Simona SORA
Poezia e viaţa
Trebuie să fii Angela Marinescu ca să autorizezi un portret/autoportret precum cel alcătuit de un cristian în seria aniversară de la Editura Paralela 45. Trebuie, adică, să-ţi pese de coerenţa propriilor convingeri mai mult decît de insolitul lor, să-ţi pese de felul în care se coagulează o poetică a violenţei şi a autodistrugerii mai degrabă decît de inevitabilele contradicţii ale gustului propriu în privinţa altora.
citiţiAliona - povestea unei clarvăzătoare
Aliona vedea aşa cum alţii repară ceasuri sau fac pîine.
citiţiOmul care a rămas fără povestea vieţii lui
Cred că n-a fost sfîrşit de an, din 2002 încoace, în care să nu mă gîndesc la Irina Nicolau. Am cunoscut-o prea puţin, ne-am văzut doar de cîteva ori – cu toate astea, de cîte ori mă gîndesc la oameni esenţiali din viaţa mea, Irina e printre primii. Ştiu sigur că nu mi se întîmplă numai mie, cel mai concis a fost odată Dan C. Mihăilescu, într-un interviu.
citiţiIeremiade
Cred, din ce în ce mai mult în ultima vreme, că între nenumăratele specii de scriitori există una care nu înţelege în ruptul capului la ce foloseşte critica literară. Există scriitori (buni sau răi) care pricep sensul criticii într-o lume suprasaturată de cărţi, şi alţii, din ce în ce mai mulţi, cărora critica literară li se pare o iederă căţărătoare pe edificiile muncii lor.
citiţiInvizibila omniprezentă
În ultima sa carte, care va apărea curînd şi în româneşte, Pamuk face o distincţie între romancierul ingenuu şi cel sentimental, plecînd de la diferenţa (lui Schiller) între poezia „ingenuă“ (spontană) şi cea „sentimentală“ (reflexivă). Pornind de aici, Pamuk face o clasificare cel puţin neaşteptată, a cititorilor.
citiţiOameni pierduţi si nebuloase agresive
Acum cîţiva ani a apărut, destul de discret, prima traducere în româneşte dintr-un scriitor spaniol cult, Ramón Gómez de la Serna. Iconoclastul, furiosul şi demolatorul Ramón, cum îl numesc empatic pînă şi cei mai sobri comentatori, a debutat în româneşte cu unul dintre romanele sale nebuloase, fragmentare şi capricioase, Omul pierdut.
citiţiPoezia Bucureştilor
Am dat zilele trecute de o scrisoare a lui Thomas Merton – un poet mistic american şi călugăr trapist într-o mănăstire din Kentucky, profesor şi maestru spiritual de mare influenţă – către poetul Ştefan Baciu. O scrisoare din mai 1965, în care Merton îi scrie lui Ştefan Baciu, pe atunci profesor la Universitatea din Hawaii, despre poezia secolului lor.
citiţiCele douăsprezece minuni de la Stavropoleos
Nu sînt prea multe locuri bune în Bucureşti. Iar cînd dai de cîte unul, parcă te temi să nu se „strice“, cum s-a tot întîmplat, în ultimii 20 de ani, cu atîtea locuri sau oameni. Mănăstirea Stavropoleos din fosta „mahala a grecilor“ este, fără îndoială, în continuare, un asemenea loc bun, refăcut pe toate planurile în ultimii ani, după venirea părintelui Iustin Marchiş de la Cheia.
citiţiO ultimă lectură
Ştiţi, desigur, acel moment cînd dai peste o carte care fusese scrisă pentru tine, care-ţi fusese destinată direct. Jurnal în fărîme cu Ionescu al lui Lucian Raicu a fost, pentru mine, o asemenea carte, cum a fost, fără îndoială, Critica-formă de viaţă sau Scene din romanul literaturii.
citiţiUn (mare) poet care-a murit de foame
Cînd am fost invitată să vorbesc despre această carte „umanistă“, mi-am amintit în primul rînd de acel Vallejo pe care l-am învăţat la şcoală; probabil versurile lui inconfundabile le-am auzit prima dată ritmate de inconfundabilul Andrei Ionescu, profesorul meu de literatură hispano-americană la Litere.
citiţi
Săptămînal, ca să ştiu după ce cărţi noi trebuie să alerg – „mare patimă cărţile, dom’profesor!“, vorba şefului de gară din Steaua... detalii
Cristian Vasile, Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej (prefaţă de Vladimir Tismăneanu, Humanitas, 2011). Un studiu... detalii
„FLUXUS în Germania. 1962-1994“, probabil cea mai importantă expoziţie de artă contemporană din ultimii ani de la noi. La Muzeul Naţional de... detalii
