Vremea Ducăi Vodă

Publicat în Dilema Veche nr. 1 din 15 Ian 2004
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Noi şi ei, după 2003 Sfîrşitul de an este un bun prilej de bilanţuri entuziaste, de retrospective nostalgice şi sinteze dactilografiate la maşina cu caractere mari. Interesant este că, întotdeauna, anul care a trecut e plin de zaharicale colorate - inflaţia a scăzut periculos de mult, iar produsul naţional brut a crescut spectaculos, mult peste modestele performanţe ale fostelor noastre colege din CAER. Imaginea României are o rezoluţie net superioară, e vizibilă şi de pe faţa nevăzută a Lunii, iar corupţia a fost strangulată cu fularele primite în dar de senatorii ce străbat lumea de dragul nostru. Cu toate astea, absolut întotdeauna, anul ce urmează e prezentat în culori mai sumbre. Invariabil este vorba de un an decisiv pentru intrarea în CEFTA, în Uniunea Europeană, în NATO sau SEATO, în lumea bună sau în cine mai ştie ce. Iar dacă urmează un an electoral, clar-obscurul creşte, ca să zic aşa. Să ne unim eforturile, să reflectăm cu responsabilitate şi să nu mai crîcnim la măsurile guvernului (obicei prost şi nedrept, căci, se ştie, guvernul ar fi mult mai culant, dacă n-ar fi pretenţiile absurde ale UE, FMI, WB, US, RSPCA ş.a.). Burtoşii care ies pe scările Palatului Victoria îi privesc cu duioşie pe slăbănogii sindicalişti şi, privindu-i galeş, le explică: Nu putem, nu ne lasă Occidentul! Ce-i drept ni se oferă şi speranţe - autostrada către Constanţa se va prelungi cu trei kilometri, Doroftei va primi o medalie, iar programul C&L va fi extins la întreaga populaţie. Evident, cu excepţia celor care n-au votat constituţia, a celor care traduc "fără suflet" analizele de la Bruxelles şi a ziariştilor care nu-şi văd de treabă. Mă rog, aceştia din urmă nu sînt chiar mulţi şi pot fi convinşi uşor - o mandibulă ruptă la Timişoara, o fractură la Sfîntu Gheorghe, o maşină spartă la Bucureşti şi treburile reintră în normalitatea pe care ne-o dorim. Şi noi, dar şi perfidul Occident, care crede (sau speră) că în spaţiul carpato-dunărean lupii au devenit vegetarieni. . Drept care, marile radiouri ce emiteau pentru România pe deasupra grupurilor de interese securisto-parlamentabile au căzut în zona crepusculară. Americanii au tăiat microfoanele Europei Libere, iar britanicii au cedat sediul din Bush House unei asociaţii familiale, în locaţie de gestiune. Înţelegînd sinergia, şeful statului şi-a asumat sarcina de-a aduce Dilema, săptămânal de tranziţie, pe calea inchiziţiei. Visul ziariştilor de scandal nu e departe - regula confirmă excepţia! Sigur că, după o vreme, toate astea devin stereotipuri, drept care însuşi Cel-de-Sus (impresionat de multele soboruri preoţeşti şi de crucile largi executate de foştii activişti) a decis să intervină. De sărbători trebuie să fim veseli, să ne gîndim la stele, nu la iesle! Şi, în primul rînd, la magi! Aşa se face că, deşi era iarnă, a dat ninsoare peste Ţara Eforturilor Mimate. Cine s-ar fi aşteptat la una ca asta? Totuşi, edilii s-au descurcat. Au făcut totul - au ieşit în stradă cu mînecile suflecate şi au stat acolo pînă cînd s-a găsit cineva să-i filmeze şi au putut să-şi manifeste angajamentul pe înţelesul celor mulţi şi cu drept de vot. Prefectul însă, om de acţiune, a fost singurul care a identificat motivele pentru care utilajele nu erau pe străzi, şosele şi drumuri naţionale. A avut şi fermitatea să o spună fără nici un fel de ocolişuri - e vorba de "intoxicarea presei de anumite forţe pe care le ştiu foarte bine, dar nu vreau să le menţionez acum". Mă rog, l-am parafrazat, doar nu era să scot din priză reşoul ca să dau drumul la video! Altminteri, ce să zic, ospitalitatea românului a fost la mare cinste, ca întotdeauna în ultimii 1003 ani. Ţăranii imploraţi de călătorii blocaţi pe şoselele groazei le-au trîntit poarta în nas. Cum s-a terminat urgia, am trecut la sarmale. La TV au fost Nae şi Vasile şi Octavian şi Florin şi La Bloc şi Dan Negru şi Guţă. Ca să fac notă discordantă, am reluat Jurnalul unui nebun. De Hegel (cred că ruşii îi zic Gogol). La mulţi ani!

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.