Sensul colocvial-argotic al cuvîntului şperlă – „şmecherie, înşelătorie“ – nu are foarte multe atestări, nici măcar în Internet, ceea ce ar indica o frecvenţă destul de redusă chiar în oralitatea familiară. E drept, seria sa sinonimică este foarte bogată, chiar dacă nu conţine echivalente perfecte (şiretlic, tertip, mişculaţie, înşelăciune, escrocherie, şarlatanie, păcăleală, panglicărie etc.), aşa că vorbitorii au de unde alege. Sensul în cauză nici nu a fost înregistrat de dicţionarele noastre, deşi este destul de bine fixat, aşa cum o pot dovedi cîteva exemple, culese mai ales din comentariile cititorilor la articole de pe unele site-uri de ştiri sau blog-uri şi din intervenţiile de pe forumuri: „recunoaşte că afacerea e o şperlă pe bani europeni“ (hotnews
.ro); „evident că e o şperlă la mijloc“ (forum.softpedia.com); „mai e o şperlă de care nu se vorbeşte“ (blogary.org) etc. Sensul şi uzul colocvial sînt confirmate de un articol publicat în 2014 de Brînduşa Armanca (în revista 22; reprodus de contributors.ro), cu titlul „Argou de jurnaliști () Șperla și șopîrla“; autoarea afirmă că şperlă „are în argoul media semnificația inducerii în eroare“. În texte din zona Moldovei cuvîntul este folosit şi ca epitet depreciativ pentru o persoană: „Maricel e o şperlă care îi face jocul lui C.“ (nordestnews.ro); „ăsta e o şperlă analfabetă“ (bzi.ro); „o şperlă de aşa-zis deputat“ (ziaruldeiasi.ro).

Dicţionarele noastre înregistrează cuvîntul şperlă cu sensul său propriu („cenușă încă fierbinte care acoperă jarul“, DEX), alături de în expresiile populare care îl conţin: a da pe cineva prin șperlă, a o da prin șperlă, a da şperlă-n ochi. Etimologia cuvîntului nu este încă lămurită (deşi s-au făcut unele apropieri, de exemplu de verbul a pîrli); nu este prea clar nici cum s-a ajuns la sensul familiar-argotic actual. Oricum, cuvîntul e frecvent nu doar în Moldova, ci şi în Transilvania; a fost inclus în Lexiconul de la Buda (1825), cu sensul „cenuşă de paie“. Expresia a da pe cineva prin şperlă este definită în DEX ca „a se purta rău cu cineva, a-l maltrata; a pune pe cineva într-o situație penibilă“, în alte dicţionare, definiţiile sînt mai apropiate de explicaţia pe care o dădea Iuliu Zanne, în Proverbe româneşti, volumul I, 1895: „a l face de rîs, a-l prinde cu minciuna, a-l păcăli“. Explicaţia lui Zanne se potriveşte ceva mai bine cu cea mai cunoscută folosire a expresiei, în Amintirile din copilărie ale lui Creangă. În episodul aplicării poştelor pe tălpile colegilor de cameră, are loc un dialog între făptaşi, în care expresia capătă mai curînd sensul contextual „a da de gol, a trăda“: „Adă cuțitașul încoace, zic eu, și, la toată întîmplarea, cred că nu mă vei da prin șperlă și nu-l vei lăsa să mă bată! – Nici vorbă nu mai rămîne, zise Zaharia; dă-i pîrleală înainte, fără grijă“. Există şi alte contexte care ilustrează acest sens: de exemplu, într-o povestire umoristică publicată în Luceafărul (15.09.1909), un beţiv se plînge de tratamentul pe care i-l aplică nevasta: „mă dă prin şperlă şi mă batjocoreşte cum îi vine la gură“; „m-a luat iar la tăvăleală, iar prin şperlă, iar golan şi beţivan“. Ca şi a o da prin șperlă „a o păți“, a da prin şperlă desemnează metaforic o experienţă negativă, dar poate sugera şi păcăleala, cu atît mai mult cu cît cenuşa fierbinte îşi poate ascunde potenţialul de pericol. Oricum, arderea este în limbajul popular şi argotic o metaforă fundamentală a necazului şi a păcălirii (te-ai ars, l a ars la buzunar, arde-l…).

Pentru sensul actual al lui şperlă, punctul de pornire metaforic pare totuşi a fi nu atît tăvălirea forţată prin cenuşa fiebinte, cît mai curînd aruncarea de cenuşă fierbinte în ochi. Expresia a arunca cuiva şperlă în ochi e cuprinsă de Zanne în volumul al doilea al Proverbelor româneşti (1897), cu explicaţia „a înşela, a amăgi pe cineva, a-l face să vadă lucrurile altfel decît sînt“. E drept, regional şperlă are şi sensul „praf“, ceea ce ar face ca expresia să fie mai puţin sadică, dar la fel de motivată ca metaforă a înşelării. E foarte posibil ca din acest context să se fi desprins şperlă cu noul sens, care ar merita să fie înregistrat de dicţionarele noastre generale. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).