Primul eveniment a fost Sergiu Celibidache dirijînd la Ateneu, pe nu ştiu ce TVR şi în care eternităţi, Rapsodia română; tot ce face, rîde şi dansează dînd intrările la toate horele, sîrbele şi ciocîrliile este inenarabil şi zguduitor pînă la dezechilibrul oricăror probleme urgente. Al doilea este eşecul, pe 31 dec., suferit acasă, de Manchester-ul United.
Radu COSAŞU | Din vieaţa unui extremist de centru...
As Time Goes By
Pentru a citi integral articolul,
sau
PUBLICITATE
Între 10 şi 14 mai a avut loc la Torino cel mai mare tîrg de carte din Italia şi unul dintre cele mai mari din Europa. La ediţia de anul acesta, una aniversară, invitatele de onoare au fost România şi Spania. Într-un tîrg cu cinci pavilioane, sute de expozanţi, sute de mii de vizitatori şi o sumedenie de lansări şi dezbateri întîmplîndu-se în acelaşi timp, e foarte uşor să treci neobservat.
citiţi
De reţinut – şi bună de pus pe perete – această idee a domnului Juncker, prim-ministrul luxemburghez: „Politicienii europeni sînt nişte pragmatici lipsiţi de talent“. Cere şi pragmatismul aşa ceva? (R. C.)
„Iubirea e un lucru rar / Aşa că-ţi dau un balansoar.“ Nu-i o poveste de budoar, ci un slogan publicitar. (M. M.)
În ultimul secol, speranţa de viaţă la pisici s-a dublat. Asta înseamnă că acum au 18 vieţi? (L. V.)
citiţi 
Căutare
Lecturi intersectate
Orzul pe gîşte - la Educaţie
Aşadar, avem un guvern de stînga. „Stîngă modernă, europeană“ (aţi observat cît de des a fost repetată sintagma asta în ultimii ani?). Peste tot în lumea democratică, stînga defilează cu două priorităţi: educaţia şi sănătatea. Şi de multe ori cîştigă alegerile datorită programelor destinate acestor domenii.
citiţiHoţul care a spart Encyclopaedia Britannica
Dintre toate cărţile din bibliotecile lumii noi, una anume are o legendă şi un statut aparte. În prima parte a secolului XX, această carte, cu toate volumele ei, se vedea în spatele scaunului capitonat în piele din orice birou de om important – fie că era el politician, medic, avocat sau bussinesman.
citiţiIdei de stricat distracţia anti-austeritate
Vasăzică austeritatea nu mai e chiar aşa o fatalitate, ne anunţă noul preşedinte francez François Hollande, în aplauzele entuziaste ale mulţumii. Dacă zice un om ales de poporul francez, atunci e musai să fie adevărat, doar nu s-a mai văzut politician francez să bată cîmpii, nu?
citiţiSocietate
O Elveţie a guvernelor
Ultimele două propuneri ale noului Guvern se înscriu perfect într-un lung şir de numiri anterioare, păguboase. Prima dintre ele, o rectoriţă a unei universităţi particulare, nu a avut prea mult timp să-şi expună programul de reformă, ocupată fiind să înţeleagă că un program de două săptămîni la o universitate de prestigiu nu înseamnă că ai absolvit universitatea cu pricina.
citiţiFlori şi fete
Domnul îşi urma soţia cu un aer caraghios de absent. Într-o mînă ţinea un ghiveci din cele ce se atîrnă, din care se revărsau zeci de petunii planturoase, roz. În cealaltă ducea un ghiveci la fel, plin cu o tufă gureşă de cerceluşi. Evident că habar n-avea ce fel de flori cară şi prea puţin îi păsa; aerul de martir suprem al plictiselii îi ucisese orice poftă de viaţă.
citiţi(Iar) pe bicicletă
Merg pe bicicletă, precum majoritatea foştilor copii, dintotdeauna. Cînd eram mică, ieşeam, cu gaşca, în Parcul Tineretului, cu Pegasul meu verde. Nimic spectaculos pînă aici. Mai spectaculos era cînd ieşeam singură, prin acelaşi parc, şi, uneori, mă aventuram în locuri pe care ca „simplu pieton“ nu le atingeam vreodată.
citiţiPrima pagină în format PDF
Conectaţi-vă
Popular content
inactualitate
adăugat de joenegut la data de 17 Ianuarie 2012 11:01:18
Acum când nu ne mai arde de dileme mai noi şi mai vechi, când românii au luat foc şi au ieşit în stradă, domule Radu Cosaşu îndrăznesc să vă mărturisesc că avem multe lucruri comune. Şi eu ţin cu echipe englezeşti, eu ţin cu Liverpool, e o chestie veche pe vremea lui Petrolul Ploieşti. Să ţii cu Liverpool e la fel cum ai ţine cu Petrolul, au potenţial dar pierd meciul când nu aştepţi.
Cât despre filmul Casablanca e filmul meu preferat si mie îmi dau lacrimile când ascult Marseilleza! Cum să nu fie înălţător când nişte cuceritori aroganţi sunt reduşi la tăcere.
Prima dată am fost la Paris de 14 iulie, eram la Versailles şi vedeam trecând avioanele, altă dată eram la Arles să admir ambientul geniului Van Gogh şi i-am văzut pe veteranii Rezistenţei sărbătorind ziua naţională a Franţei. Când am timp şi ocazia mă instalez la televizor să admir cea mai frumoasă paradă din lume, defilarea gărzii republicane pe Champs Elisée.