La 36 de ani, Francesca Schiavone a cîştigat turneul de la Bogota. Parcă în ultima vreme s-au înmulţit victoriile  „bătrînilor“. Au găsit ei un leac special sau „de vină“ sînt competitorii mai tineri? 

De vină sîntem noi. Am rămas la ideea veche că o carieră se sfîrşeşte pe la 32 de ani. Între timp s-a mărit speranţa de viaţă şi, implicit, cea de viaţă sportivă. Oamenii se antrenează altfel, consumă alte lucruri, există o altfel de recuperare. Iar o formă fizică bună e înmulţită, spre 40 de ani, cu factorul experienţă. Combinaţia poate fi ucigătoare. Plus că tenisul însuşi s-a schimbat, acum poţi sta jos la două game-uri, adăpostit de soare, eşti sorbit din priviri, micii sclavi moderni îţi dau apa, prosopul şi, dacă li s-ar da voie, te-ar purta pe braţe pînă la locul de serviciu. Chestii care contează. De fapt, culmea performanţei funcţie de vîrstă se deplasează pe de-a-ntregul. Pentru că „bătrînii“ nu se lasă, e mai puţină pradă pentru tineri, care ajung mai tîrziu la marile victorii şi apoi le cade greu să-şi facă repede bagajele. Schiavone a cîştigat Roland Garros spre 30 de ani. Unde să plece? Şi dacă e greu să fii sportiv de mare performanţă, aşa cum a fost întotdeauna, azi e şi frumos. Ai multe avantaje, plecînd de la bani la recunoaştere globală, facilităţi de tot felul. Rămîi, deci. Şi mai e ceva. De fapt, probabil, esenţialul. Oamenii au învăţat să-şi consume fără rest pasiunea, lucru care îi ţine vii şi zburdalnici. Au o mai mare conştiinţă a faptului că trăiesc cea mai bună parte a existenţei lor. Şi, de aceea, vor să o trăiască pînă la capăt. Uite aşa, văzînd că poate fi cîştigat un turneu de Mare Şlem oricînd, ne mai vine speranţa şi cu Halep.