NUVELIST,
sînt incompetent în alimentarea locomotivelor;
sînt incompetent în eternitatea fotosintezei;
sînt incompetent în speologie;
sînt incompetent în cultivarea bujorilor;
sînt incompetent în a înţelege o bujie;
sînt incompetent în cultivarea verzei roşii;
sînt incompetent în naşterea şi dispariţia efemeridelor;
nu pricep nimic dintr-o diferenţială;
nu pricep o iotă dintr-un atol şi dintr-un atom;
nu mă duce mintea la ce era în mintea lui Joseph Haydn, cel care a compus 120 de simfonii;
nu mă duce mintea la cum s-a descurcat Champollion între atîtea hieroglife;
nu cunosc milimetrica topirii gheţarilor şi a angoaselor;
nu cunosc cum se poate ajunge la conceptul de sineitate şi cu atît mai puţin la starea de sinceritate;
nu ştiu cum se repară perfect un lift;
nu ştiu cum se prepară o otravă;
nu ştiu de ce nici un mixer nu are încredere în mine;
nu ştiu de ce mă sabotează istoria oricărui popor;
nu ştiu de ce mă urăşte orice antidepresiv;
nu ştiu de ce mă dispreţuieşte orice monadă;
nu ştiu, mai ales, să jignesc şi să linguşesc temeinic.
TOTUŞI, CA NUVELIST
ştiu cum se naşte o amintire;
ştiu de ce nu-i plăcea lui Tolstoi teatrul lui Cehov;
ştiu de ce în Cevengur-ul său, Platonov i-a dat unei iepe numele de Roza Luxemburg;
ştiu ce înseamnă o sărutare pe fruntea, dar şi pe clavicula unei femei;
ştiu din ce şi cum te apucă de beregată – dorul;
ştiu că „cine te-a făcut pe tine, parcă m-a întrebat pe mine“;
ştiu ce înseamnă o zi fără inspiraţie.
(două, trei zile din astea, fără...)
ştiu de ce nu există şi nu va exista soluţie la antisemitism;
ştiu cum o sănătoasă lenevie poate birui chiar invidia – „cel mai serios sentiment omenesc“, după opinia lui Stendhal;
sînt specialist în neîncredere;
sînt specialist în remuşcări;
sînt priceput în tăcerea unei duioşii;
ştiu să fiu tandru exact cînd „nu trebuie“, cînd nu se cere şi nu se cuvine;
ştiu că nu pot conta pe mine în disperare şi laudă de sine;
ştiu din ce în ce mai bine, la capătul unui gînd, să nu generalizez pripit, cerinţă a şefului cenzurii de partid, pe care am ironizat-o dîrz de cînd am auzit-o prima oară, să fie de atunci 50 şi ceva de ani...
Aceste maimuţe personale m-au străbătut de-a lungul unui examen Doppler al arterelor, timp în care am înregistrat cele mai inumane zgomote – un fel de lătrături şi schelălăieli ale unei haite bine hingherite – ca după aproape două ore, în final, radioloaga, extrem de amabilă, să-mi spună sobru că „putea fi mai rău“, ceea ce m-a împiedicat s-o întreb dacă acele zgomote proveneau din computer sau din interiorul meu psihosomatic.
cuceritoarele competente
adăugat de Aurelia Ghircoiasu la data de 28 August 2010 08:08:52
Dl Cosasu poate sa se declare incompetent cit vrea, in efemeride si cultivarea verzei, pentru ca nu multi scriitori mai stiu, ca domnia sa, sa elogieze nuanta,detaliul semnificativ si mica defectiune a umanului din noi, sa faca dintr-o coincidenta un exemplu si dintr-o trauma o poveste ironica. Ce mai conteaza cultivarea verzei sau topirea ghetarilor? Dl Cosasu stie cum sa ne topeasca de ...tandrete.
Tandretea lui "cind nu trebuie" (o invoca uneori, e drept, iar eu marturisesc ca il citesc consecvent de ...foarte mult timp), competenta in materie de sarutatul claviculei unei femei si de neicnredere si remuscari, toate astea (mai ales astea, dar nu numai astea) ma fac sa astept listele sale cu nerabdare. Bine ati revenit, Domnule Cosasu!
PS Am retinut haita bine hingherita, o melodie de sunete!
"de ce nu-i plăcea lui Tolstoi teatrul lui Cehov"
adăugat de ignatandrei la data de 27 August 2010 10:08:47
Chiar, de ce nu-i plăcea lui Tolstoi teatrul lui Cehov ?