Ce mănîncă Federer? 

Mănîncă tineri necopţi. Şi bătrîni răscopţi. Federer e genul de campion care rezistă timpului. Eu, scuzat să fiu, îl asociez cu tipul meu de erou, ciclistul Bernard Hinault. Ăştia sînt cetăţeni cu cap şi corp, minte, suflet şi toate celelalte. Nu le lipseşte nimic. Oameni coerenţi. Au o structură pe care o recunoşti în fiecare fibră, fiecare gest, fiecare vorbă. Pînă şi rictusul de efort al celor doi, undeva între încordare şi zîmbet, e asemănător. Şi mai sînt şi alte lucruri. De exemplu, la acest fel de sportivi nu e vorba despre talent, deşi îl au, cu carul. E mereu despre ce pot ei produce dincolo de ceea ce le este dat. Şi o fac firesc pentru că se simt în sportul lor ca Ludovic al XIV-lea la Versailles. Fără încrîncenarea unora care au senzaţia că, dacă o clipă nu sînt atenţi, le scapă pe jos tot ce-au adunat. Sînt perfect acolo, aproape plutind. Şi dispun de o voce care lasă urme. La primul său Tur al Franţei, Hinault a condus o grevă împotriva durităţii programului de cursă, o asumare nemaivăzută. Federer a vorbit în mai multe rînduri despre inconsistenţa controalelor antidoping din tenis. Aşa că oamenii ăştia înghit viaţă, pur şi simplu, trăiesc cu randament uriaş, au carura unor mari oameni de stat, rămîn în istorie dincolo de domeniul lor. Restul sfîrşesc pe farfuria lor, la micul dejun.

Foto: adevarul.ro