Violently happy

Am crescut în anii ’90, aşa că atunci cînd m-am gîndit la muzica pe care o ascult cînd sînt fericit, m-a cuprins îngrijorarea. Una gata formulată de Nick Hornby în High Fidelity, chiar la mijlocul deceniului în care-au început să mi se stabilizeze gusturile: „Ce-a fost mai întîi – muzica sau nefericirea? Ascultam muzică pentru că eram nefericit? Sau eram nefericit pentru că ascultam muzică?“

Închis temporar

În 2013, cinematograful clujean Arta împlineşte suta de ani. A funcţionat fără întrerupere de la inaugurare pînă în februarie anul acesta. S-a mai redeschis doar în perioada Festivalului de Film Transilvania (TIFF). Vizitatorilor ocazionali, ca mine, sala le sare în ochi prin arhitectura blînd-bătrînească de început de secol XX.

TIFF 2011: ziua a opta (și un pic dintr-a noua)

Iar imaginea, Doamne!, imaginea! Lasă peisajele italienești pe care multă lume le folosește, dar puțină lume le înțelege - îți trebuie un maestru ca niște chiparoși să devină personaje. Și să te ții încadraturi, decoruri, știința grație căreia un personaj e aproape în prim-plan iar celălalt îi dă replica în planul secund, într-o oglindă.

Ziua a șaptea

Vulcanul a venit la Cluj direct de la Cannes și bine-a făcut. Dramă pursînge, temă universală, meșteșug care nu trădează sub nici o formă un debutant în lungmetraj. Hannes e genul de om care, dac-ar sta la noi la bloc, ar sparge toate mingile copiilor. O știu și copiii lui, oameni în toată puterea, pe care-i surprinde vorbindu-l foarte de rău.

Ziua a şasea

Calul din Torino începe cu un voice-over despre Nietzsche: omul s-a luat la harță cu un netot care își biciuia orbește calul. Și are de la bun început un ton maiestuos, aspru, tarkovskian. Filmat într-un alb-negru cețos, nu își bate capul cu giumbușlucuri, cu mișcări ultra-elaborate ale camerei, cu secvențe montate frenetic.

Ziua a cincea

Prima jumătate din Scheletele e țăcănită cu spume: niște Pic și Poc britanici, amestec de Monty Python, Guy Ritchie și Withnail and I, lucrează pentru compania Veridical (Adevărăciune, cum ar veni). Treaba lor e să extragă - din ce motive, nu importă - acele secrete inavuabile care pot să facă praf viața socială a oricui. "Skeletons in the closet", cum ar veni.

Ziua a patra

Comedie poate fi considerat și Imperialiștii n-au murit, care rulează în competiție. Tema e cît se poate de serioasă - paranoia de după 11 septembrie - , dar abordarea face toți banii: Asya e născută la Paris, cu rădăcini musulmane, și muncește la New York, pe post de artist conceptual. "Adică te tăvălești goală prin vopseluri?" o întreabă mexicanul Javier, viitorul amant.

Zilele a doua și a treia

În patru timpi e minunat filmat - camera mai degrabă mîngîie locuri și personaje decît să se fîțîie de colo-colo -, aproape mut (puținele dialoguri nu se-aud, se intuiesc) și, pe rînd, te face să rîzi cu lacrimi sau să bocești discret, cu un zîmbet în colțul gurii.

Prima zi, partea a doua

Prima zi - interviu cu Mihai CHIRILOV

Al zecelea an de TIFF, deci: o "amplă manifestare culturală în inima Transilvaniei", cum ar spune persoanele pasionate de majuscule (Filmul! Arta! Viaţa!). Am stat de vorbă cu tartorul-şef, cetăţeanul Mihai Chirilov. Sînt mai bine de două sute de filme în festival, aşa că de vreo cîteva jaloane are oricine nevoie.