Luiza VASILIU

Luiza VASILIU | Acasă

Acasă la jurnalişti

 
 

M‑am mutat la Casă pe 1 august 2014. Lumea din jur nu prea înțelegea de ce am renunțat la confort grad II ca să locuiesc cu niște golani grad I. La 30 de ani, te muți în general la casa ta, nu la casa altora. Am primit prima cameră pe dreapta, vizavi de bucătărie. Acolo am reînvățat să scriu.

citiţi

Luiza VASILIU | Regimul artelor şi muniţiilor

„Sînt un admirator necondiţionat al imaginaţiei“ - interviu cu Robert KRULWICH

 
 

„Dacă Dumnezeu are nevoie de un cor de îngeri care să-i cînte „Aleluia!“, iar el e ditamai Dumnezeu, atunci înseamnă că și tu ai voie să ai așa ceva. Imaginează-ţi un cor de îngeri care-ți cîntă dimineața: „Eşti fabulos!”

citiţi

Luiza VASILIU | Pedepse

Off with his head!

 
 

Acest Dosar nu a pornit de la cazul Bodnariu, dar s-a potrivit. A pornit de la o serie de cuvinte-cheie – plagiatori, mari corupți, conștiință –, care păreau să aibă sens luate împreună, dînd o imagine cel puțin interesantă a felului în care ne raportăm la autoritate, corectitudine, dreptate.

citiţi

Luiza VASILIU | DilemaBlog

Everyone says hi

 
 

De luni, am intrat într-un rabbit hole și n-am mai ieșit de-acolo. Texte, imagini, clipuri, piese, tweet-uri, mesaje trimise de pe pămînt către asteroidul Bowie. 

citiţi

Luiza VASILIU

„O antologie e ca o valiză“ - interviu cu John FREEMAN

 
 

Am ajuns să vin fără nici o întrebare scrisă, nici nu mă gîndeam la ele de dinainte, poate aveam doar una în buzunar, în caz că nu exista nici un fel de conexiune între noi. Încercam să mă duc cu mintea deschisă. Era și stresant, ştiam că poate ieşi prost.

citiţi

Luiza VASILIU

„Nu cred că voi fi în stare să înţeleg mai mult pe măsură ce îmbătrînesc“ - interviu cu Lloyd SCHWARTZ

 
 

Cînd am primit Premiul Pulitzer, cei de la The Globe mi-au luat un interviu şi m-au întrebat: „Ce vreţi să se întîmple cu cariera dvs. de-acum încolo?“, iar eu am zis: „Păi, sper că poemele mele vor fi citite de mai mulţi oameni.

citiţi

Luiza VASILIU | DilemaBlog

Ai sărit ca boul din Louis Vuitton

 
 

Am citit de dimineață cu plăcere&oroare textul lui Ionel Stoica din Adevărul despre cum „Oprescu negocia să cumpere tăcerea unui director corupt din primărie cu 5000 de euro pe lună” și m-am oprit fascinată la transcrierea unei conversații dintre directorul corupt și soția lui.

citiţi

Luiza VASILIU | Intimitate & privacy

Ecranul intimităţii noastre

 
 

Internetul a transformat intimitatea în privacy şi ne-a făcut pe noi, utilizatorii, mult mai vulnerabili. Sîntem uşor de urmărit, mişcările noastre digitale şi reale se înregistrează automat, fiecare pas lasă o amprentă în urma lui. 

citiţi

Luiza VASILIU | Reţele de socializare

Partea plină a Facebook-ului

 
 

Mă ridic din pat, îmi fac cafeaua, deschid laptop-ul. Fiecare tab nou e un fir pe care-l desfac de pe Facebook. Acolo am adunată toată presa din lume care mă interesează, site-urile de muzică, film şi literatură, prietenii în ale căror recomandări am încredere. 

citiţi

Luiza VASILIU | Vai şi amar

Nici scurtă, nici lungă

 
 

Joi dimineaţă, mă grăbesc îngrozitor. Chem un taxi prin aplicaţie. Vine, sar în maşină. „La Romană, vă rog.“ Şi adaug formula pe care-o zic mereu la curse scurte: „Ştiu că e aproape, dar vă las 10 lei.“ De obicei, şoferul se relaxează şi renunţă la gîndul de-a mă arunca din maşină.

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI