Luiza VASILIU
A cincea zi. TIFF cu scîrţîit
Luiza VASILIUDupă cinci zile de TIFF, am hotărît că nu-mi convine numărul foarte mare, excesiv de mare, de filme (cu vreo 40 mai multe ca anul trecut şi cu vreo 50 mai multe ca la, s-avem pardon, Veneţia). Aş fi preferat să fie filme mai puţine, dar proiectate de patru-cinci ori, nu doar o dată sau de două ori, ca să nu mai începi fiecare dimineaţă refăcînd şi răs- refăcînd programul zilelor următoare.
» Citește totZiua a patra. TIFF cu ploaie
Luiza VASILIUSupradimensionarea e o metaforă pentru toate problemele pe care le lăsăm nerezolvate şi le înghiţim zi după zi, încercînd să ne convingem că totul e bine. Graşii, ridicoli, stîngaci, fără încredere în sine, deprimaţi, sîntem noi, acoperiţi de straturi nenumărate de frustrări, angoasă şi teamă de eşec.
» Citește totA treia zi. TIFF la castel
Luiza VASILIUM-am trezit şi că TIFF-ul îmi modifică visele. După Dracula, am visat că mă certam aprig cu Johnny Depp, supărat pe mine pentru că scrisesem că prea participă la toate grevele Metrorex. Eram într-o tabără pustie, iar Johnny îmi furase prelata de la cort, ca să se răzbune pe răutăţile mele.
» Citește totA doua zi. TIFF cu k de la kilogram
Luiza VASILIURegizorii celor patru filme pe care le-am văzut sîmbătă, în a doua zi de TIFF, au toţi litera k în nume. Dacă îl mai pun şi pe Fatih Akin de vineri, avem o întreagă teorie a conspiraţiei (în care, desigur, litera k vrea să cucerească lumea). În timp ce scriu rîndurile astea, la Cluj plouă cu grindină.
» Citește totPrima zi. TIFF ca-n Tornatore.
Luiza VASILIUÎn pauza de după discursurile inaugurale, s-a auzit în piaţă, limpede şi piţigăiat, o voce de copil: „Vleau să daţi filmu!”. Publicul a rîs şi a aplaudat, vocea a mulţumit (cocoţată la unul din balcoanele din piaţă), iar filmul, Soul Kitchen al lui Fatih Akin, a început.
» Citește totCartierul blogurilor de literatură
Luiza VASILIUAm s-o spun de la început, ca să-mi iau greutatea asta de pe umeri: noi n-avem decît foarte foarte puţine bloguri literare cu adevărat bune
» Citește tot