A fost vînzoleală mare în urbe în urmă cu o zi. Presa a scris a­mă­nunțit cum profesoara universitară Orinella Pulpan, specialistă de renume în terapia șocurilor emoționale, psiholog clinician cu state vechi în domeniu, a fost transportată de urgență la Spitalul de Psihiatrie – în cămașă de forță, pare-se! –, întrucît suferise, vai, o traumă psihică devastatoare. Detaliile straniului eveniment au început să iasă la iveală după mai multe zile, prin intermediul colegilor doamnei Pulpan (de la Facultatea de Psihologie). Înainte de a le expune eu însumi aici, trebuie să fac o precizare tehnică importantă, legată de metodele de tratament practicate, de-a lungul deceniilor, de către Orinella. Redusă la esență, strategia de lucru a vestitei psiholoage era „cui pe cui se scoate“. Adică, pentru exactitate, terapeuta îi administra individului aflat în șoc emoțional un al doilea impact nervos dur – de data aceasta controlat însă –, menit să-l elimine pe primul și, totodată, după legile medicinei homeopatice (axate pe tratarea maladiei prin a-i furniza pacientului, în doze măsurate, elementul patogen declanșator!), să aducă vindecarea. Ca atare, tratamentul ieșea din limitele stricte ale cabinetului și pătrundea în viața personală a bolnavului. După stabilirea clară a condițiilor în care respectivul dobîndise boala, Orinella ticluia un scenariu horror demn de mințile regizorale cele mai întunecate ale Hollywood-ului. Insul aflat sub tratament nu știa, desigur, nimic, iar familia sa devenea complice la derularea înscenării terapeutice. Unele dintre cazurile doamnei Pulpan au ajuns publice, datorită imaginației insolite de care dăduseră dovadă.

Bunăoară, unei doamne care avusese impresia că-și zărise soțul sărutîndu-i sora și trăia cu teroarea adulterului partenerului și a divorțului iminent – stare, paradoxal, nemotivată de realitate –, psiholoaga „i-a creat“ o experiență profund tulburătoare. Într-o zi, întorcîndu-se acasă de la serviciu, pacienta și-a găsit bărbatul în pat cu propria ei mamă în vîrstă de 94 de ani, dezbrăcată pînă la scutecul de unică folosință. Ascunsă într-un dulap, Orinella studia atent reacțiile protagoniștilor. De frică și, pesemne, de oroare, soțul, la rîndu-i costumat adamic, tremura ca o piftie, în timp ce bătrîna rînjea știrb la o pictură din apartament, unde observase, s-ar fi spus, ceva interesant. La vederea imposibilei imagini, victima și-a perdut mințile. A înșfăcat de pe perete fix tabloul la care se holba, defazat, biata sa mamă și, pînă să țîșnească, salvator, greoaia Orinella din șifonier, l-a izbit cu sete în țeasta consortului terifiat, producîndu-i, instantaneu, un KO. Semnificativ rămîne faptul că femeia s-a vindecat de nevropatie. A comis ea însăși adulterul (odinioară angoasant) și a divorțat. S-a recăsătorit, iar azi trăiește fericită la Paris. În contrapartidă, fostul soț a dezvoltat o maladie nervoasă. Pictează, din memorie, nuduri de nonagenare și, la finisarea fiecărei picturi, înrămează opera elegant. Apoi și-o trîntește, cu fermitate, în cap… Într-un alt caz, doamna Pulpan l-a recuperat pe un medic obsedat de tîlhari. I se furaseră ștergătoarele de la mașină (e drept, un automobil de lux) și, în consecință, devenise convins că-i va fi prădată casa și ucisă familia. Achiziționase un pistol pentru protecție, dar frica nu dispăruse. Trăia în anxietate totală.

Ajutorul Orinellei a fost neîntîrziat. Într-o noapte, doctorul a auzit zgomote suspecte în sufragerie. A luat arma și s-a năpustit asupra intrușilor. A văzut trei siluete țopăind prin cameră. A tras mai mult focuri fără să ezite. Hoții s-au prăbușit la pămînt. A aprins lumina și le-a smuls cagulele de pe fețe. Grozăvie! „Intrușii“ erau nevasta și cei doi copii ai săi. Plini de sînge pe obraji. Pînă să apară Orinella, pitită după o canapea, și să-i explice că gloanțele fuseseră oarbe, iar sîngele era bulion, medicul a căzut, inert, la pămînt. Omul s-a însănătoșit totuși și s-a profilat pe vînătoare. A promis că, între numeroasele trofee de pe zidurile casei lui, va agăța, la vremea cuvenită, și capul cărnos al doamnei Pulpan. În sfîrșit, recent, lucrurile au degenerat la cabinet. A apărut un coleg de la Facultate, Prometeu Lăbuț, care a cerut tratament. A zis că, în piață, o bătrînă îi zîmbise lasciv, scoțîndu-i limba mare și albicioasă. De atunci se temea cumplit că va viola octogenare și că va deveni o știre de la ora cinci. Înainte ca Orinella să se dezmeticească, Lăbuț i-a aruncat o privire demonică și a strigat la ea: „A mea ești, babo!“ Profesoara a tresărit violent, după care și-a pierdut cunoștința. Au adus-o în simțiri, cu greu, prietenii care așteptau, în liniște, la ușă. Era o farsă pentru cea de-a șaptezeci și cincea aniversare a Orinellei. Din păcate, profesoara nu a mai putut reveni la normalitate. Zbiera că fusese inseminată de Sarsailă și că va naște un copil infernal. A fost luată pe sus și transportată la spital în cămașa de forță. 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Fa­cultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.