Lupta pentru tronul de la FRF se ascute: Burleanu a scos cuţitele pe masă, Lupescu ameninţă cu toporul Justiţiei. Cine va cîştiga? 

Noi. Dacă e să iasă cu tăvăleală, măcar să le sară din buzunare nişte hîrtii şi să aflăm o parte de adevăr. Burleanu, ocupantul actual al jilţului, după ce a încercat să limiteze posibilitatea unor adversari de a candida printr-o lege internă aprobată, ce-i drept, de cvasitotalitatea turmei fotbalistice anul trecut, a scos convenabil, după patru ani de macerat, dosare despre cum, susţine el, ex-ul Mircea Sandu sifona banii federaţiei prin firme ale familiei şi apropiaţilor săi cu concursul lui Lupescu, aflat pe atunci la (parte) din butoanele FRF. Unele firme „de casă“ chiar şi-ar fi mărit cifra de afaceri cu forul federal tocmai în perioada în care fostul mare fotbalist se afla prin preajmă. Burleanu îl somează să spună dacă ştia despre astfel de afaceri dubioase şi despre deconturi cu justificări vagi, ceea ce ar reveni la a recunoaşte un management complice cu circuitele de palmat fondurile fotbalului. Deocamdată răspunsul lui Lupescu conţine termenul „Justiţie“. Pretendentul la funcţia maximă a acestui sport e convins că vor urma şi alte atacuri cauzate de panica rivalului său. Iar noi sîntem convinşi că va urma un răspuns mai consistent, la obiect. Ce ne poate păcăli este că orice fel de dezvăluire sau atac ar putea influenţa votul. Nu, ele au efect doar asupra distracţiei generale. Cei care îşi aleg conducătorul, în număr de 257, au alte capre de numărat. Nu în ultimul rînd, unele politice, căci asociaţiile judeţene de fotbal, cluburile de primării sau şcolile cu profil ţin de băieţii veseli care ne fac, zi de zi, viaţa mai dulce. La suprafaţă e, doar de ochii lumii, o luptă de holograme. Unicul cîştig pentru noi e a afla. A afla şi a nu uita.