⬆
sulina
Rio Grande
Sulina e o poveste de tinerețe, cînd mi se reproșa că aș fi crezut că tot ce zboară, se mănîncă. Pe atunci nu prea mă interesa ce se mînca, mai ales că oferta era de tot precară. În schimb toată viața m-a interesat ce zboară, de aceea m-am uitat mereu după păsări.
Pe un drum prăfos
Mi-e cît se poate de clar, oamenii care n-au ajuns niciodată la Sulina, pot trăi liniştiţi o viaţă întreagă fără să-şi dorească s-o vadă. Cei care au fost o dată aici vor reveni. Sînt nişte plase invizibile care te prind şi nu-ţi mai dau drumul. Tînjeşti după mirosul de apă dulce, după marea botezată, după peisajul ăla neverosimil de plat.
Salutări de la Sulina
Pe timpul verii, Sulina poate crea o falsă impresie. În sezon, singurul oraş din Delta Dunării are şarmul staţiunilor turistice desuete. Dar odată cu plecarea păsărilor călătoare – şi, împreună cu ele, şi a turiştilor – Sulina se cocoşează sub propria-i povară.
Acel capăt magic de lume
Acum cîţiva ani, cînd am ajuns prima oară la Sulina, puteai să storci apă din noi. Stăteam la nişte oameni în Periprava şi ne plimbaserăm toată ziua cu barca prin ploaie. Era o ploaie constantă, nu foarte rece şi nici foarte puternică, dar care, după cîteva ore, îţi intră-n oase, în ciuda tentativelor de pelerine găsite la chioşc.
Visul american
Dacă însă, pe filonul principal, Europolis e amendabil, destule secvenţe subsidiare se dovedesc excelente. Fără a poetiza, prozatorul reuşeşte totuşi să dea un mare poem al Sulinei. E de-ajuns să punem în balanţă secvenţele care se petrec altundeva, ca să sesizăm diferenţele de ton.
Un vintage care te poate salva
În ultimii ani mi-am petrecut vacanţele de vară la Sulina. Mai întîi a fost o întîmplare că am ajuns acolo. Căutam ceva care să aducă a Vama Veche din anii ’90: mai puţini turişti şi oferte turistice, mai puţine localuri, muzici şi alte minuni. Îmi place plaja pustie. O fi un semn de îmbătrînire, nu ştiu.
Peştele vrea să înoate
"Aşa am copilărit şi eu pe şlepuri, pînă pe la 4-5 ani. Mă legau de brîu vara, să nu cad în apă. Cînd se încingea puntea, mai venea tata şi mai arunca cu găleţile cu apă că se încălzea tare de tot, de ziceai că o să luăm foc."
Apă de mare cu gust de Dunăre
Sulina e, în primul rînd, o stare, pe care o descoperi doar treptat, intrînd în ritmul locului, petrecînd acolo mai multe zile. Ăsta e singurul incovenient, nu poţi „să dai o fugă“ pînă la Sulina, aşa cum procedezi cu 2 Mai sau cu Vama Veche.