E dimineață, ora șapte și ceva, iar la nenea Tunea pe terasă se aud păsărelele, vîntul trece prin vîrfurile platanilor care se văd în grădinile de peste drum, pînă departe, în zare, și în spate se aude foșnind marea. În Vamă se simte sfîrșitul de sezon, ieri a fost chiar o zi rece, cu cer acoperit de o pînză subțire de nori. Eu m-am trezit, dar aștept să se trezească și prietenul cu care am venit la mare, într-o coadă de vacanță, încercînd să prelungesc iluzia și, într-un fel, amorțeala, lentoarea asta care ți se așază în corp și în suflet în timpul verii. Soarele a început să-mi încingă, discret, spatele. La Cluj era frig, grijile începeau să se coaguleze, dar aici, în Vamă, parcă totul mai poate fi îngăduit, amînat, recuperat. Chiar și ceea ce a trecut, chiar și ceea ce poate ai pierdut, parcă ți se pare posibil de reînviat, de recîștigat, de recucerit. Scrolez pe Facebook, vă văd, sînteți prin Deltă sau pe terasa vreunei cabane de la munte. Nu-i așa că simțiți și voi la fel acolo unde sînteți?

Aproape toată lumea invidiază profesorii pentru vacanțe. Și, trebuie să o spun, pe bună dreptate. Deși, tehnic vorbind, este vorba tot de concediu, de cele vreo cincizeci și ceva de zile de concediu anual la care profesorul are dreptul. Dar să știți că nici nu e întru totul așa. Profesor titular, îmi permit oarecum să simt cît mai mult din vacanța de vară. Ce-nseamnă acest cît mai mult? Cît mai rămîne după luna iulie, din luna august. În iulie n-apuci să simți: mergi la școală, închei situații școlare, cataloage, treci totul în registre matricole. Muncă migăloasă, fiecare medie, la fiecare elev din clasa la care ești diriginte, trimiți informări poate către părinți, dacă ai situații problematice. Dacă predai într-un liceu industrial, pînă pe la jumătatea lui iulie ai chiar ore, căci, pentru cine nu știe, în aceste unități școlare anul școlar ține mai mult, datorită săptămînilor de practică pe care le au elevii. Apoi vine Bac-ul, corectatul. Apoi, poate supraveghezi la examenele de titularizare și de definitivat, dacă județul tău e centru de evaluare, probabil mergi și la corectat. Presiune mare, atenție, responsabilitate. Dacă ești suplinitor, cum sînt zeci de mii, înveți, faci fișe, pentru al nu știu cîtelea an, dai concurs, sperînd să prinzi un post, să nu rămîi din toamnă fără serviciu. Ai de dat examenul de definitivat? Iar înveți. Poate le ai pe amîndouă de dat.

Dar august, da, luna august e a ta. De-aceea, eu mi-am pregătit, mai întîi, lecturile: ce am de predat la anul? Ah, de recitit Ion, Ultima noapte, Enigma Otiliei, plus ceva nuvele. Printre ele, încape cumva și ceva contemporan, vreun roman nou. Vreo două săptămîni din august ești cu adevărat liber. Liber să călătorești, dacă ți-ai drămuit resursele economice, liber să citești, dacă ești un cititor, liber să iubești, dacă ai pe cine, liber să visezi, căci asta cam oricine poate. Dar, în fapt, mulți profesori, mai departe de cele două săptămîni de la început de august, nu au mai mult. După 15 a lunii, vine Bac-ul de toamnă. Supravegheat, comisii, corectat. Dacă ești suplinitor, e mai rău. Începe toată nebunia, tevatura nesfîrșită a ședințelor publice, care se întind pe săptămîni, zi de zi, uneori pînă la ore tîrzii din noapte. Greu pentru inspectorii de personal, greu pentru candidați. Lipiri de ore de ici-colo, eforturi de completări, n-ai prins azi, încerci mîine și poimîine și răspoimîine. Pierzi șirul, nu mai înțelegi, nu mai știi ce s-a dat, ce a rămas, ce a reapărut. Pe plajă, ieri, îmi țîrîie telefonul. O colegă vrea să îmi ceară un sfat. Una dintre profesoarele alea de care nu știe multă lume, dar care în clasă sînt un spectacol viu de cultură, de rafinament, de căldură umană și de creativitate. E titulară, dar are norma în două școli. Nu, nu e în vacanță. A fost două săptămîni plecată, dar cînd s-a întors, a aflat că una dintre cele două școli nu mai are să îi dea vreo patru ore, nu a primit destule clase, așa că a rămas sub normă. N-a anunțat-o nimeni să meargă la ședințe publice pentru a-și completa norma și acum e într-o situație oarecum disperată. Are și alte specializări, a făcut două facultăți, masterat, doctorat, dar nu i se pare normal să se facă presiuni pe ea să accepte ore de limbi străine sau de cultură civică: e profesor titular de limba și literatura română, e dreptul ei să predea asta. O sfătuiesc cum pot. Sfîrșitul ei de sezon a fost înainte de sfîrșitul lunii august. O altă colegă e însărcinată. A dat concurs și a reușit să rămînă pe postul pe care fusese suplinitoare anul trecut. E fericită, s-a simțit bine în satul X, la cîteva zeci de kilometri depărtare de Cluj-Napoca, unde copiii o iubeau. Cu masteratul de terminat, cu sarcina, cu postul în satul cutare, zîmbește fericită și aranjează ciocolată și flori pe Facebook. Sfîrșitul ei de sezon e senin. Un prieten din Galați îmi scrie și el, să-mi ceară părerea. O cunoștință, profesoară necalificată încă, dar în curs de calificare, se întreabă dacă postul pe care a predat anul trecut poate fi ocupat anul acesta de altă profesoară necalificată. Îi explic, așa cum înțeleg eu lucrurile și cît mai știu din metodologiile astea încurcate.

S-a trezit prietenul meu. Are un sfîrșit de sezon bun. A scăpat de munca la corporație. Cîștiga binișor, vreo 2700, dar nu se simțea bine. E filolog, scrie, unul dintre tinerii din noua generație de critici. Stătea opt ore în corporație, făcînd nu știu ce alte lucruri. Vorbit cu clienți, traduceri comerciale etc. A prins și el post, la facultate. Nu, nu la română, unde i-ar fi plăcut, la limbi străine. Va trebui să se reorienteze, nu va mai putea scrie despre literatura română: are nevoie de articole pe domeniul postului. Dar nu contează, tot mai bine, incomparabil, decît în corporație, chiar dacă salariul e simțitor mai mic. Va avea multe ore, 24, două cursuri și mai multe seminarii. Mă întreabă dacă l-aș putea recomanda la o editură unde am cunoștințe: i-ar prinde bine să facă niște traduceri, știe că se plătește puțin, dar măcar îi va ajuta la CV. Ne bem cafeaua și îi cer niște sfaturi, mă interesează în scop personal niște informații despre noile teorii ale lecturii și el e mai în temă, mai la zi cu lecturile. Ne luăm prosoapele și ne ducem spre plajă. Mai avem două zile. Vama e astăzi însorită. Sfîrșit de sezon și da, pînă la urmă, nu e deloc de lepădat avantajul profesorilor de a avea vacanțe ceva mai -lungi, ceva mai lente. Vă salut, acolo unde sînteți, prin Deltă sau prin munți. Sau pe cei care sînteți încă la ședințe publice, în speranța că veți prinde un post. Vă țin pumnii! Ne vedem în curînd, la consfătuirile județene sau la începutul anului școlar, la festivitatea de deschidere! 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.