„Fără vocile lor am fi cu mult mai singuri și mai săraci“

Cărțile mele traduse? De bună seamă sînt deosebit de norocoase. Și nu doar pentru că se găsesc acum între alte coperte, în cuvinte de neînțeles pentru mine, ci pentru că în cazul fiecăreia a existat o poveste prealabilă. De pildă, cînd am găsit în

Sub ciocan

La șapte ani n-am știut ce să fac. Abia la doisprezece ani, cînd mama a stat mult în spital cu o soră căreia de la naștere nu i s-au dat șanse de supraviețuire, am fost un substitut rezonabil de mamă. 

Marea de pe bloc

– Ai fost cumva la mare?! Văd că te-ai prăjit rău. Dă cu iaurt, că altfel rămîi fără piele.

De ce n-ai, mă, căciulă?

De ce să nu se introducă o oră obligatorie de lectură în școală în care copiii să discute cărțile care le spun lor ceva, de la cele clasice, ­căci Micul Prinț și Tom Sawyer sînt iubiți în continuare, pînă la cele cu personaje ca Bastian, Jim Năsturel, Matilda, sau zmeii din Enciclopedia Zmeilor, sau Apolodor, sau eroii lui Florin Bican, T.O. Bobe, Lavinia Braniște, Adina Popescu ș.a.

Leipziger Buchmesse

„Leipzig citește“ este sloganul pe care-l vezi peste tot în luna martie în orașul în care se desfășoară al doilea cel mai important tîrg de carte din Germania. Aici începe primăvara, spun germanii, așa cum toamna prinde avînt la Frankfurt, la celălalt tîrg de carte, uriaș, cu sute de expozanți și cu hale nesfîrșite. Prin contrast, Leipziger Buchmesse e mai prietenos, mai cald cu vizitatorii lui, mai atașant. 

Un pluguşor

Lecția se numea „Plugușorul“ și trebuia știută pe de rost, ca toate celelalte poezii din carte.

Menghina

Pileam sîrguincios, ne coordonam alert mișcările, izbucneam cînd și cînd în hohote de rîs, simțind însă cu toții că adevărata menghină nu era aceea spre care ne înclinam răsuflînd a­buri înghețați, ci una mult mai mare, care mesteca între fălci nu doar ateliere de liceu, fabrici, instituții și orașe.

„Aceleaşi“ e o păcăleală

El nu a mai deschis palma decît atunci cînd bomboana, topindu-se, a început să i se scurgă spre încheietură. Degetele i se făcuseră ciocolatii, iar fosta inimă ajunsese o pastă diformă. E greu de descris deznădejdea care l-a cuprins. Descoperise timpul, continua iluzie, iar asta îl covîrșea.

Femeile

Înțeleg și de ce copilul meu mi-a spus, cînd abia trecuse în clasa a treia, că „fetele sînt mai proaste decît băieții“. Ca să ajungă la concluzia justă, nu i-am ținut un discurs despre sexism, ci l-am întrebat cine ia mereu cele mai bune note din clasă, cine citește cel mai mult, cine este cel mai bun prieten.

Melodie la difuzor