Ultima „colorată“

Publicat în Dilema Veche nr. 653 din 25-31 august 2016
Ultima „colorată“ jpeg

Portretul antic nu prea mai are priză la public azi, fiindcă idealizarea nu are ce căuta în spiritul nostru aprig, postmodern. Figurile astea perfecte ce privesc în depărtări nu mai conving; marmura lor ne lasă rece, iar nasurile lor perfecte ne fac să strîmbăm din nas. Dar felul în care pun problema nu e prea corect. În primul rînd, au fost destule aripi radicale și în antichitate, care au vrut să rupă cu tradiția clasică, plictisitor de perfectă. Una se vede în arta elenistică (adică arta greacă de după Alexandru Macedon), unde portretele viforoase, care explorează pateticul și chiar patologicul, sînt la mare cerere. O alta se vede în filonul italic al artei romane, de pildă în statuaria republicană unde era de neconceput ca politicianul să accepte un portret care să-l înfățișeze altfel decît urît, chel, ridat, posomorît și deci (asta era ideea) un tradiționalist, om cu valori, incoruptibil. O să spuneți pe bună dreptate că ambele radicalisme rămîn fenomene de idealizare, adică ne lipsesc în continuare oamenii „vii”: nici cantitatea de agonie pe centimetru pătrat din chipurile elenistice, nici zecile de cicatrici de paradă de pe fața cutărui politician roman nu sînt decît teatru, respectiv un verism de propagandă. În al doilea rînd, cînd criticăm portretul antic să nu uităm că-l judecăm aproape exclusiv pe baza sculpturii, pictura de șevalet antică fiind praf și pulbere. Sigur că mai apar fețe în frescă și în mozaic, dar aproape mereu sînt figuri mitologice sau personaje convenționale.

Există un singur grup de artefacte (la asta voiam să ajung) care ne dă o idee despre ce va fi fost portretul antic pictat. E vorba despre niște picturi descoperite în Egipt, mai ales în oaza Fayum, dar nu numai, produse în secolele I-IV pentru a acoperi fața mumiilor cu portretul decedatului, văzut întotdeauna frontal. Pe panouri subțiri de lemn de tei sau chiparos, grunduite cu gesso alb de clei și ghips, pictorul lucra în encaustică, așadar folosind ceară de albine încălzită și amestecată cu pulbere de pigment (că ceara era saponificată sau nu, că se adăuga ulei de măsline sau nu, sînt detalii; la fel, exemplele mai tîrzii sînt în tempera cu pigmentul amestecat cu gălbenuș de ou). Spațiile largi, fondul, ce se vede din veșminte erau acoperite cu pensula, iar detaliile – lucrate cu cuțitul de pictură. E o galerie senzațională de personaje, destul de amestecate rasial, mai ales aristocrație greacă, inclusiv metisată cu egipteni, fără să lipsească trăsături africane sau semitice. Pictorii fac situația și mai cosmopolită, vrînd-nevrînd, folosind adesea tehnica romană a portretului roman, pentru ca pe sarcofag sau pe giulgiu să reia scheme decorative din tradiția funerară faraonică. Comanditarii voiau să fie recunoscuți, individualizați în moarte și după ea, așa că, deși o anumită înfrumusețare nu are cum să lipsească – elitele egiptene nu erau puritane precum Cromwell –, e limpede că portretele trebuiau să fie specifice. Probabil unele erau făcute încă în timpul vieții și atîrnate în casă, apoi, după deces, serveau drept chip mumiei, după ce în prealabil se mai aureau o dată bijuteriile. O doamnă are chiar buzele aurite. Se cunosc vreo 800 de asemenea portrete (o cincime în SUA), care reprezintă o colecție remarcabilă de figuri autentice, în care se simte omul, deși numele sînt extrem de rar indicate. Chiar într-un chip de intensă noblețe simți că pictorul nu are ambiții tipologice, că a plecat totuși de la ceva concret, ca să nu mai pomenesc simpla cantitate de chelii, nasuri borcănate, cearcăne și asimetrii. E drept că ochii sînt, invariabil, imenși și sfredelitori, ceea ce e vag – deși nu întru totul – nelalocul lui pe fața cutărui măcelar sau alt nouveau riche. Atît bărbații, cît și femeile au ochii conturați cu kohl. Că portretele erau făcute după model mai e sugerat și de faptul că unele din ele au pe spate o schiță rapidă a comanditarului. Arheologul francez care a găsit cîteva zeci de asemenea portrete la Antinoopolis (aflat în afara oazei Fayum) desfășura mumiile să vadă dacă seamănă cu portretul și zice că într-adevăr semănau. Ce înseamnă rigoarea franceză! Unele portrete, bineînțeles, sînt foarte stîn­gace, cam ca pozele pentru buletin. E clar și că, ocazional, se produceau în serie – într-un muzeu din Austria se află un portret al unei doamne practic identic cu un altul aflat în SUA. Există și o situație în care un portret al unui tip cu barbă și mustață a fost găsit plasat pe mumia unei femei, dar nu mă încumet să propun nici o explicație pentru asta. În fine, altele trimit direct la icoanele bizantine (pentru care, așa păgîne cum sînt, sigur constituie o sursă, mai ales pentru cele timpurii din Sinai), la duecento sau la naivitatea mimată a lui Douanier-Rousseau sau a Fridei Kahlo.

Nici unul din portretele astea din Egipt, numite pe criterii stilistice „de la Fayum”, nu e semnat. Nici un atelier nu a fost descoperit arheologic. Și nu e deloc sigur că pictorii, spre deosebire de clienții lor, și-au permis, cînd le-a venit rîndul, scumpul proces al mumificării sau portretul care să-i însoțească. 

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Trecerea, Cartea Românească, 2016.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.