveţia, în valoare totală de circa 50-60 de milioane de euro. Din peste 600 de parlamentari şi miniştri – cît are România în prezent –, doar 3,2% au trecute, în declaraţiile de avere, conturi în străinătate.
» Citește totStatul social în România: cît de mult ne ajută Constituţia?
Victoria STOICIUSe vorbește, cu oareșce variații de intensitate, despre necesitatea schimbării Constituției. Discuția durează de cîțiva ani buni și este portretizată, de promotorii ideii, ca un soi de soluție magică pentru rezolvarea disfuncționalităților din sistem sau pentru îmbunătățirea performanțelor instituțiilor democratice.
» Citește totDespre caritate și incluziune socială
Victoria STOICIU“Asistenţa socială este pomană”, “asistenţa socială e un soi de caritate”, “asistaţii sociali sînt pomanagii ori cerşetori”. Am evocat doar cîteva dintre ideile ce pot fi regăsite cu uşurinţă în spaţiul public românesc, prezente preponderent la dreapta spectrului politic, dar de care nici anumiţi reprezentanţi ai stîngii nu sînt totalmente străini.
» Citește totGuvernele trebuie să redea încrederea, nu să sperie oamenii
Victoria STOICIUSîntem în criză. Şomajul creşte galopant cam peste tot în Europa, economiile se contractă, creşterea economică se evaporă, consumul scade; pe scurt, e rău. Cu toate astea, preocuparea majoră la nivel european, dar şi naţional, pare a fi în primul rînd reducerea deficitelor bugetare care au explodat.
» Citește totCirc identitar și invizibila comunitate românească din afară
Victoria STOICIUEram la un hotel în Madrid, şi colega mea, care nu avea Internet Wi-Fi în odaia sa, îi explica puţin cam nervoasă unui angajat al hotelului că situaţia este inacceptabilă. M-am apropiat de cei doi şi ea mi-a relatat succint, în româneşte, motivul nemulţumirii sale, şi atunci am văzut cum chipul angajatului s-a iluminat de o revelaţie subită.
» Citește tot