Este cea mai cumplită istorie pe care am auzit-o. Într-un orășel din România trăia o familie cu un singur copil: un băiat cuminte, ascultător și conștiincios. Avea însă o hibă. Deși ajunsese aproape de adolescență, nu reușise să se dezvețe să facă pipi noaptea în pat, în timp ce dormea. Eforturile medicilor și sprijinul părinților s-au dovedit neputincioase.

Nu era totuși un capăt de lume. Școala mergea binișor, profesorii erau mulțumiți de el. Dormea pe un pat acoperit cu o mușama și părinții se obișnuiseră cu rutina zilnică a spălării așternuturilor. Se fereau să îl certe, ca să nu-i facă și mai grea povara. Colegii nu aflaseră secretul lui rușinos. E drept că nu a avut curajul să meargă vreodată cu ceilalți într-o tabără, de frică să nu se facă iremediabil de rîs.

Băiatul s-a luptat o vreme cu înverșunare cu pacostea care căzuse asupra lui. A urmat cu strictețe sfaturile medicilor. A ascultat cu atenție îmbărbătările și declarațiile de afecțiune venite din partea părinților. A început însă, treptat, să se închidă tot mai tare în el, să devină tot mai apatic și mai retras, chiar dacă își vedea mai departe de școală și făcea tot ce-i sta în putință ca să nu-și supere părinții. Prieteni nu avea, nu pentru că tinerii de-o vîrstă cu el l-ar fi ocolit, ci, mai probabil, pentru că lui îi era teamă să lege o prietenie.

Într-o dimineață, părinții l-au găsit în dormitorul lui spînzurat de tocul ușii. Lăsase camera în perfectă ordine, chiar mai ordonată decît era de obicei. Pe masa de scris din dreptul ferestrei nu era nici un bilet, nici un mesaj de despărțire. Doar caietul de școală rămas deschis, cu temele pentru a doua zi rezolvate.

Se dedică această istorie, din păcate adevărată, celor atît de mulți cărora organul rușinii pare să le fi fost extirpat odată cu tăierea moțului; în primul rînd celor care urinează zilnic cu nonșalanță nu în propriul lor pat, ci peste capetele semenilor lor, cărora le conduc, chipurile, destinele; celor care își varsă peste noi ignoranța și obtuzitatea lor sfidătoare și vor trăi fericiți pînă la adînci bătrîneți, fără a fi încercat, măcar o dată, gustul rușinii. 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educațional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.