Priveşte înapoi cu mînie

Publicat în Dilema Veche nr. 543 din 10-16 iulie 2014
Din amintirile unui cobai jpeg

Profesorii de limba română se laudă adesea că materia pe care o predau e cea dintîi în catalog. Motivul? Exprimă cel mai elocvent identitatea noastră ca popor. Dar mai este şi un alt motiv, cel puţin la fel de legitim ca şi primul, în ordine didactică, de această dată, nu patriotică. Poţi învăţa foarte bine istorie, să zicem, fără să ai habar de matematică. Şi viceversa. Dar nu poţi învăţa ca lumea nici istorie şi nici chiar matematică, dacă nu stăpîneşti limba în care sînt predate.

Tocmai această virtute fondatoare aduce predării limbii române şi principala ei vulnerabilitate. Să rezolvi ecuaţii de gradul trei, zic unii, nu-i lucru de ici, de colo. Pentru asta îţi trebuie şcoală. De vorbit şi de scris româneşte sîntem în stare cu toţii, eventual după patru clase primare. La ce bun atuncea atîta bătaie de cap?

„Comunică! E simplu“, anunţa triumfalist, acum o vreme, o reclamă de telefonie mobilă. Chiar aşa să fie? Pentru mine, ca bărbat mai în vîrstă, nici măcar tastarea literelor pe telefonul mobil nu e o treabă prea lesnicioasă. Alţii se descurcă însă uluitor de bine cu degetele în era digitală. Şi-aşa zumzăie eterul de euforia comunicării – simple, inepte, dizgraţioase şi – vai! – adesea chiar şi ineficiente.

„Învaţă să comunici! E greu. Dar merită!“ – ar suna propriul meu slogan publicitar.

Dar uite că materia numărul 1 devine, frecvent, inamicul public numărul 1. Subiectele de română de anul acesta la evaluarea naţională iar au iscat un val de proteste şi de polemici încinse. Iar s-a cerut pedepsirea celor vinovaţi – demiterea evaluatorilor care au alcătuit subiectele, retragerea ministrului de resort... Istoria se repetă.

Se împlinesc trei decenii de cînd, ca profesor de română stagiar la Şcoala Generală Breaza Centru, am fost cooptat în comisia de admitere la Liceul Militar din localitate. Liceu de elită, atunci ca şi acum, cu o competiţie dură şi candidaţi tobă de carte.

Am fost poftiţi, toţi evaluatorii – cîteva zeci – într-o sală de şedinţe, să ne organizăm. Şi, inevitabil, pînă să trecem la treabă, au început şuşotelile pe marginea subiectelor care fuseseră date. Iar şuşotelile au crescut, treptat, în freamăt şi apoi în vacarm. Evaluatorii aveau opinii diferite privind rezolvarea corectă a unui punct: o analiză sintactică a frazei. Ce-i de făcut? Să sunăm la inspectorat, zice careva. Hai mai bine să iasă unul dintre noi la tablă, să vedem care-s soluţiile şi care-s argumentele, propune altcineva.

M-am dus eu. Ţin minte şi acum: era un fragment dintr-un text al lui Marin Preda, perindat vreme de generaţii prin manualele şcolare. O subordonată nu se lăsa nicicum înregimentată – chiar despre război era vorba în text! – în nomenclatorul gramaticesc. Erau două interpretări posibile, care duceau la două soluţii diferite, la fel de îndreptăţite şi, pe deasupra, ar mai fi fost şi o a treia variantă, mai trasă de păr, dar care s-ar fi putut valida într-un context mai larg. Haide, zic, să facem aşa: dăm pentru variantele 1 şi 2 punctajul prevăzut în barem, iar pentru 3 – jumătate. Rumoare. Vacarm. Cum, nu pricepeam? Nu pot fi mai multe variante la fel de corecte, cu atît mai puţin variante semicorecte. Şedinţa s-a spart. Fiecare a corectat cum a găsit de cuviinţă.

Nu pricepeam. Nu pricep nici azi. Acum vreo doi-trei ani, tot o frază ambiguă a împărţit comunitatea părinţilor de copii proaspăt examinaţi în două tabere beligerante: Regimentul Completivei şi Comandoul Atributivei. Sute de telefoane, e-mail-uri, SMS-uri cereau întăriri, în universităţi, în institutele de lingvistică, în Academie...

Însă nu-i de rîs. Asemenea accidente, infinit repetabile, demonstrează cum examenele, cu goana lor rabiată după două sau trei sutimi, distorsionează însăşi înţelegerea materiei studiate – în cazul de faţă, a limbii, a modului în care ea funcţionează şi, nu în ultimă instanţă, a modului în care ar trebui însuşită.

Limbile naturale sînt esenţial ambigue. Asta le şi deosebeşte de alte tipuri de limbaje – cel al logicii, al matematicii, cel computaţional ş.a. –, dîndu-ne posibilitatea să exprimăm lucruri atît de variate şi de nuanţate. Un enunţ simplisim de genul „Aş putea primi un pahar cu apă?“ poate însemna, după caz, că e cald în încăpere, că emoţiile luării de cuvînt mi-au uscat gura, că am tras ieri un chef de pomină, că aş vrea să testez bunăvoinţa celor cărora mă adresez, şi cîte altele. Situaţiile în care limbajele naturale funcţionează cu limpezimea univocă a logicii sau a matematicii sînt excepţia, iar nu regula. Şi asta facem noi, în permanenţă, la examene: testăm excepţii.

Marele inconvenient al examenelor din România nu stă în faptul că, din cînd în cînd, destul de des, ele derapează în zone de incertitudine sau de inadecvare, ci în lipsa lor de aderenţă la cerinţele de studiu ale materiei respective.

La limba română sînt patru: să înveţi să asculţi şi să vorbeşti, să citeşti şi să scrii. Cîte componente subîntind aceste patru cerinţe, în planul înţelegerii, al interpretării, al corectitudinii, al adecvării situaţionale, al expresivităţii, n-o să detaliez, cu siguranţă, aici.

Încercaţi să priviţi subiectele de română, de bac sau de capacitate, cu binecunoscutele lor stereotipii – semnificaţia titlului, demonstrarea apartenenţei la un anumit gen, substituţii sinonimice, analiză morfo-sintactică etc. etc. – din acest unghi: ce aflăm din rezolvarea lor despre măsura în care elevul a atins obiectivele fundamentale ale disciplinei? Despre cît şi cum ştie să asculte, să vorbească, să citească şi să scrie?

Sînt conştient că, pentru cei care au copii la învăţătură, exerciţiul propus poate fi descumpănitor. Pentru ei contează în primul rînd la ce liceu sau la ce facultate se va putea înscrie mai departe fiul sau fiica lor. Tot mai departe. Deşi examenele naţionale, ca evaluări de certificare, ar trebui să aibă un cu totul alt rost. Să ne ajute să privim lucid îndărăt. La ce am făcut. La ce ar fi trebuit să facem.

Dar ce rost are? „Priveşte înapoi cu mînie“ – spunea titlul piesei lui John Osborne din 1956. Iar înainte – cu speranţă. Cîtă o mai fi.

Goana după sutimi – cele de peste 5, pentru cei resemnaţi, sau de peste 9, la cei cu aspiraţii – este, din punctul meu de vedere, un viciu profund de sistem şi aştept în continuare, răbdător, vremea în care ea va fi percepută ca atare – de către opinia publică şi, mai ales, de către decidenţii asupra politicilor noastre educaţionale.

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.