Sexul şi educaţia

Publicat în Dilema Veche nr. 538 din 5-11 iunie 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

Nu vă indignaţi deja. Am să mă refer, în cele ce urmează, la o chestiune cîtuşi de puţin frivolă, ce priveşte îndeaproape evoluţia sistemului de învăţămînt: dinamica instituţională.

„Sistemul“ nu e compus din „actori“ care interacţionează individual – profesori, elevi, studenţi, părinţi etc. –, ci din instituţii. Ele sînt responsabile pentru definirea „rolurilor“, cît şi a regulilor şi a practicilor de interacţiune, iar această limpezire, esenţială pentru angrenarea sistemică a diverselor activităţi, poate fi ori impusă din exterior – legi, subordonări ierarhice, presiuni ale altor sisteme etc. –, ori generată intern: regulamente, coduri de conduită, bune practici, raportări atitudinale etc.

Nu toţi înţeleg însă acelaşi lucru cînd vorbesc despre „instituţii“. Pentru cei mai mulţi dintre noi, ele se identifică trecînd prin faţa lor şi arătînd cu degetul la o tăbliţă fixată pe perete. Fie că e vorba despre o grădiniţă sau despre un liceu, o instituţie are un obiect de activitate specific, un nume, un sediu, un şef, o schemă de personal, un set de acte juridice care să îi ateste dreptul de a fi ceea ce clamează că este, un număr de telefon sau o adresă de e-mail la care se presupune că va răspunde cineva la apelurile din afară etc.

În perspectivă sociologică însă, de pe la Durkheim încoace, „instituţie“ înseamnă ceva mai mult, respectiv o modalitate de a organiza social un anumit tip de comportament uman. Familia, de pildă, în privinţa relaţiei dintre sexe. Educaţia, de pildă, în privinţa asistenţei acordate copiilor, pentru a deveni adulţi.  

Mă voi referi, în ceea ce urmează, la o astfel de instituţie menită, în principiu, să asigure adolescentului o integrare cu şanse optime de reuşită în viaţa de adult: universitatea.

Îmi dau seama că răbdarea cititorului a fost deja împinsă dincolo de limitele tolerabile. Aveţi, totuşi, încă puţintică...

Se vorbeşte despre instituţii, în vremea din urmă, tot mai mult ca despre nişte organisme autonome, cu un grad ridicat de autodeterminare. Li se atribuie, de pildă, inteligenţă – „organizaţiile inteligente“ din teoria corporatistă – sau capacitatea de a gîndi pe cont propriu. Aşa cum, în secolul al XIX-lea, se vorbea despre „popoare“ ca şi cum ele ar fi indivizi care se nasc, se maturizează, îmbătrînesc şi mor sau care au propriile dorinţe şi aspiraţii.

Legat de tema pe care mi-am propus-o – dinamica instituţiei universitare –, n-o să îndrăznesc să speculez asupra modului în care aceasta gîndeşte, limitîndu-mă, pe baza experienţei acumulate, la o perspectivă mai modestă. Aş vrea să vorbesc despre cum simte universitatea.

Se spune că, între reacţiile primare din lumea vie, fie că le botezăm „instincte“ sau altcumva, două sînt fundamentale: conservarea şi reproducerea. Cea dintîi spune „nu muri“, iar pentru asta trebuie să-ţi cauţi hrană, apă, oxigen, căldură şi să ştii cînd să fugi şi cînd să ataci; cea de-a doua zice „nu-ţi lăsa specia să moară“, iar pentru asta... Sînt multe glasuri care susţin că, între cele două impulsuri primare, continuitatea speciei bate supravieţuirea individului şi că, în feluri foarte diferite, împărtăşim cu toţii soarta somonilor. În mediul academic, pun mîna în foc că teoria se verifică.

Comparată, de pildă, cu mediul economic, către care e împinsă tot mai presant, în ultima vreme, universitatea e o instituţie bizară.

În primul rînd, universitatea contează drept una dintre cele mai potente „fabrici de viitor“ de pe Planetă. În ce sens? Pe de o parte, pentru că ea modelează minţile celor care se presupune că vor putea schimba (în bine, desigur) faţa lumii. Pe de alta, pentru că ea reprezintă, în lumea actuală, nemijlocit, principalul agent de inovare în sfera cercetării şi a tehnologiilor. Şi, cu toate acestea, universitatea este una dintre instituţiile cele mai conservatoare, afişîndu-şi cu ostentaţie ritualurile vechimii – cine se mai îmbracă la momente festive în robe amintind de Evul Mediu? Într-o lume în care abţibildul „Nou!“ vinde cel mai bine orice produs, universitatea se încăpăţînează să lupte pentru legitimarea ştampilei „Vechi!“, ca o garanţie pentru ce va să vină.

În al doilea rînd, idealul celor mai mulţi membri ai comunităţii academice e de a forma tineri după chipul şi asemănarea lor. Misiunea universităţii poate fi redefinită, din exterior, în fel şi chip. Impulsul intern rămîne însă stabil şi îndărătnic: vrem, întîi de toate, să formăm viitori asistenţi pentru facultăţile în care predăm, capabili să ne ia locul, asumîndu-ne riscul ca lucrul acesta să se întîmple mai devreme şi mai dureros decît ne-am fi dorit.

Consecinţele sînt în bună măsură nefaste. Stă parcă în gena universităţii pornirea de a se apleca asupra celor a happy few în care ea îşi recunoaşte zestrea valorică, şi să îi treacă în plan secund pe ceilalţi, marea masă a aspiranţilor la o diplomă cu care să-şi poată cîştiga un loc de muncă mulţumitor. Necazul este că instinctul autoreproductiv se potenţează, de regulă, la nivelul formatorilor de brand ai instituţiei: elitele academice. Nu degeaba mare parte dintre universităţile din Statele Unite păstrează, pentru a tempera şi a echilibra impulsul elitist, altminteri crucial pentru bunul lor nume, cutuma obligativităţii, pentru toate cadrele didactice, indiferent cu ce nivel profesional, de a lua cel puţin un curs la undergraduate.

În preuniversitar, impulsul autoreproductiv a avut de înfruntat obstacole şi mai dificile decît presiunea pieţei şi a opiniei publice. Îmi amintesc îndelungile discuţii cu colegii care predau la liceu despre orientarea pe care ar fi cazul să o dăm programei de limba şi literatura română pentru clasele IX-XII. Pentru foarte mulţi, azimutul acesteia era examenul de admitere la Litere, încă obligatoriu la acea vreme. Degeaba încercam să-i conving că acest concurs ar trebui să se plieze pe programa de liceu, şi nu invers, şi, mai ales, că o covîrşitoare majoritate a absolvenţilor nu vor deveni studenţi filologi. Părea, pentru mulţi dintre ei, ca un fel de abdicare de la prerogativele demnităţii profesionale.

Ne aflăm, aşadar, în România, într-o dublă dilemă. Una, mai veche, priveşte disponibilitatea şi posibilitatea celor pe care dorim să îi „naştem“ întru cunoaştere şi adevăr de a se recunoaşte drept progenitură a universităţii. Cealaltă, mai nouă, conjuncturală, vine din poziţionarea în interiorul cîmpului academic în raport cu logica instituţională a universităţilor private, în care zbuciumul între eros şi thanatos e lipsit de sens. Sînt, de fapt, faţete ale incertitudinii legate de statutul actual al studiilor academice. Mai peste tot pe glob, universitatea nu se simte prea bine, oscilînd între un model antreprenorial în expansiune, de sorginte corporatistă, care o califică drept „prestatoare de servicii“ şi cel tradiţional, în defensivă, afiliat ab origine construcţiei valorilor.

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.