Relativ recent, au apărut două articole cu notă aparte: unul în The New Yorker, celălalt în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS). În primul, Adam Gopnik scrie despre hîrtie şi Internet („Books explaining why books no longer matter come in many flavors“), eludînd premisa conform căreia tiparul lui Gutenberg ar fi produs revoluţia industrială, argumentînd că nu acesta, ci multiplicarea hîrtiei, alături de idei precum statul limitat şi libertatea au deschis graniţele informaţionale. În celălalt, cercetătorii Stephan Schreml şi Robert J. Meyer arată cum se măsoară pH-ul in vivo. Legătura dintre ele: hîrtia (pentru o bună hîrtie, importante sînt pH-ul şi scrierea), la a cărei moarte asistăm. Hîrtia făcută de mînă e o raritate. Cealaltă, cea industrială – o afacere. 

În Atelierul de Carte (on to byblos telos), găzduit de MŢR, vreo 3000 de oameni au văzut, în patru ani, cum se face hîrtia de mînă, unii încercînd şi singuri, după. Atelierul meu tinde către o bibliotecă alcătuită din ediţii meşteşugite, case din deşeuri de hîrtie, o moară de hîrtie ca la carte şi un letterpress. Despre ele şi alte meşteşuguri puteţi citi în lunarul meţeriaşii. Acesta, din cîte ştiu, este singura publicaţie care se mai face pe hîrtie manuală. Editorial, propune însumarea informaţiilor despre lumea făcută cu mîinile. La 1 martie a împlinit un an şi, îndată ce pot, o să o introduc într-un circuit publicistic – pînă acum am dat-o din mînă în mînă. 

Încă nu mi-e clar cum se măsoară pH-ul hîrtiei, dar îmi permit să le scriu celor doi cercetători, pentru a (re)face o reţetă de hîrtie care în secolul unşpe costa două piei de bou coala şi din care cărţile făcute trăiesc 1000 de ani.

Răzvan Supuran este editorul lunarului meţeriaşii – foae cu mîini. Mai multe la www.meteriasii.blogspot.com.