Sîngele zeilor

Publicat în Dilema Veche nr. 692 din 25-31 mai 2017
Sîngele zeilor jpeg

O scenă bizară pe un vas produs în Grecia lui Pericle arată un bărbat care se prăbușește, în vreme ce un tînăr îngenuncheat lîngă el și o minusculă figură înaripată meșteresc ceva la piciorul lui. Începi să treci în revistă mitologia greacă căutînd ceva care se potrivește. Întîmplător, tema piciorului bolnav/rănit/malformat joacă un rol important în biografia multor personaje din legendele antice. Să fie vorba de Ahile și călcîiul lui vulnerabil? Sau de Hefaistos cel cu picioare strîmbe, singurul zeu infirm? Oedip, cel cu „piciorul umflat“? Ulise, recunoscut în Itaca în timp ce doica îi spăla piciorul cu cicatrice? Pe criterii iconografice se pot elimina aceste variante și multe altele, inclusiv aceea, și mai atractivă, a arcașului Filoctet. Din cauza unei mușcături de șarpe la picior, al cărei miros urît a devenit proverbial, Filoctet a fost abandonat în insula Lemnos, de către aheii aflați în drum spre Troia. Pe vasul nostru (pentru amestecat vinul cu apa, adică un krater, găsit lîngă Benevento), apar însă două detalii curioase, greu de asociat cu povestea arcașului – pe glezna omului e desenat un mic, dar precis cerc, iar „îngerașul“ (bărbos, de altfel) împreună cu tînărul aplică în acea zonă un instrument asemănător unei chei.

Alte soluții? Să vedem. Cînd Argonauții au ajuns în Creta, au fost întîmpinați de un om de bronz, Talos, care dădea ocol insulei de trei ori pe zi, azvîrlind stînci înspre oaspeții nepoftiți. (Un strămoș îndepărtat al obiceiului de a oferi coroane de flori lei ca bun-venit în Hawaii.) Uriașul Talos avea o singură venă, de la gît pînă la gleznă, închisă la capăt cu un cui de bronz. E clar că asta arată vasul: Medeea îl face pe Talos neputincios cu vrăjile ei (și apare cu o poțiune magică în fundal), în vreme ce Iason, îngenuncheat, îi scoate cuiul din picior. Mitul spune că astfel tot ichor-ul (sîngele zeilor) s-a scurs din omul de bronz, aducîndu-i moartea. Scena apare pe doar alte două vase grecești. Pe cel mai realizat artistic (un krater din Ruvo – singurul pe care l-am putut ilustra în ediția online) doar în mod generic, adică fără înger și fără cui, doar un uriaș pictat alb, din ochiul căruia curge o lacrimă, și care leșină. Figura înaripată care apare pe vasul de care vorbeam la început a fost interpretată în fel și chip, în special ca Eros, pînă cînd a devenit clar că aici era vorba de mitul lui Talos și ea nu putea fi deci decît Thanatos, personificarea morții. Dar pe mine mă interesează mai puțin această confuzie între Eros și Thanatos (unde am mai auzit asta? Într-o reclamă?) – și mai mult cuiul, vizibil în toată arta antică numai pe vasul din Benevento. Deja un discipol al lui Frazer s-a prins, acum o sută de ani, că o explicație pentru acest curios episod mitic, al omului de bronz cu o singură venă, închisă cu un cui, ar putea fi căutată în metoda turnării bronzurilor, numită a „cerii pierdute“. Nu sînt pentru raționalizarea miturilor, dar nici pentru decontextualizarea lor. Deci merită să ne gîndim. „Ceara pierdută“ e metoda predilectă pentru bronzurile sofisticate, de mari dimensiuni și cu tridimensionalitate bogată (să zicem, cu braț întins și degete răsfirate, iar nu cu palma lipită la vipușcă). Acolo e nevoie și de suprafețe foarte lise (trunchi, membre), și de un nivel de detaliu excepțional; dacă vrei o barbă cîrlionțată de bronz, n ai altă variantă. De asemenea, ceara pierdută îți permite să torni statui goale pe dinăuntru, nu masive; or, o cantitate de metal foarte mare e exclusă: ar fi foarte scump, ar atîrna greu, și e complicat cu cuptoarele (e drept că piese goale pe dinăuntru se pot turna la o adică și în tipar bivalv). Dezavantajul e că forma, spre deosebire de un tipar bivalv pentru piese simple, nu poate fi refolosită pentru altă turnare. În orice caz, ideea e că pe un miez de argilă care aproximează statuia finală se adaugă un strat de ceară în care se incizează cu ușurință și, presupun, fluierînd, fiecare detaliu și care este apoi acoperit cu straturi succesive de argilă (la început extrem de fină – o barbotină, în care unii pun și cenușă – și apoi se împachetează mai consistent). Se străpunge cu niște tije metalice care fac ca miezul și învelișul să nu se miște unul în raport cu celălalt și se dă la cuptor după ce s-a pus berea la rece. Argila devine teracotă iar ceara se topește, lăsînd deci în interior un mic spațiu gol între două straturi solide, în care se va turna bronzul topit. Dacă ar trebui să ilustrezi grafic, rapid și simplificat procesul, probabil cam așa ar arăta: scoți omul de teracotă inform din cuptor, îi dai o gaură într-un călcîi sau în gleznă – poate scoțînd una din tijele metalice – și de acolo se scurge un șuvoi de ceară topită („pierdută“). Prestigiul statuariei de bronz, aproape miraculoasă în luxosul ei naturalism, poate să fi ajutat asemenea motive narative să pătrundă în imaginarul colectiv. Ca explicație alternativă, care nu exclude alte mecanisme mitopoetice, cred că ipoteza asta tehnicistă nu reduce mitul, ci îl îmbogățește. 

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Trecerea, Cartea Românească, 2016.

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.