Un universitar agronom din urbe a cunoscut recent, spre uimirea multora, ascensiunea politică rapidă. Profesorul, pe numele său Maimusică Ciupeanu (apropo, cei care mi-au descris personajul, eu neavînd încă onoarea să-l cunosc direct, nu au ratat ocazia să-mi aducă un reproș – luasem în bășcălie, au observat respectivii, într-un articol, numele altui erou din lumea academică, Maimuțom, dar iată că se putea și mai rău: Maimusică, o stranie și inexplicabilă combinație între maimuță și pisică!), se specializase în domeniul terenurilor agricole montane, zonă de expertiză închisă, ce nu-l putea face, se înțelege, prea popular. Maimusică avea totuși o particularitate, cum să-i spun, „neurologică“ ori „nervoasă“, care-i conferise notorietate măcar printre propriii studenți și colegi. La intervale de zece-douăzeci de secunde, omul se lovea singur, necontrolat, cu mîna dreaptă peste cap, speriindu-și interlocutorii neavizați despre ticul în cauză și tulburînd sonor atmosfera cu zgomotele, cam macabre, de cutie craniană traumatizată, pe care le emitea. De unde provenea neobișnuitul și, probabil, extrem de durerosul gest? Prietenii intimi ai domnului Ciupeanu credeau că irepresibilul impuls se născuse în interiorul unui episod teribil din copilăria bietului Maimusică. Pe la vîrsta de trei ani, se povestea, viitorul universitar agronom dezvoltase plăcerea primejdioasă de a sări nebunește pe patul cu arcuri (al anilor ’70). Părinții nu reușeau să-l dezvețe de nefericitul obicei, oricît de mult s-ar fi străduit. Dimpotrivă, luptîndu-se insistent să-l împingă spre alte jocuri, Maimusică revenea și mai furibund la iubirea dintîi. Devenise maestru în salturi gigantice (pînă în tavan), pe care orice acrobat profesionist le-ar fi considerat remarcabile la un copil așa de mic. Pînă într-o seară, cînd, pe fondul unei clipe de neatenție a mamei, micul Ciupeanu pierdu, în aer, reperele „sus“ și „jos“, aidoma piloților intrați, fatalmente, în nebuloasa looping-ului catastrofal, și ateriză, ca o torpilă, cu țeasta înainte, în dunga elemenților caloriferului fabricat din fontă dură. Occipitalul lui Maimusică plesni scurt, precum un pepene răscopt în miez de vară, eliberînd jeturi masive de sînge prin toată casa. Sărmana doamnă Ciupeanu – singură cu progenitura buclucașă în acel moment – simți că întregul univers se prăbușește subit peste ea.

Găsi totuși puterea să-l înfășoare pe rănit într-o pătură și, așa cum era, în capot și papuci, să alerge disperată la Spitalul de Pediatrie (aflat, din fericire, foarte aproape!). Tragedia abia începuse, însă. La un oarecare interval după incident, sosi acasă și tatăl lui Maimusică, domnul Ciupeanu, distins balerin la Filarmonica de Stat din oraș. Descoperi, îngrozit, ușa apartamentului descuiată, luminile aprinse, nimeni înăuntru și, șocant, sînge pe pereți și pe jos. Sună disperat la ușile vecinilor, solicitînd ajutor. Cu toții se arătară oripilați: nu auziseră și nu văzuseră nimic. Exsanguinat de spaimă, domnul Ciupeanu refuză să anunțe Miliția, așa cum recomandau colocatarii strînși ca la circ, și se duse, livid, în balcon (stăteau la etajul al patrulea). Fără soție și fără Maimusică, existența nu mai avea nici un sens. Se aruncă decis, cu gesturi elegante, de balerin apreciat, în gol. Neprevăzută a fost doar copertina cofetăriei de la parterul blocului, care, excelent întinsă, îl propulsă pe sinucigaș, la fel ca recamierul pe micul Ciupeanu, înapoi în slăvi, de unde ateriză, viu și nevătămat, între crengile unui cireș din vecinătate. Fix atunci revenea de la spital doamna Ciupeanu cu micuțul în brațe. A-și vedea și soțul zburînd prin aer se dovedi prea mult pentru trista femeie, care leșină instantaneu, scăpîndu-l pe Maimusică, pentru a doua oară, cu fruntea de bordura trotuarului. Din nou, sînge, groază și niște buni samariteni care înșfăcară băiețelul (înfășurat deja în tifon ca un cosmonaut sovietic) și fugiră cu el la camera de gardă a spitalului pediatric. Acolo, vai, același doctor de serviciu! Cînd îl văzu iarăși plin de sînge pe copilul suturat și bandajat mai devreme, chirurgul experimentă, la rîndul lui, un colaps și-și scăpă micul pacient pe cimentul sălii de intervenție, producîndu-i traumatisme craniene suplimentare. Astfel a dobîndit Maimusică, pentru tot restul vieții, bucuria de a se plesni peste creier de trei ori consecutiv. Vă întrebați, desigur, ce legătură are faptul cu menționata ascensiune politică rapidă a insului? Păi, de cîteva luni, profesorul a intrat în cel mai mare partid stîngist din România. La o întîlnire a membrilor filialei locale cu liderul absolut de la București, Maimusică s-a articulat, brusc și zgomotos, peste țeastă chiar în toiul discursului înflăcărat ținut de marele șef. Derutată de sunete, sala a început să aplaude deodată furtunos.

Ca atare, în prezent, datorită loialității sale, la proxima remaniere, Ciupeanu e primul pe listă pentru postul de ministru al Agriculturii. 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.