La pupitrul Filarmonicii din München, Valeri Abisalovici Gherghiev (64 de ani) deschide repede brațele. Violoniștii pun imediat viorile sub bărbie, violonceliștii apropie arcușul de corzi, suflătorii ridică instrumentele gata să cînte. Urmează gestul larg (Largo maestoso cere partitura) și muzica inundă spațiul. Suita Șeherezada de Rîmski-Korsakov. Sunetul grav al primului motiv indică prezența dominatoare și necruțătoare a sultanului. Urmează al doilea motiv, suav și tandru, vioară și harpă. E Șeherezada. Și Rîmski-Korsakov spune povestea celor o mie și una de nopți. O poveste orientală, în care se arată că forța artei (a artei narațiunii, în speță) poate stopa pofta ucigașă a unui stăpîn tiranic.

Gherghiev a cîntat de foarte multe ori acest opus. Are cel puțin două înregistrări splendide ale lui, una cu orchestra sa petersburgheză, alta cu Filarmonica din Viena. Nu cred că există dirijor pe lume care să fie mai bine așezat în această splendidă muzică. Însă îmi place să cred că Gherghiev este un inegalabil tălmaci al „Șeherezadei“ rîmskiene și pentru că el însuși este protagonistul unei povești fabuloase, o poveste care în secolul XXI este posibilă doar în Orient, acolo unde despoții îi pot răsfăța fără limite pe artiștii favoriți și îi pot prigoni pînă la moarte pe cei pe care nu-i suferă.

Gherghiev este venerat în Rusia ca un adevărat „bun național“. Putin nu doar că îl adoră, dar a și dezvoltat o relație foarte apropiată cu el. Se spune că Valeri Gherghiev și Vladimir Putin sînt, fiecare, nașii copiilor celuilalt. În jurul lui se țes elementele unei veritabile legende orientale.

Și acum, povestea. Țarul Alexandru al II-lea i-a făcut cadou soției sale, Maria Alexandrovna, un teatru nou, cu 1600 de locuri, la Sankt Petersburg. După numele țarinei, teatrul s-a numit Mariinsky. Asta se întîmpla în 1860. În 2013, cu ocazia împlinirii a 60 de ani (dintre care ultimii 25 petrecuți la conducerea Teatrului Mariinsky), dirijorul Valeri Gherghiev primește cadou de la prietenul și admiratorul său, țarul Vladimir Putin, Teatrul Mariinsky II. Concertul de deschidere a noii săli a avut loc pe 2 mai 2013, exact de ziua de naștere a lui Gherghiev. În loja prezidențială (pardon, imperială) a stat familia lui Gherghiev. Țarul Putin a preferat să asiste dintr-un balcon alăturat, în mijlocul marilor artiști ruși invitați la gală, stînd lîngă legendara Maia Plisețkaia, pe atunci în vîrstă de 86 de ani. Deși a fost un produs pursînge al rivalilor de la Balșoiul moscovit, diva Plisețkaia onorează orice loc în care se află!

2013 a fost al zecelea an al domniei lui Putin și, nu știu de ce, mă gîndesc că, făcînd acest dar marelui muzician, Putin s‑a regalat și pe sine, cumva. De asemenea, 2013 a fost al zecelea an de cînd Valeri Gherghiev a început să ceară autorităților ruse un nou teatru. Vechiul Mariinsky nu mai corespundea exigențelor marii companii (în același teatru funcționează, practic, trei mari ansambluri artistice, Orchestra, Opera și Baletul), iar upgradarea vechii clădiri s-a dovedit a fi un proiect imposibil.

Putin, se știe, este foarte legat de St. Petersburg pe care, în privat sau în medii neoficiale, continuă să-l numească Leningrad. Gherghiev, moscovit prin naștere, este petersburghez prin adopție – la 19 ani a venit la Leningrad să studieze la Conservator și n-a mai părăsit orașul pînă astăzi. Nu doar atașamentul de St. Petersburg îi leagă pe cei doi lideri. Prietenia lor stă și pe o convergență de convingeri cu privire la Rusia, în general. În ani, Gherghiev a fost unul dintre cei mai puternici susținători ai lui Putin. Chiar și după infama anexare a Crimeei, Gherghiev a fost în fruntea unui grup de peste o sută de artiști și intelectuali ruși care au semnat o scrisoare publică prin care își exprimau sprijinul total pentru acțiunea politico-militară rusă. Interesant: dintre toți semnatarii acestei scrisori, doar Gherghiev a scăpat, miraculos, neatins de aripa sancțiunilor occidentale. Toți ceilalți s-au ales cu critici, de nu chiar cu contracte anulate în Vest. Statuia vie a lui Gherghiev, însă, nu a fost atinsă nici cu o floare. Doar ici-colo, în cîte un oraș mai liberal din Occident, cîte o mînă de activiști gay mai protestează în fața sălilor unde marele Gherghiev își duce muzica. Printre altele, dirijorul susține public politica homofobă a lui Putin. De mirare, dat fiind că în marea trupă de balet de la Mariinsky, teatrul său, e plin de homosexuali și cu aceștia Gherghiev lucrează spectacole splendide fără să aibă vreo problemă. Dar politica-i una și arta e alta, din cîte se pare…

Să revenim la povestea lui Mariinsky II. Mai întîi, bugetul. În hîrtii, noua sală a costat 730 de milioane de dolari. Enorm! În fapt, zvonurile sînt că e aproape imposibil de estimat costul, pentru că nu s-a lucrat cu un buget.

Sala Mariinsky II, construită de partea cealaltă a canalului Kriukov, pe locul unui fost Palat al Sindicatelor, este legată de Mariinsky I printr-o pasarelă pietonală acoperită și, spre deosebire de vechiul teatru, are absolut toate dotările de ultimă oră, inclusiv șapte scene rotative și o fosă cu 120 de locuri pentru muzicieni, care se ridică sau se coboară după opțiunea sonoră a dirijorului și care, foarte important, nu pătrunde deloc sub scenă. Arhitectura exterioară a sălii a născut, sigur, ceva controverse. Multor locuitori le pare prea modernă, inexpresiv de modernă pe lîngă bijuteria de secol XIX a vechiului teatru. Dar asemenea bombăneli au apărut în orice oraș al lumii cînd s-a construit ceva nou în mijlocul unui loc în care ochiul era obișnuit să vadă o altă epocă. Ochii se închid în timp și cei care acum se nasc sînt cei care vor judeca peste 40 de ani – pentru ei, Mariinsky II nu va mai fi un șoc, ci un complement bine găsit, peste timp, al bătrînului teatru.

Gherghiev a supervizat personal con-struc-ția sălii, anunțînd că, pentru el, prioritatea absolută este acustica. Gherghiev a probat acustica sălii în diferite faze ale finisajului ei dînd concerte pur și simplu. Astfel, se spune, a dispus demolări și refaceri ale unor ample lucrări interioare ce fuseseră terminate de vreo trei ori, iar fiecare demolare era însoțită de concedierea acusticienilor care o făcuseră. În final, Gherghiev a obținut ce a dorit: sala de două mii de locuri a noului Mariinsky, învelită toată în lemn, are o acustică perfectă. Mitul supremației faimoasei Concertgebouw de la Amsterdam în privința acusticii pare a fi serios concurat de nașterea noului mit: acustica de la Mariinsky II.

Or, un asemenea cadou nu ține cont de vreun buget. Să construiești o asemenea clădire pentru un dirijor fără să te uiți la bani este, pentru Europa democrată, o poveste ce vine direct din O mie și una de nopți. Lucrare în care formidabilul Valeri Gherghiev se simte ca acasă…

Foto: wikipedia