Codrin Liviu CUŢITARU
Etica și neuronii
Codrin Liviu CUŢITARUAm convingerea – empirică, desigur, nu sînt nici medic, nici antropolog – că etica, simțul principial al individului, impulsul distingerii răului de bine reprezintă niște realități neurologice. Sînt, cu alte cuvinte, sau ar trebui să fie segmente bine delimitate în interiorul rețelelor noastre neuronale. Există așadar, în anatomia omului, ceea ce s-ar putea numi creierul moral. Într-o carte relativ recentă (din 2006), intitulată, sugestiv, Moral Minds, un profesor de la Harvard, Marc D. Hauser pe numele său, a încercat, pornind de la celebra „gramatică universală“, predicată odinioară de Noam Chomsky, să demonstreze materialitatea unei similare „gramatici morale“ în evoluția umanității pe Terra.
» Citește tot
Răul bun
Codrin Liviu CUŢITARUAristocratul din Atena iese dintr-o foarte serioasă tradiție filozofică „locală“, așa-zicînd, de care Shakespeare nu avea cum să fie străin. În celebrul lui „dialog“ Phaidon sau Despre suflet, Platon ne redă ultimele învățături ale lui Socrate către disci
» Citește tot
Două stări. Nuanțe și semnificații
Codrin Liviu CUŢITARUDespre uimire, cu varianta ei obligatorie, în limba română, mirarea, filozofii antici greci nu aveau decît cuvinte de laudă. Platon o considera zeitatea ce ar fi zămislit o fiică deosebită, cu numele de Filozofia. În dialogul dedicat cunoașterii, Theaiteto
» Citește tot
O delimitare necesară
Codrin Liviu CUŢITARUFenomenalitățile relaționate camuflează, iată, realități disjuncte. Granița lor semantică separă, pe intervale infinitezimale, antinomii etice. Nu voi merge atît de departe încît să conchid că frica e „morală“, iar lașitatea „imorală“. Am conv
» Citește tot
Obsesii vechi și noi
Codrin Liviu CUŢITARUAm scris, în urmă cu cîțiva ani, un articol despre kakistocrația românească. Vă reamintesc faptul că acest termen se referă la „guvernarea celor mai răi“, provenind din asocierea superlativului adjectivului antic kakos – „rău“ –, kakistos, cu lexemul kratos, personificarea divin-mitologică a „autorității“ în mentalitarul grecesc. Puterea în mîna celor mai răi, pe scurt zis.
» Citește tot
Maturizarea revoluționarului
Codrin Liviu CUŢITARUColegul meu de la Istoria Culturii, Virgu Zăbavă, a fost dintotdeauna un revoltat ireconciliabil. Încă din studenția noastră – petrecută, parțial, înainte de 1989 –, el se remarcase în postura de rebel. Protesta mereu împotriva vreunui abuz, invoca liberalismul occidental și denunța „pervertirea patriei“. Îl detesta, firește, pe Ceaușescu și nu se ferea să o spună în diverse cercuri. Lumea îl cam evita, dar din rațiuni diferite. Cei mai mulți îl bănuiau informator al Securității și, implicit, agent provocator. Aceștia aduceau argumentul că, în pofida declarațiilor sale belicoase la adresa regimului, lui Virgu nu i se în-tîmpla absolut nimic. Nu fusese nici măcar amenințat vreodată cu exmatricularea, darămite să fie interog
» Citește tot
Profesorul Fantômas
Codrin Liviu CUŢITARUȘmen a schițat un zîmbet trist. „Mi-au dat pînă și acest birouaș. M-au promovat accelerat, permițîndu-mi să sar trepte academice întregi. Mi-au creionat o aură de savant, fără a sesiza că dosarele mele profesionale conțineau date științifice apro
» Citește tot
Glorie postumă
Codrin Liviu CUŢITARU„Bătrîne“, a spus acolo, aparent epuizat, „este crucial să nu mă trădezi! Am încredere în caracterul tău integru, de om școlit în spațiul principialilor șerifi americani. Dacă se află secretul meu, pe lîngă oprobriul public, aș putea suporta și rigorile leg
» Citește tot
Terorismul impresionist
Codrin Liviu CUŢITARUInfatigabilul profesor s-a îmbrăcat pe jumătate ca Hamlet, cu ciorapii inconfundabili mulați pe picior, și pe jumătate ca Gică Hagi, cu tricoul numărul 10 al naționalei noastre de fotbal. Nu și-ar fi iritat confrații pe parcursul scenetei în cauză
» Citește tot
Filozofia erudiției
Codrin Liviu CUŢITARU„Scriitori inventați?“, am intervenit din nou, complet bulversat. „De la primul la ultimul, prietene! În ochii tuturor, eu citeam acasă o literatură formidabilă, inaccesibilă muritorilor de rînd. Directoarea a căzut pe spate de fericire. M-a declarat cel mai bun elev al liceului, m-a umplut de premii și distincții. Credea, sincer, că eram un geniu. Nici nu mai preda, practic, literatură universală. Intra la oră și zicea: Ia spune-ne, Norbu, cum mai stă treaba cu teoria franceză! I-a
» Citește tot