Arte performative
Cînd ochiul aude şi corpul gîndeşte...
Festivalul „Shakespeare“, aflat la cea de-a VIII-a sa ediţie craioveană, s-a deschis în splendoare cu un spectacol berlinez de Bob Wilson după Sonetele lui Shakespeare, pentru care nici un superlativ nu e de prisos. Wilson era de astă dată pentru a doua oară în cetatea banilor, după o scurtă, dar definitorie conferinţă-spectacol, ţinută acum doi ani.
citiţiCum m-am bucurat la Gala UNITER
Teatrul Odeon din Bucureşti a găzduit luni seară cea de-a douăzecea ediţie a galei premiilor UNITER. Cel mai bun spectacol al anului trecut a fost desemnat Ultima zi a tinereţii, în regia lui Yuri Kordonsky, de la Teatrul „Radu Stanca“ din Sibiu. Premiul pentru regie i-a fost acordat lui László Bocsárdi, pentru Caligula, de la Teatrul „Marin Sorescu“ din Craiova.
citiţiDansul vieţii
De cîtva timp – luni, chiar ani – încerc să depăşesc cadrul, cadrul ales, e drept, nu impus al teatrului pe care-l urmăresc şi despre care scriu ca despre o „a doua viaţă“, viaţa nopţii, a sălilor, a scenelor. Sentimentul că am „văzut toate piesele“ aşa cum Mallarmé „citise toate cărţile“ mi s-a impus progresiv şi azi resimt dorinţa de a mă plasa uşor „în afara cadrului“.
citiţi"Inventarea unui teatru nou"
Misiunea celor doi tineri fondatori ai Asociaţiei Culturale În Culise este aceea de a inventa un teatru nou, cu texte şi viziuni proaspete, care să aducă aproape de public noţiunea de happening, care să provoace şi să recîştige publicul tînăr îndepărtat de cultură şi artă şi, mai ales, care să-şi susţină proiectele din fonduri proprii.
citiţiÎn ceaţă, pe malul Someşului
Nu am stat decît patru zile la Cluj, interesată în primul rînd de platforma de teatru din ultima parte a Festivalului. Dar oricît de restrictivă a fost alegerea mea, am putut realiza dintr-o privire ambiţiile şi complexitatea acestui festival, independent, deschis către contemporaneitate şi diversitate artistică.
citiţiUmilire şi indignare la Operă
În seara de joi, 3 noiembrie, am trăit cea mai cruntă umilire din viaţa mea de spectator. Iertaţi-mă, dar nu pot să nu-mi etalez public indignarea. Prea am aşteptat cu înfrigurare să văd D’ale carnavalului în viziunea lui Silviu Purcărete, cu Teatrul „Radu Stanca“ din Sibiu, ca să mă las pradă aşa de uşor resemnării.
citiţiViziuni, viziuni şi alte gînduri
Mi se întîmplă cîteodată, în sălile de teatru, obosită de atîtea şi atîtea imagini inutile, să mă apuce o teribilă nostalgie după spectacolele unui Strehler şi lumina unică a lumii sale, sau după silueta şi zîmbetul sardonic ale unui Tadeusz Kantor, după valurile de muzică ce subliniau în contrapunct o lume născută din coşmarurile amintirii.
citiţiLa teatru, cu telecomanda
Imaginea televizuală e-n tot şi-n toate, pe ecranul computerului, în frigider, în maşina de spălat şi (culmea!) chiar şi-n televizor. Trăim în lumea ecranului global (vorba lui Gilles Lipovetsky), trăim într-o ecranocraţie! Trăim în lumea ecranului global (vorba lui Gilles Lipovetsky), trăim într-o ecranocraţie!
citiţiUn adjectiv complicat
Munca de selecţioner este partea plăcută – cel puţin pînă se publică programul final şi încep supărările. Ea presupune să mergi în teatrele din ţară (uneori şi în afara ei) şi să vezi spectacole. Ceea ce, din punctul meu de vedere, e interesant şi plăcut.
citiţiInfernul de la teatru
Vă mai amintiţi de caricatura cu profetul Mohamed care purta pe cap o bombă în chip de turban? Acum cîţiva ani, apariţia acestui desen într-un ziar danez a stîrnit reacţii vehemente în lumea islamică. Protestele s-au transformat apoi în atacuri directe: grupări de integrişti au incendiat ambasade occidentale.
citiţi















