Prin anii 1960, un caz mai ciudat de tulburare psihică – discutat în seminariile de psihopatologie ale studenților la Psihologie – anima apetitul pentru bizareriile comporta­mentale. […] Se făcea că un bărbat, un soț navetist, își surprinsese soția în propria locuință, în propriul dormitor și în propriul pat matrimonial în tovărășia erotică a unui bărbat necunoscut lui. Probabil că soția nu bănuia că soțul ei va veni pe neașteptate. Cei doi amorezi s-au speriat tare, s-au îmbrăcat precipitat, așteptînd să se întîmple ceva rău. Dar lucrurile nu s-au desfășurat așa. Soțul a închis discret ușa și de după ea i-a liniștit spunîndu-le că îi așteaptă în sufragerie să discute. Să nu se sperie, că nu vor păți nimic. Odată îmbrăcați, cei doi spăsiți și-au făcut intrarea în sufragerie unde soțul, așezat la masă, a rugat-o pe soție să facă o cafea și apoi să discute, bînd-o împreună. Între timp a schimbat cîteva vorbe, politicos, cu cel care-i uzurpase rolul. I-a cerut aces­tuia să aprecieze cam cît ar trebui să plătească pentru plăcerea consumată în și prin prezența soției sale pentru că orice serviciu se plătește. Acesta s-a grăbit să ofere 25 de lei ­ – o sumă acceptabilă la acea vreme, cînd salariul bunicel era de 500 de lei – și, după ce soțul și-a manifestat acordul, a întins-o ușurat.

Soțul i-a cerut soției să pregătească ceva de mîncare, a mîncat și apoi s-a apucat să înrămeze bancnota, așezînd-o pe perete, la vedere. Oricine intra în casă și vedea tabloul – rude, prieteni, cel de la lumină, gaze etc. – se mira și primea aceeași explicație: „Primii bani cîștigați de soția mea!“ Firește, era menționată și modalitatea de cîștig. Ea nu se apăra, nu scotea nici o vorbă, se uita în jos și uite-așa, după un an, soțul își instala soția la spitalul de psihiatrie. Toți cunoșteau cazul, dar ei nici că-i mai păsa.

Cu ochii și mintea de azi, oricine ar spune că este un caz de violență psihologică, că el a fost agresor, că a abuzat-o emoțional, că ea a devenit o victimă, că el a fost un „terorist interpersonal“.

Violența fizică are o istorie mai lungă și un prestigiu so­cial mai mare. Urmele se văd, cer spitalizare, analize, ex­pertize, tratamente.

Cazul de mai sus se referă la violența domestică, cea care se manifestă în spațiul privat-privat, în acel spațiu al coabitării cotidiene. Un proverb polonez spune că pe fe­meie să n-o bați nici măcar cu o floare, și el vizează evident violența fizică. Bărbatul cu bancnota nici măcar nu și-a atins soția. Violența simbolică și cea psihologică, spun mulți autori, au o încărcătură emoțională mult mai mare și pot deteriora psihologic individul. Trauma somatică este adesea vindecabilă, cea psihică poate dura mult sau chiar toată viața. 

apărut în Dilema, nr. 530, 30 mai 2003

Foto: wikimedia commons