Piranesi la MNAR

Publicat în Dilema Veche nr. 876 din 21 - 27 ianuarie 2021
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Acum vreo șapte ani, într-o splendidă zi de primăvară, cu cer înalt și azuriu, inundată de lumină proaspătă, eram într-o încăpere a muzeului Scharf-Gerstenberg din Berlin înconjurat de 16 gravuri cum nu mai văzusem. Venisem special de la București să le văd. Știam că voi fi surprins, dar, vorba aceea, nici chiar așa! Încăperea muzeală era mică, așa că gravurile epuizau tot spațiul de expunere. Și, chiar de-ar fi fost altfel, nimic nu ar fi putut să mai stea lîngă ele. Căci ele lichidau cu forța lor dantescă însăși ziua primăvăratecă de afară. Vedeam cele 16 desene din ciclul „Carceri d’Invenzione” de Giovanni Battista Piranesi (1720-1778). Ele reprezintă spații carcerale produse de închipuirea exaltată a artistului. Se zice că Piranesi le-a desenat la 24 de ani, într-un moment de acută morbiditate, sub chinul unei febre puternice, așa că sînt unanim considerate drept halucinații ale unui inconștient răscolit. Poate de aceea modernii, mari amatori de freudism și de suprarealism, le privesc încîntați ca antemergătoare. De altfel, titlul dat acestui ciclul este ambiguu, „Carceri d’Invenzione” putînd însemna și închisori imaginare, așa cum se traduce cel mai frecvent, dar și închisori ale imaginației. Această ambiguitate face deliciul amatorilor de introspecții în obscuritatea sinelui. Fără să spun că cea de-a doua traducere ar face mai degrabă dreptate gravurilor lui Piranesi, totuși este evident că lectura deschisă astfel se susține. Faptul că în toate planșele „Închisorilor” spațiile sînt închise și că imaginarul, oricît de bogat sau de extravagant, se dezvoltă într-un interior fără ieșire ne duce aproape de ideea închiderii fatale a imaginației. Oricît ar fi de explozivă și de dezinhibată, imaginația are limite!

Gravurile „Închisorilor” prezintă structuri arhitecturale fantastice, subterane și lugubre, dar mărețe și perfect plauzibile în același timp, astfel că ceea ce se stîrnește în privitor nu este frica propriu zisă, ci acel tremendum jungian. Arhitectul din Piranesi nu a permis artistului să fabuleze pînă dincolo de rigorile rezistenței. Zidurile, coloanele, arcadele, grinzile, scările, balustradele, pasarelele, podețurile și porțile ce se pot mișca prin acțiunea unor scripeți, lanțuri, pîrghii și contragreutăți, belciuge enorme și roți dințate cuprinse în mecanisme uriașe indică un spațiu care nu iese de sub controlul calculului geometric, ingineresc. Imaginația erupe respectînd regulile arhitecturii. N-aș spune că se simte vreo reflecție de ordin moral ori teologic – aici nu deținuții sînt importanți (de altfel, ei nici nu se prea văd, abia ici-colo cîte o siluetă trudind), ci închisoarea în sine. Ea, închisoarea, este capodopera.

Am reîntîlnit cîteva dintre aceste desene în expoziția Piranesi („Arhitecturi și fantasme”) de la Muzeul Național de Artă. Organizată pentru a marca 300 de ani de la nașterea artistului, expoziția este, fără nici o exagerare, un mare eveniment cultural. În 39 de planșe, demersul expozițional atinge trei cicluri majore din arta lui Piranesi: pe lîngă „Carceri d’Invenzione”, „Grotteschi” și „Vedutte di Roma”.

Giovanni Battista Piranesi a avut un destin artistic unic – poate or mai fi și altele asemănătoare, dar eu nu mai cunosc. În general, dacă contemporanii și generația imediat următoare unui artist nu dau multe parale pe el, șansele lui de a sfida uitarea sînt, practic, zero. Mai mult, dacă după două generații artistul este, totuși, descoperit, dar renumele său nu poate trece de cercul strîmt al unor snobi sofisticați, iarăși, șansa lui de a rămîne în memoria colectivă este minimă. Și, totuși, cu Piranesi s-a întîmplat altfel. În vremea lui și imediat după aceea, a fost socotit un artist de rang secund. Totuși, la multe decenii după ce a murit, au apărut admiratori precum De Quincey, Coleridge, de Musset, Victor Hugo, Baudelaire, Th. Gautier, Mallarmé. S-a dezvoltat un mic cult al lui Piranesi, dar acesta a rămas închis, elitist, consumat de insiders, de connoisseurs. Nici chiar la jumătatea secolului XX numele Piranesi nu spunea multe, de vreme ce, într-o lucrare considerată de referință pentru introducerea în istoria artelor, precum voluminoasa The History of Art a lui E.H. Gombrich, apărută în 1950, nu este pomenit nici măcar o dată.

Și totuși, în anii ’80-’90 ai secolului trecut, gloria lui Piranesi ajunge la cote legendare. Astăzi, este considerat cel mai important gravor al secolului al XVIII-lea și, nu pentru puțini, chiar cel mai important desenator al vremii sale, superior lui Tiepolo, care i-a fost mentor o perioadă, sau chiar lui Goya, care era cu 20 de ani mai tînăr și alături de care este, astăzi, plasat adesea în expoziții. Numele lui Piranesi a explodat pur și simplu în spațiul culturii generale odată cu eseul lui Marguerite Yourcenar din 1962. În 1996, Editura Humanitas a publicat acest eseu în admirabila traducere a lui Petru Creția, într-un volum care a purtat chiar titlul său: Creierul negru al lui Piranesi. Titlul reproduce primul vers dintr-un fragment de poem din 1856 al lui Victor Hugo, în care sînt evocate, în stilul „Epigonii”, mari personalități devenite mituri precum Mozart, Beethoven, Gluck, Pergolesi ș.a. Printre ei se găsește și Piranesi, la care Hugo se referă astfel: „Le noir cerveau de Piranèse / Est une béante fournaise / Où se mêlent l’arche et le ciel, / L’escalier, la tour, la colonne ; / Où croît, monte, s’enfle et bouillonne / L’incommensurable Babel”.

Născut la Veneția, Piranesi urmează de foarte tînăr ucenicia în gravură, dar și studii de arhitectură. Yourcenar va spune că acesta a și fost marele său avantaj comparativ – a putut gîndi gravura ca un arhitect. De fapt, Piranesi a fost mereu la mijloc. Se spune că a fost eliminat dintr-un atelier de gravură unde ucenicea pe motiv că era „prea pictor”, ceea ce, să recunoaștem, pentru un gravor e mai degrabă o problemă decît un avantaj. Cum Veneția vremii sale se ofilea și comenzile se împuținau, Piranesi s-a mutat la Roma, oraș de care s-a îndrăgostit definitiv, căruia i s-a dedicat cu impresionantă loialitate artistică și de a cărui istorie va rămîne legat pentru totdeauna. Este autorul a sute de vedutte (vederi) reprezentînd colțuri din Roma, aproape în totalitate ruine. Mai mult de o duzină dintre ele pot fi admirate în expoziția de la MNAR. La Roma, unde a sosit pe cînd avea 20 de ani, Piranesi va opta pentru tehnica acvaforte, în care va lucra pînă la sfîrșitul vieții.

Putem, desigur, să-l comparăm cu alți mari autori de vedutte și, din multe motive, Canaletto e primul care vine în minte (expoziția ne îndeamnă, de altfel, s-o facem), dar nu îmi dau seama ce folos am scoate de aici. Mie mi se pare mai important să observăm că, în vremea de glorie a rococo-ului, Piranesi caută în umbrele trecutului îndepărtat. Nu-mi pot reprima impresia că artistul fuge deliberat de contextul vremii sale. Exuberanța prezentului său îi repugnă, iar efuziunile în curbe generoase, solare, aurite ale contemporanilor decoratori nu îi spuneau nimic. Ruinele sînt, la el, nu doar forme de memorie, nu doar surse de melancolie, nu doar porți de incursiune într-un trecut glorios, ci declarații despre condiția umană. Yourcenar observă că oamenii prezenți în lucrările lui sînt „microscopici”, detectabili cu lupa, în vreme ce construcțiile, fie ele ruine sau nu, sînt enorme. Trăim zi de zi printre ruine (nu mă refer doar la ziduri și clădiri!) care, fie că le băgăm de seamă ori nu, induc în viețile noastre un continuu farmec ofilit, un neterminat suspin „ce-am fost și ce-am ajuns”, un gînd îmbătrînit, de Eccleziast. Piranesi e artistul lor.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.