Cristian GHINEA

Numai Crin şi Ionel

Constat, cu părere de rău, că starea dilematică tradiţională a acestui hebdomadar pe care îl iubesc eu începe să fie tot mai mult înlocuită cu certitudini (din păcate), mai ales politice. Astfel, dl C. Ghinea îşi expune poziţia fermă şi inebranlabilă cu privire la profesionalismul lui „Ionel“ în opoziţie cu inconsistenţa lui „Crin“. Profit însă de apelul (retoric?) pentru un sfat şi încerc să readuc discuţia în domeniul dilemei.

Radu COSAŞU

Zi de Zi, acum 20 de ani

 

 

Noiembrie 1989 Mi-am regăsit copilărosul noiembrie ’89 scormonind într-o grămadă de coceni, cu cravata roşie înnodată peste bluza de trening – un pionier destoinic nu se desparte în nici o împrejurare de simbolul jertfei Partidului –, aruncînd porumbul depănuşat într-o coşarcă păzită de doi soldaţi. Roboteam patriotic la începutul fiecărui an şcolar, trimişi să culegem cu braţele noastre vînjoase recoltele de pe mănoscîmpuri, fertilholde şi bogatbrazde. Eram transportaţi în autobuze de tip abator cu mirosul de muget lipit de caroserie, iar la destinaţie ne întîmpina un inginer agronom care avea menirea să ne împartă-n piperniciţi şi buni de hămăleală, punîndu-ne la muncă în funcţie de atributele fizice ale fiecăruia. Toţi fugeam de căratul tîrnoagelor şi ne ascundeam unii după alţii cu spatele încovoiat, genunchii îndoiţi, încercînd să părem cît mai micuţi şi mai firavi.

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Amintiri despre trabant

 

 

La sfîrşit de an, un bilanţ mai vechi. Am fost, vreme de zece ani, şofer de Trabant. O experienţă de neuitat, ceva între paranormal şi metafizică. Trabantul era un paradox mecanic, o dovadă că posibilul e mai tare decît realul. Avea toate însuşirile unui automobil, dar avea, în plus, ceva de vietate inclasabilă, un soi de mister, un soi de nimb tehnologic, fără legătură directă cu ingineria tradiţională. Neobişnuită era, între altele, enorma lui maniabilitate.

Mircea VASILESCU | Europa dumitale

Un nou guvern. Şi?

 

 

De obicei, mesajele de felicitare între şefii de stat cu ocazia alegerii sau realegerii în funcţie sînt lemnoase. Convenţionale. De protocol. Rareori „scapă“ cîte ceva cu miez în astfel de mesaje. Mi s-a părut – iar dacă „suprainterpretez“ cumva, sînt dispus să-mi pun cuvenita cenuşă în cap – că în mesajul trimis de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, preşedintelui reales al României, Traian Băsescu, observ „ceva“. După o introducere cu firitiseli de circumstanţă, dl Barroso spunea clar şi direct: „Prima şi cea mai urgentă sarcină este formarea unui nou guvern, capabil să obţină o susţinere largă în Parlament.

Ţinerea de minte

"Avem nevoie de doctori mai prietenoşi faţă de leneşi. În loc să ne prescrie medicamente ca să zăpăcească boala în cel mai scurt timp cu putinţă, ar trebui ca ei să le recomande pacienţilor să-şi ia liber pe perioade lungi. Trei zile minimum, însă

Gabriel GIURGIU | pe la noi

Alte motive de Cîrcoteală

Să fie clar. Sînt un mare entuziast al ideii de Uniune Europeană. Onorabilele Instituţii de la Bruxelles au reuşit să păstreze pacea într-o Europă în care, prea des, la putere au ajuns tot soiul de gargaragii cu rating mare. Hitler, Mussolini, Stalin şi alţii ca ei au inspirat masele, au înflăcărat generaţii de cetăţeni. Ei s-au înrolat şi au purces la luptă. Înflăcăraţi fiind, aveau idealuri, credeau în liderii lor, plecau pe front. Numai între 1870 şi 1945, nemţii şi francezii s-au spintecat între ei, cu milioanele, în trei războaie teribile. Două dintre ele s-au numit mondiale şi, pe lîngă numiţii francezi şi germani, au mai murit şi englezi, polonezi, unguri, italieni, români, greci, olandezi, bulgari, cehi.

Cristian GHINEA

"Dacă mergi cu viteză şi frînezi brusc, e bine să ai centura pusă" - interviu cu Tonny Lybek

 

 

Înainte de realizarea recentului număr despre FMI (v. Dilema veche din 3 decembrie 2009) am convenit să avem un interviu cu reprezentantul Fondului în România. Nu s-a putut înainte de apariţia acelui număr, dar cum domnul Tonny Lybek a răspuns întrebărilor noastre, publicăm conversaţia în acest spaţiu. Ianuarie e o lună decisivă pentru derularea acordului cu FMI, iar discuţia aduce lămuriri despre ce teme are de făcut Guvernul. Tonny Lybek este reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, începînd din martie 2009. De origine danez, lucrează la FMI din 1992. Înainte a lucrat la Banca Naţională a Danemarcei, iar în cadrul FMI a condus misiuni în Bosnia, Albania, Kîrghîzstan, Croaţia. Interviul a fost finalizat pe 18 decembrie.

Dorin Tudoran

Certocraţia

România anului 2009 a pierdut multe trenuri. În schimb, s-a procopsit cu o nouă clasă. Ce zic eu clasă, über-clasă: certocraţia. Membrii ei transcend interesele de grup, partidele politice istorice ori anistorice, apartenenţele sociale şi profesionale, barierele etnice şi disponibilităţile oricărui creuzet cultural imaginabil. Certocraţii s-au impus pretutindeni: de la viaţa politică la manageriat electoral, de la gazeta de hîrtie la blogosferă, de la metropola rustică la cătunul cosmopolit, de la românimea din ţară la românaşul din diasporă. Ei, certocraţii, sînt atît de răspîndiţi şi bine asimilaţi de orice context, încît au devenit singurii extratereştri consideraţi băştinaşi.

Trecerea prin reviste

Delta Dunării, Muntele Athos şi cum se mai iubesc plantele

„Delta este pentru mine pur şi simplu locul de la marginea mării unde te simţi un răsfăţat al naturii“ – mărturiseşte jurnalistul. Delta Dunării „găzduieşte peste 15 situri de patrimoniu (caste romane, cetăţi greceşti, bizantine, getice) unde sînt îngropate, în aşteptarea marketingului potrivit, o prinţesă şi o mare poveste de dragoste locală în registru shakespearian. Dar este şi un loc cu proprietăţi benefice pentru metabolismul uman: se spune că în Deltă te odihneşti de două ori mai repede decît în alte locuri. Ca şi în cazul Alaskăi, norocul acestui loc a fost că nu se ajunge uşor la el, iar genul de drumeţie practicată aici – un soi de vagabondaj, cu conservele şi ceaunul în rucsac sau aciuat prin casele alb-albastre ale lipovenilor – a ţinut turismul de masă departe. Nu însă şi industrializarea.“

Radu COSAŞU | Din vieaţa unui extremist de centru...

" Răsună valea"

Luni, 18 dec. 1989: Răsună valea (notă 2009: adică se trăgea la Timişoara, acesta va fi codul naiv pentru tot ce urmează). Sună la 8 dimineaţa secretara Editurii Eminescu, voce explicativ-înţelegătoare, se pregăteşte pentru 26 ianuarie volumul omagial, sînt pe lista celor mai cunoscuţi… Text despre om pînă luni 25. Îi spun că plec în provincie şi cînd mă voi întoarce, vorbim. Acceptă. Mă arunc pe Secolul cinematografului să văd ce filme s-au făcut în 1939: Bel Ami, Diligenţa, Sciors, Regula jocului. Eşti nebun? Vrăjitorul din Oz. Clipă, stai! Sunat la Roger: „Culegi azi pe lat?“. „Pe foarte lat, puică…“ Fie ce-o fi! Oz. Leul. Tinicheaua. Paiele. Telefonat spre prînz, dictat articolul lui A.B. (notă 2009: Adriana Bittel). Mi-l reciteşte alb şi sec. „Crezi că ţine?“ „Ce?“ Altfel căutăm persiene (notă 2009: N.C. a plecat la Teheran).