Matei MARTIN

Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Bătălia cu giganții jpeg
Timișoara, noua capitală a artelor vizuale?
Nu știu dacă artiștii timișoreni de azi își mai găsesc inspirația în arta-experiment a celor de la Sigma.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzia unității europene
Solidaritatea cu Ucraina nu se poate astfel manifesta plenar: decizia politică e luată sub presiunea foamei de energie ieftină și accesibilă.
Bătălia cu giganții jpeg
Viktor, prietenul lui Vladimir
Vehemența cu care Viktor Orbán respinge ultimul set de sancțiuni împotriva Rusiei precum și alte măsuri de sprijin pentru Ucraina arată distanța care se cască între Ungaria și Europa.
Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
Bătălia cu giganții jpeg
Puțină libertate. Și multe probleme
Țările din Europa occidentală reprezintă o zonă idilică, chiar dacă nu ideală, pentru presă...
Bătălia cu giganții jpeg
„Noul” Emmanuel Macron
Extremiști de dreapta și de stînga, deopotrivă, deplîng succesul liberalismului economic.
Bătălia cu giganții jpeg
Performanță – ce cuvînt frumos!
Prin teatrele și centrele culturale ale municipiului București trage curentul. Evaluările managerilor au făcut multe victime.
Bătălia cu giganții jpeg
Gata cu distracția în clubul de la Vișegrad
Viktor Orbán e gata să plătească în ruble pentru gazul rusesc, exact cum a solicitat Vladimir Putin.
Bătălia cu giganții jpeg
Schröder, prietenul lui Putin
Ce ar mai trebui să facă Schröder pentru ca relațiile sale dubioase de afaceri cu Rusia să primească o încadrare juridică?
Bătălia cu giganții jpeg
Planurile lui Macron (scurt catalog de propuneri electorale)
Planul e ca, începînd cu 2022-2023, armata să (re)devină obligatorie.
Bătălia cu giganții jpeg
Cum poate scăpa Germania de gazul rusesc?
Pentru a reduce consumul cu 13%, temperatura ambientală din încăperi ar trebui să scadă cu aproximativ două grade Celsius.
Bătălia cu giganții jpeg
I3M – susținere pentru Ucraina, după război
În logica în care funcționăm astăzi, dependența de gazele rusești reprezintă o vulnerabilitate majoră în plan geopolitic.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Ucraina a suferit pagube în valoare de cel puțin zece miliarde de dolari. E datoria Rusiei să plătească, pînă la ultima copeică, aceste pagube.
„Acționăm împreună pentru securizarea teritoriului NATO” – interviu cu Peer GEBAUER, ambasadorul Germaniei la București jpeg
„Acționăm împreună pentru securizarea teritoriului NATO” – interviu cu Peer GEBAUER, ambasadorul Germaniei la București
„Permiteți-mi să spun foarte clar un lucru: acesta este războiul lui Vladimir Putin. Putin a început și a dezlănțuit acest război.”
Bătălia cu giganții jpeg
Trăim periculos
București e capitala europeană cu cel mai ridicat risc seismic pentru populație.
Bătălia cu giganții jpeg
„Soft power” nu e chiar așa de soft
Dincolo de sancțiunile economice mai e și boicotul aplicat la scară largă asupra produselor rusești, asupra a orice e legat de Rusia lui Putin.
Bătălia cu giganții jpeg
„Europa nu e un bancomat”
Ce e sigur e că Ursula von der Leyen nu va putea amîna la nesfîrșit aplicarea sancțiunilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Libertate cu basculanta
Camionagiii și luptătorii pentru libertate care însoțesc convoiul sînt într-un fel produsul unor politicieni care nu au știut sau nu au vrut să lupte, cu adevărat, pentru recîștigarea libertății.
Bătălia cu giganții jpeg
Ce fel de pace pentru Europa?
Olaf Scholz respinge cu fermitate orice ajutor militar al Germaniei pentru Ucraina.
Bătălia cu giganții jpeg
Olaf Scholz vrea să reseteze relațiile cu Rusia
Chiar dacă posibilitatea înghețării proiectului Nord Stream 2 a fost invocată, acțiunea politică e în continuare favorabilă dezvoltării economice.
Bătălia cu giganții jpeg
A început bătălia pentru Élysée
Pandemia rămîne în continuare un subiect sensibil și va deveni fără îndoială terenul celor mai crîncene lupte în timpul campaniei electorale.
Bătălia cu giganții jpeg
Lege pentru citit
De parcă instituțiile de învățămînt ori bibliotecile n-ar avea, oricum, drept misiune să promoveze cartea și cititul!
Anul teatral 2021 – o anchetă jpeg
Anul teatral 2021 – o anchetă
Teatrele au fost nevoite să-și reinventeze repertoriul, să găsească mereu alte formule pentru a rămîne aproape de spectatori.
Bătălia cu giganții jpeg
„Timișoara, Timișoara, hei...”
Cu un an înainte de lansare, Capitala e într-un punct mort: baza legislativă pentru finanțarea programului încă nu a fost adoptată, partajarea responsabilităților între instituții e neclară, programul cultural încă nu e stabilit.
„Aș putea să îmi reproșez idealismul”   interviu cu Simona NEUMANN jpeg
„Aș putea să îmi reproșez idealismul” - interviu cu Simona NEUMANN
„Efectele negative ale crizei sanitare s-au resimțit din plin în mediul cultural.“
„Orașul este al oamenilor“   trei întrebări pentru Dominic FRITZ, primarul Timișoarei jpeg
„Orașul este al oamenilor“ - trei întrebări pentru Dominic FRITZ, primarul Timișoarei
„Cel mai important lucru acum este adaptarea cadrului legislativ pentru implementarea programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.”
Deschidere, transparență, încredere      interviu cu Alexandra RIGLER jpeg
Deschidere, transparență, încredere... - interviu cu Alexandra RIGLER
„De la bun început, dosarul de candidatură a fost construit pe logica implementării lui în rețea.”
Bătălia cu giganții jpeg
Cum rămîne cu Ucraina?
Dincolo de retorică, și SUA, și Rusia vor trebui să facă gesturi politice concrete.
Bătălia cu giganții jpeg
Conflictul de la marginea Europei
Statele occidentale n-ar trebui să se ferească să impună Rusiei un ultimatum pentru retragerea totală a trupelor de la granița cu Ucraina.
Bătălia cu giganții jpeg
Alegeri universale doar pentru „patrioți”
Guvernul de la Beijing a intensificat presiunea făcînd pași decisivi pentru a-și spori autoritatea asupra Hong Kong-ului.
Bătălia cu giganții jpeg
De la sărăcie spre prosperitate durabilă
Erdogan susține că ratele scăzute ale dobînzilor ajută, pe termen lung, la reducerea inflației.
Bătălia cu giganții jpeg
Legea vaccinării și alte diviziuni
A venit în sfîrșit timpul să ne gîndim la vaccinarea obligatorie în Europa?
Bătălia cu giganții jpeg
Germania după alegeri. Echilibrul regăsit?
FDP susține disciplina bugetară și promite o reechilibrare a conturilor publice pînă în 2023.
Bătălia cu giganții jpeg
Primiți cu renegocierea?
Liderii politici nu se înghesuie să repună în discuție aderarea la Uniunea Europeană. Și au dreptate.
Bătălia cu giganții jpeg
Vine factura!
Decenii la rînd am plătit din bani publici pagubele produse de niște sisteme de încălzire învechite și stricate.
Bătălia cu giganții jpeg
Cea mai coruptă țară europeană alege anticorupția
Dacă unii analiști văd în angajamentul anticorupție al bulgarilor confirmarea unei tendințe în Europa de Est, e bine să ne temperăm așteptările.
Bătălia cu giganții jpeg
Stabil, dar nu optimal
Politicianismul s-a amestecat cu prostia și, poate, cu hoția pentru a genera cel mai mare dezastru economic al Germaniei moderne.
Bătălia cu giganții jpeg
La pas prin Muzeul Literaturii din Iași
Aflați care-i povestea ceasului de aur al lui Mihai Eminescu sau ce spun notele din catalog înscrise de Ion Creangă.
Bătălia cu giganții jpeg
La ce folosește Muzeul poezie(i)
Casa Muzeelor din Iași găzduiește Muzeul poezie(i).
Muzeu de pus în ramă jpeg
Muzeu de pus în ramă
O încercare rarisimă și lăudabilă de a-i împrieteni – mai ales pe tineri – cu mersul la muzeu și, pînă la urmă, cu literatura.
Bătălia cu giganții jpeg
De la „Rezervația de îngeri” la „Infernala comedie”
Muzeul Național al Literaturii din Iași îi dedică o încăpere lui Emil Brumaru.
Bătălia cu giganții jpeg
Frigul care ne unește
Pe măsură ce se face mai frig se încing controversele cu privire la energie.