Aron BIRO | Audio şi n-am cuvinte

Bucolic

 

 

John Surman e unul dintre contribuitorii de bază ai casei de discuri ECM, avînd, de-a lungul timpului, activitate ca acompaniator (în general la instrumente de suflat) pentru nume ca Abercrombie, Bley şi Brahem (iar înainte, pentru McLaughlin), dar şi o bogată carieră solo.

Paul BREAZU | Audio şi n-am cuvinte

Alive and kicking

 

 

Sînt aproape sigur că toată lumea se aşteaptă, de fiecare dată cînd The Stooges intră în studiourile de înregistrări, la încă un Raw Power. Nu mai contează faptul că, în 2007, Eminenţa Sa Steve Albini le-a stricat trupeţilor din Michigan nunta de rubin, producîndu-le cel puţin ciudatul album The Weirdness.

Aron BIRO | Audio şi n-am cuvinte

Libertinaj stilistic

 

 

Iarăşi ceva de la casa de discuri ACT, adică scandinavi, mai exact norvegieni: Morten Qvenild la pian, Roger Arntzen la bass, Pal Hausken la tobe. Iarăşi jazz meditativ, alcătuit din dueturi bass – pian. Aşadar, aviz fanilor Esbjörn Svensson Trio şi Lars Danielsson, şi publicului Festivalului de la Gărîna, care au şansa să-i vadă pe In the Country anul acesta.

Paul BREAZU | Audio şi n-am cuvinte

Daft Funk

 

 

„Bob, tocmai mă uit la chestia despre care vorbea Jack mai devreme şi nu e, cu certitudine, un corp ceresc. E un obiect strălucitor care se tot roteşte, pentru că îl văd luminînd intermitent. (...) Nu ştiu dacă asta îţi îmbunătăţeşte situaţia, dar există acolo ceva într-adevăr straniu.“

Aron BIRO | Audio şi n-am cuvinte

Furtuni somnoroase

 

 

Încep să se producă şi la noi albume pe care autorii lor nu vor să le vîndă, de la care nu speră nimic în sensul comercial tradiţional al industriei muzicale, ci cel mult trag nădejde că ar putea deschide nişte uşi, că ar putea asigura o oarecare vizibilitate internaţională pe canale social media.

Paul BREAZU | Audio şi n-am cuvinte

Sofistipop

 

 

Aluzia vizuală la epoca unui Humphrey Bogart şi a găştii de rat packers care i-a copiat şi i-a urmat lifestyle-ul îi vine onorabil unui Justin Timberlake care, în ultimii şase ani şi jumătate, a fost văzut mai degrabă pe ecranele cinematografelor.

Aron BIRO | Audio şi n-am cuvinte

Spiritual vs senzorial

 

 

Uitîndu-mă în urmă, observ statistic o predilecţie de care sufăr în ultimele luni, de a asculta albume solo, deşi mereu găsesc ceva de cîrcotit în privinţa lor; uneori, necinstit, chiar faptul că sînt albume solo. Deşi mai intime, adesea le găsesc ostentative şi sărace în comparaţie cu un efort colectiv.

Paul BREAZU | Audio şi n-am cuvinte

Drama King

 

 

Dacă noile MTV-uri – MTV-ul acela privit ca agregator şi emulsificator generaţional – aveau nevoie de puţină melodramă, numele ei a fost să fie James Blake, iar nu James Blunt. La sfîrşitul lui 2010, „Limit to Your Love“, cover-ul după piesa canadiancei Feist, îl viraliza cu succes pe tipul ăsta coborît din nordul Londrei.

"Unele cîntece au propriile lor fantome" - interviu cu Mark KNOPFLER

 

 

"Sînt surprins de cît de multe lucruri sînt capabil să produc. Nu ştiu dacă asta se datorează faptului că, îmbătrînind, nu mai sînt atît de distras de altele, însă, spre exemplu, chiar şi cînd sînt în turneu, mă trezesc că am mereu chitara alături şi lucrez la vreun cîntec."

Aron BIRO | Audio şi n-am cuvinte

Exuberanţă şi vanitate

 

 

Lindsey Buckingham e tipul din Fleetwood Mac care nu e nici Fleetwood, nici Mac, dar i-a împins pe bătrînii britanici în mainstream, în America – chiar în pop, ar spune unii – şi l-a ajutat pe Bill Clinton să fie ales în 1993, cu un cîntec de campanie (de fapt, umblă vorba că Buckingham a rămas în Fleetwood Mac la insistenţa lui Clinton).