Robert BĂLAN
Părinții nu mi-au spus că sînt special
Robert BĂLANAjungeam la 99 de elefanți și ea tot nu adormea. Și nervi. Și frustrare. Și lipsă de activități pentru adulți. Și lipsă de prieteni. Și atît. Mult timp după ce s-a născut fii-mea m-am simțit așa… special. Eram Tată. Aveam misiunea galactică de a duce mogîldeața prin parc. Și de a ajuta la diverse chestii.
» Citește tot
„Nici măcar nu zic că sînt artist“ – interviu cu regizorul Robert BĂLAN
Oana STOICAN-am vrut să mă fac jurnalist. S-a nimerit. N-am vrut să mă fac performer. S-a nimerit în contextul dat. Socio-economic, adică. N-am avut bani să plătesc un actor.
» Citește tot
Subject: Re: articol dilema
Elena VLĂDĂREANUDeci care era întrebarea? Dacă poți fi și artist și familist? Da, sigur că poți să fii multe. Dar eu nu pot.
» Citește tot
Prinţesele-spion
Robert BĂLANCînd ne-am apucat de lucru la Prinţesele-spion, pe strada pe care locuiesc erau două zone de spaţiu verde, iar domn’ primar nu spusese încă nimic de distrugerea a încă unei părţi din Parcul Titan. Acum, unul dintre spaţiile verzi a devenit parcare. Dar maşinile stau tot pe trotuar.
» Citește tot
The best you can get
Robert BĂLANSpre norocul meu, n-am mai fost angajat cu program şi salariu fix din ziua în care s-a născut fiică-mea.Ce am înţeles din rolul de mamă, am înţeles deja de acasă. Ce n-am înţeles probabil că va rămîne veşnic neînţeles. Eu am încercat să mă apropii de texte prin experienţa de tată. E un pic altceva, dar e the best you can get.
» Citește tot
O coadă de motan nespălat
Robert BĂLANDacă tot m-ai întrebat ce mai fac, află despre mine că sînt bine, sănătos, ceea ce îţi doresc şi ţie. Numai că de curînd m-a apucat din nou „artisticăreala anuală“. Îi zic aşa pentru că, de cînd am terminat facultatea, făcutul pe artistul a devenit mai mult un hobby.
» Citește tot
Cîteva zile pînă la chenzină...
Robert BĂLANCînd domnul acela cu căciulă de miel (al cărui nume nu poate fi pronunţat pentru că, între timp, a devenit marcă înregistrată) a fugit cu elicopterul, nu aveam decît zece ani. Fusesem doar de două ori la teatru, o dată la Ţăndărică şi o dată la Creangă, în ieşirile voluntar-obligatorii cu clasa. În rest, teatru însemna pentru mine programul distractiv de la Album Duminical şi cel de la Revelioane, de la televizor.
» Citește tot