Valoare adăugată

Publicat în Dilema Veche nr. 573 din 5-11 februarie 2015
Din amintirile unui cobai jpeg

Cîţiva ani după ’90, dacă, prin străinătăţuri fiind, auzeam pe cineva vorbind româneşte, mă strecuram pe trotuarul de vizavi, ca să evit o conversaţie de tipul „Eşti din Bucureşti? Din ce sector? Îl ştii pe Vasile?“ 

De atunci încolo am tot dat, pe toate meridianele, de români de ai noştri, vînzători prin magazine, ospătari, recepţioneri, taximetrişti. De regulă, se bucură să te audă vorbindu-le limba şi au învăţat să îşi arate simpatia în forme manierate, după caz: îţi oferă un sfat pentru cumpărături, ceva fain din menu, o cameră pentru fumători, un rabat la bacşiş. Şi, ca bonus, dacă eşti dispus, o partidă de conversaţie. E în orice caz mult mai bine decît traversatul străzii. 

Eram la Roma, într-o pizzerie de cartier, unde ne-a servit, cum s-a întîmplat de atîtea ori, o româncă. Ne-a povestit că venea din Argeş şi terminase studiile economice la Tîrgovişte. Negăsind de lucru, se hotărîse să plece în Italia, să pună un ban deoparte, ca să revină apoi în ţară, să-şi caute din nou un job. Avînd, de data asta, cu ce înfrunta aşteptarea. 

N-o să ştiu niciodată dacă şi-a îndeplinit dorinţa. Cînd îmi aduc aminte de povestioara asta, aud însă îndată, din ceafă, vocea moralistului de serviciu: păi da, d-aia bagă statul român banii în studiile ăstora, ca s-o facă dup-aia pe chelnerii peste hotare. 

Lumea se plînge că ne pleacă tinerii din ţară. Pentru că nu-şi găsesc, în România, o slujbă pe măsura pregătirii lor, care să-i satisfacă, măcar profesional, dacă nu financiar. Moralistul de serviciu zice: asta facem noi cu educaţia din România, vindem iluzii! Pregătim nişte tineri pentru nişte lucruri de care nimeni nu are nevoie. Iar

nasc frustrări, şi frustrările antrenează decizii aberante, şi aberaţiile, în cele din urmă, se plătesc. 

Pînă la un punct, argumentul e corect. L-am mai auzit de multe ori. Prima oară, într-o formă radicală, acum mai bine de trei decenii, de la un profesor inteligent şi cinic de la Şcoala generală Breaza-Centru, care încerca să mă convingă că noi, cadrele didactice, nenorocim vieţile copiilor, creîndu-le nişte aşteptări şi nişte nevoi pe care ei nu şi le vor putea satisface niciodată, condamnaţi să rămînă prizonieri ai lumii gogoliene a orăşelului natal. Şi el avea, în felul lui, dreptate. Voi fi schilodit, poate, şi eu nişte copii, încercînd să le insuflu dragostea de frumos, acolo unde ce-i aştepta în viaţă numai frumos nu era. Numai că, dacă după ’90, anul speranţelor nebune, lucrurile s-au schimbat mult mai anevoios şi mai contorsionat decît ar fi prezis chiar şi cei mai sumbri pesimişti, asta s-a datorat şi faptului că mulţi dintre tinerii noştri erau bine antrenaţi, pe cont propriu sau în mediul şcolar profund viciat, să se descurce în Kakania în care şi-au trăit adolescenţa sau copilăria.

Moralistul de serviciu zice, pe o mie de voci: prea mulţi studenţi într-o ţară prăpădită ca România. Cifrele zic altceva: abia acum tindem să intrăm şi noi, comparativ, în normalitate. Comparativ, evident, cu celelalte ţări din UE. Ba chiar politicile UE propun – Orizont 2020 şcl – creşterea în continuare a numărului de studenţi, raportat la populaţia fiecărei ţări membre. 

Poate că UE greşeşte, luînd de bun ceea ce se crede, că nivelul statistic al educaţiei formale reprezintă, ca şi consumul de unt, de pastă de dinţi sau de detergent, pe cap de locuitor, un indice al gradului de civilizaţie. Poate UE nu ştie că România este

, că aici untul e în continuare un lux, de pasta de dinţi o sumedenie de români nu s-au atins în viaţa lor iar spălatul rufelor se face, pentru mulţi, mai bine cu leşie. 

Corporaţiile vor mai puţini studenţi. Ar prefera, în schimb, mai multe postliceale, cel mai degrabă în parteneriat. Organizaţiile studenţeşti cer şi ele, aparent paradoxal, o mai mare selectivitate la admitere (adică: mai puţini studenţi). E rezonabil. E păcat să împarţi resursele disponibile pentru studii, şi apoi piaţa muncii, cu „cei care vin“. Mulţi profesori universitari îşi doresc acelaşi lucru. Unii, pentru că resimt uzura pe care o aduc cu ei cohortele studenţeşti apăsînd pe cap de cadru didactic. Alţii, din ceea ce ei consideră a fi motive de etică profesională. Cantitatea pare a fi, ineluctabil, contrariul calităţii: cu cît mai mulţi, cu atît mai slab pregătiţi. 

În filigran transpare adesea o mai veche bătălie ideologică. Mai întîi, să rezolvăm chestiunea untului, a săpunului şi a pastei de dinţi, zic unii, şi dup-aia să masificăm studiile universitare. Altminteri, producem doar impostură, mimetism steril, falsitate. Pentru alţii, consumul de unt sau obişnuinţa spălatului pe dinţi trece prin educaţie. Amarnic caraghioslîc: să ai masterate de unsul feliei de pîine şi doctorate în mînuitul periuţei. 

Se bat, din nou şi din nou, adepţii teoriei „dezvoltării organice“, ai criticii „formelor fără fond“, cu cei ai „legii sincronismului“, apologeţii teoriei „stimulării prin simulare“. 

Ca în orice bătălie ideologică, nimeni nu are aprioric dreptate. Cu o singură observaţie, totuşi. E greu de imaginat ce s-ar fi întîmplat cu biata noastră Românie, mereu aspirantă, de la începutul modernităţii, la o condiţie mai înaltă decît cea avută de fapt, dacă ar fi ales calea maioresciană, şi nu pe cea lovinesciană. Cu toate nefericirile sincronismului nostru bovaric recent – de aproape două secole încoace.

Dintre opozanţii masificării studiilor academice, oripilaţi de consecinţele acesteia, mă opresc în final asupra unei singure categorii, cea mai interesantă dintre toate: profesorii înşişi. Pentru ei, a spune „nu mai vrem atîţia studenţi“ înseamnă, în condiţiile actuale, a-şi risca pîinea cea de toate zilele. Trebuie să existe o motivaţie foarte puternică ca să genereze o atare atitudine. 

Am identificat-o, mai înainte, drept etică profesională. Pentru unii oameni e important să simtă că-şi fac treaba bine şi cu folos. Şi ei se simt umiliţi de ceea ce (li) se întîmplă. Pentru ei, reperul fundamental a fost şi rămîne nivelul pe care ar trebui să îl atingă un absolvent – al unui curs sau al unui program de studii. Or, adesea, ţinînd cont de „materialul clientului“, ei descoperă că aspiraţia lor devine misiune imposibilă. 

Altfel spus, sîntem puşi în situaţia de a ne regîndi radical etica profesională. De a ne modifica etaloanele. Standardele cu care ne-am obişnuit devin, unul după altul, caduce. Putem pune altceva în loc?

În termeni de business, se cheamă „valoare adăugată“. Uităm punctul terminus pe care ni l-am propus. Ne concentrăm, în schimb, pe diferenţa dintre

Pe distanţa dintre studentul de la „intrare“ şi cel de la „ieşire“. Lăsînd, pe cît se poate, mînia incriminatorie de o parte. 

Mai cred că, dacă acest principiu de etică profesională ar fi aplicat pe întregul parcurs al învăţării, de la clasa pregătitoare începînd, am ajunge şi noi, universitarii, să ne simţim mai în largul nostru. Şi mai la locul nostru. Să nu trebuie să predăm spălatul pe dinţi. 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
Republica Moldova, urmǎtoarea țintǎ a Rusiei. Cine sunt trimișii lui Putin ANALIZǍ
Federaţia Rusă devine tot mai prezentǎ în Republica Moldova, în contextul în care Ilan Şor, omul Kremlinului, a anunţat înființarea platformei Victoria, menitǎ sǎ adune opoziția pro-rusǎ

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.