Niște domni și doamne care sînt cu „poporul“ în gură, de dimineață pînă seara, s-au supărat foc tocmai pe marfa lor favorită. Pe „popor“. Pentru că n-a fost cuminte. Și n-a făcut ce i s-a spus. Ba, mai mult decît atît, deși i s-au plimbat pe la nas scenarii apocaliptice, cu diavoli homosexuali care răpesc prunci din leagăne, „poporul“ s-a făcut că are guturai și n-a simțit aromele tari ale poveștilor de soiul ăsta. Iar acum, domnii și doamnele cu pricina dau în bîlbîială și nu știu în ce direcție să mai arunce cu blestemele și cu obida. Ba-l fac bou pe „popor“, ba o scaldă imediat, mîngîindu l pe creștet, știind că boul s-ar putea să țină minte și să facă iar pe nebunul, data viitoare, cînd o fi nevoie de el. Sau găsesc alți mari vinovați. Cum ar fi intelectualitatea hipsterească dezlănțuită, care l-a îmbrobodit pe „popor“ și-l poartă spre viitorul infernal al „neoliberalismului stîn-gist“ cu coarne și copite.

Domnii și doamnele cu pricina uită, sau preferă să uite, că doar ei și ele au acces real la inima „poporului“ pe care acum îl dojenesc. Intelectualitatea hipsterească e extrem de departe de butoanele cu care dăm mai tare comunicarea, să ne-audă bine „supușii“. Așa cum și ideologia purtătorilor de pălăriuțe și biciclete vintage e la o distanță cosmică de sufletul bietului ascultător. Zgomotoșii stîngismului nu ajung deloc la urechile marelui nucleu dur al „poporului“. Nici n-au cum. Și chiar dacă, printr-o minune biblică, ar ajunge acolo, n-ar avea nici o șansă să sune pe placul publicului mare. S-ar trezi cu o ploaie de ouă și roșii moi la scenă deschisă. În mod cît se poate de real, puterea lor de pătrundere nu se compară, sub nici o formă, cu rețelele vaste ale partidelor sau cu marea forță a Bisericii. Hopaaa! Atunci ce s-o fi-ntîmplat? Cum de s-o fi zguduit unitatea de nezdruncinat dintre domnii și doamnele care cred că sînt stăpîni pe-aici și masa „lor“ de supuși credincioși? Ce fisură nevăzută a stricat sunetul limpede și zdravăn al acestei orgi din vechime? Cum de s-a transformat totul în cîntarea unui țambal dezacordat, pe un cîmp aproape pustiu, unde doar puțin peste 20% din populația vetrei satului s-a obosit să meargă și să vadă despre ce e vorba?

Pe de altă parte, ar fi o greșeală imensă din partea iubitorilor „progresismului“ să sărbătorească vreo victorie. În primul rînd, pentru că nu în termenii ăștia ar trebui pusă discuția. Iar în al doilea rînd, pentru că nu mesajele anti-ură, nu miștourile și nu mișcarea urbană de boicotare au înclinat balanța acestei reacții publice spectaculoase. Pentru că rezultatul celor două zile de referendum e un amestec de năuceală, plictis, repulsie, indiferență generalizată, revoltă mocnită, demnitate rănită și resentiment adînc. La început, fluturarea subiectului „familiei tradiționale“ părea cît se poate de cîștigătoare. Nu e loc să săpăm aici în căutarea originilor de import ale acestei idei. Asta e o altă temă vastă. Dar natura problemei e extrem de potrivită pe măsura valului politic de populism euro-atlantic, însă și pe fondul unei lumi cum e cea în care trăim, aici, acasă. În alte condiții, unele care ar fi ținut cont în mod real de respectarea consultării publice, e foarte posibil ca rezultatul referendumului să fi fost radical diferit de cel obținut duminică seară, după două zile de chemare la urne. E de domeniul evidenței absolute că societatea românească ar da un răspuns covîrșitor favorabil unei teme încărcate de valori tradiționale. De data asta însă, suspiciunea față de manipulare, resentimentul față de repetatele călcări în picioare ale demnității oricărui individ, condițiile de trai și realitățile dureroase din jur, la care s-au adăugat excesele fără precedent ale unei demagogii deșănțate, toate la un loc au dus la o mare surpriză.

Cînd școlile se surpă, cînd spitalele sordide mai că nu pun plicul cu bani pe firma de la intrare, cînd rata abandonului școlar chiuie de bucurie, cînd soarta cruntă a zeci de mii de copii te izbește la tot pasul, cînd sărăcia, rămînerea în urmă și resemnarea brăzdează milioane de chipuri și de suflete, trebuie să fii ori foarte prost, ori foarte obraznic ca să le fluturi românilor ordinul de participare la o campanie simbolică. I-ai driblat de zeci de ori, iar acum vrei să le dai și mingea printre picioare. Să nu fie de mirare dacă te scuipă. C-așa e pe teren. Să nu fie de mirare dacă se fac un pic că plouă, că n-aud, că nu-nțeleg despre ce e vorba. Și să nu fie de mirare că, deși merg la biserică, nu mai sînt docili la îndemnurile preoților. Eternul și străveziul parteneriat al Bisericii cu statul are și el, la un moment dat, prețul lui. Suspiciunea și repulsia față de politicieni se traduce, în cazul Bisericii, prin eventuala participare la slujbă, atenția la cuvîntul Evangheliei, dar surzirea bruscă la contribuția personală a preotului. Surzirea la auzul comenzii de supunere. Surzirea în fața oricărui glas suspectat de a fi o „trompetă“ a manipulării. Fie el politician, preot, star de televiziune de știri sau înțelept de serviciu.

După cum au surzit și oamenii de partid, cei care trudesc de obicei pe altarele marilor victorii electorale. Nu era ceva material la mijloc. Treaba cu hrana spirituală n-a mers. Marile instituții simbolice ale votului de la noi, sărbătoarea cîmpenească, grătarele epice, mersul din casă-n casă, șopocăiala de la poartă și de pe uliță, n-au mai existat de data asta. Pentru că n-a fost o miză concretă. Nu tu poziții sociale, nu tu demnități publice, nu tu bănet la orizont. Chestiile astea abstracte, ideile, paragrafele de Constituție nu aprind fitilele dihăniilor de motoare care pun în mișcare aparatul de partid. Așa că cei mai mulți s-au făcut că plouă. Și-am ieșit din treaba asta cu o față europeană de zile mari. Se vede, din nou, că nu e niciodată pentru cine se pregătește… 

Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.