Teatru şi ştiri

Publicat în Dilema Veche nr. 559 din 30 octombrie - 5 noiembrie 2014
Alte confuzii jpeg

Mă întorc (pentru ultima oară aici!) la vizita lui David Lodge în Iaşi, întrucît un amănunt interesant nu-mi dă pace, încă de la încheierea evenimentului, îndemnîndu-mă la tot felul de analize. Pe parcursul întîlnirii cu scriitorul, de la Teatrul Naţional, am încercat să deschid o discuţie mai amplă despre modul în care istoria şi ficţiunea – arta, în general – se întrepătrund, uneori, pînă la indistincţie. Aveam, desigur, cîteva repere lodgiene: Războiul Mondial (autorul Veştilor din Paradis era copil în timpul bombardamentelor asupra Londrei şi, deşi le surprinde, marginal, doar în cîteva romane, ele l-au marcat semnificativ), Războiul Rece (traversat integral de prozator), globalizarea (identificată ca atare, pentru prima oară în literatură, de personajul Morris Zapp, în Ce mică-i lumea!) şi noul model liberal euro-american (scriitorul a călătorit mult şi, lucru important, a trăit, pentru o vreme, în Statele Unite: a predat în Rhode Island şi în California, la Berkeley). Toate aceste momente istorice s-au intersectat cu opera lui Lodge şi au căpătat anumite forme de transfigurare ficţională.

Intervalul discuţiei noastre publice nu mi-a permis să abordez decît unele detalii ale temei mari, mai precis interferenţele dintre literatură şi biografie şi, respectiv, dintre literatură şi autobiografie. David Lodge este un susţinător moderat al tezei influenţei necondiţionate a existenţei asupra textului. Acceptă faptul că propriile cărţi surprind – simbolic – etape din viaţa sa, dar, în nici un caz, nu crede că ele (romanele) ar fi autobiografice. Pînă şi naraţiunile cu protagonişti „istorici“, aşa-zicînd, precum James şi Wells, reconstruiesc destinele excepţionale în registru artistic. Şi totuşi, dacă aş fi avut timp, aş fi împins dialogul ceva mai departe şi i-aş fi cerut părerea profesorului emerit de la Birmingham, despre intruziunea brutală a istoriei în estetic. Am făcut-o ulterior, în afara scenei, şi acesta constituie, în fond, amănuntul care mă presează de la terminarea FILIT-ului încoace. Dialogul neconvenţional cu Lodge, la London Pub-ul din centrul Iaşiului (regret că nu mi-a trecut prin cap să înregistrez conversaţia, deşi, probabil, un „element“ tehnologic i-ar fi răpit farmecul intelectual), mi s-a părut, în multe privinţe, mai interesant decît multe alte momente din mediatizata vizită a scriitorului în România. Găsesc relatarea lui, fie şi într-o versiune „repovestită“ – asemenea celei de faţă –, utilă şi, poate, de interes pentru exegeţii autohtoni ai creaţiei lodgiene. Totul porneşte de la un incident din tinereţea prozatorului. Lodge a fost surprins că-l cunoşteam. Era convins că fusese de mult uitat.

În 1963, la începutul carierei universitare de la Birmingham, David Lodge, împreună cu prietenul său cel mai bun, romancierul şi teoreticianul Malcolm Bradbury, scrie o satiră dramatică (în formula teatrului de revistă), intitulată Between These Four Walls. Piesa a fost montată la Birmingham Repertory Theatre şi a avut-o în distribuţie pe faimoasa Julie Christie. La regie a participat şi un student – James Duckett. Cei trei au lucrat enorm pentru reprezentaţia în cauză, în interiorul căreia nu s-au sfiit să introducă şi elemente postmoderne. Bunăoară, una dintre scene presupunea prezenţa unui aparat de radio deschis în faţa publicului. Lodge şi Bradbury au hotărît ca episodul să fie realizat cu un radio adevărat, care să transmită un program real, în direct. Se observă aici nu numai dorinţa de autenticitate, ci şi concesia pentru ideea postmodernă a melanjului dintre existenţă şi scriitură. Premiera a avut loc în luna noiembrie a anului deja menţionat (se împlinesc acum, iată, 51 de ani de la acel debut!). Radioul a funcţionat conform proiectului dramatic iniţial şi, stupoare, chiar atunci s-a anunţat ştirea teribilă a asasinării preşedintelui american John Fitzgerald Kennedy. Într-o primă fază, oamenii din audienţă au murmurat nemulţumiţi, considerînd „vestea“ o glumă de prost gust. La pauză însă, toţi au aflat adevărul şi partea a doua a satirei, practic, s-a prăbuşit, nemaireprezentînd interes pentru cineva.

Lodge a admis că acolo s-a consumat una dintre clipele cele mai derutante din viaţa lui de scriitor. A învăţat că „jocul“ cu realitatea nu este mereu favorabil artei. Dimpotrivă, el poate deveni fatal exerciţiului estetic. Viaţa şi ficţiunea se amestecă, neîndoios, dar cea dintîi îşi va păstra întotdeauna statutul de fenomenalitate dominantă. În acest experiment nu încap, de aceea, naivităţile. Ca autor, poţi „contextualiza“ cît doreşti istoria şi existenţa în cărţile tale, însă nu-ţi poţi permite „inocenţa“ de a crede că le şi transformi sau măcar că le influenţezi. Relaţia dintre istorie şi ficţiune nu funcţionează decît dinspre ultima către prima şi niciodată invers. Ludic şi inofensiv, scriitorul ficţionalizează istoria, şi, implicit, lumea. Ficţiunea, totuşi, nu are cum să fie „istoricizată“. Intervenţia istoriei şi a lumii în text duce, invariabil, la moartea ficţiunii şi, aşadar, a artei. Vorbind cu Lodge despre asta la o cafea, mă gîndeam că, la noi, în România, s-a descoperit, în ultimul timp, o soluţie pentru dilema de mai sus: ştirile au devenit teatru, iar teatrul propriu-zis a început să se comporte ca un veritabil program de ştiri. Istoria şi ficţiunea convieţuiesc astfel paşnic, fără excese anihilatoare de nici o parte. Să ne aflăm, oare, la debutul unei noi zvîrcoliri a protocronismului nostru multisecular? 

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.