Tulburare mare la secția de Ornitologie a Facultății de Biologie în urmă cu trei zile. Șeful Catedrei de Zburătoare cu Ciocul Mic, profesorul Mierluț Tucan-Pupezeanu, a făcut un gest necugetat… Înainte de a vorbi despre gest însă, trebuie să lămurim puțin cauzele care au dus la comiterea lui intempestivă. Încă de la primele ore ale dimineții, Mierluț a primit, la cabinetul personal, vizita doamnei conferențiar Vrăbiuța Papagal-Lișițanu, coordonatoarea Catedrei (rivale!) de Zburătoare cu Ciocul Mare. Vrăbiuța devenise foc și pară, întrucît descoperise că, în noul stat de funcțiuni al Departamentului, cursul ei general de „Teoria și practica ornitologică“ fusese împărțit pe „segmente“, iar „segmentele“ repartizate în normele altor colegi provenind, integral, de la Catedra de Zburătoare cu Ciocul Mic. Inițiativa îi aparținuse, de la A la Z, domnului Tucan-Pupezeanu, un personaj cu influență în Consiliul Profesoral și destul de abil ca să strecoare acțiuni machiavelice în administrația universitară de ansamblu. Întrebîndu-l pe Mierluț despre incident, ar fi răspuns probabil că respectivul curs intra în aria de expertiză a tuturor ornitologilor din secție și nu doar a celor de la Catedra de Zburătoare cu Ciocul Mare. În plus, acțiunea repara, în fond și la urma urmelor, o gigantică nedreptate din trecut, cînd Vrăbiuța – aflată, se știa prea bine, în grațiile decanului Vulturaș Porumbel-Șoimaru – se bucurase de privilegii academice absolut nemeritate.

„Vizita“ menționată se anunța așadar ca o confruntare decisivă între două tabere ornitologice antagonizate de decenii: Zburătoarele cu Ciocul Mic și Zburătoarele cu Ciocul Mare. Într-adevăr, doamna conferențiar a intrat furtunos în biroul profesorului Pupezeanu, aruncîndu-i acestuia, în loc de „bună dimineața“, terifiante fulgere din priviri. Curios însă, după pătrunderea zguduitoare în încăpere, complet inexplicabil, Vrăbiuța păru să nu mai poată spune nimic ori, în fine, aproape nimic, întrucît scoase niște sunete difuze din esofag, ce semănau cu cotcodăcelile obosite ale unei găini capturate de către gospodar după îndelungi urmăriri prin toată ograda. Se consumase oare furia conferențiarei, exploziv, din momentul aflării cumplitei vești și pînă în cel al interacțiunii propriu-zise cu Mierluț? Greu de stabilit. Cert este că, după croncănelile vagi și ambigue pe care le emisese la debutul scenei, păstrîndu-și totuși privirea ucigașă, ea se așeză decisă pe un fotoliu și nu mai rosti nici o vorbă. Tucan-Pupezeanu se pregătise pentru o luptă deschisă cu Vrăbiuța, dar, trebuia să recunoască, nu prevăzuse strategii și pentru neobișnuita postură adoptată de rivală: prezența tăcută în biroul lui sau, mă rog, tăcerea furibundă pe unul dintre fotoliile cabinetului propriu. Așteptă o vreme încurcat, apoi se panică subit. Dacă nebuna urma să-l acuze de abuz ori tentativă de viol, Doamne ferește, că tot a ajuns chestiunea la modă în lumea întreagă? Campania internațională de succes – „Toarnă-l pe porcul tău!“ – îi sună brusc, terifiant, în urechi, lui Pupezeanu, într-o formulă ușor adaptată: „Toarnă-l pe mierluțul tău!“

Cum stătea așa – paralizată în sentimentul de oroare –, Vrăbiuța sugera perfect șocul emoțional. Mierluț se ridică îngrozit de la birou și fugi la secretarele Facultății pentru a cere ajutor. Acestea veniră imediat, dar, după un timp, se arătară neîncrezătoare că doamna conferențiar ar fi pățit ceva cu adevărat. Nu dorea să comunice, nici un dubiu. Totuși, altfel, se arăta în deplinătatea funcțiilor vitale (chiar și căutătura crîncenă de pe chip le era tuturor familiară). La fel s-a exprimat și doctorița de la Urgențe – Urgențe apelate de însuși Mierluț. A alege să nu discuți cu nimeni, în anumite clipe, constituie un lucru natural pentru profesori (obosiți, desigur, de atîta trăncăneală!), decise ea. Nici cu polițiștii nu avu Tucan-Pupezeanu mai mult succes. Agenții constatară că doamna nu comitea nici o infracțiune, aflîndu-se la serviciu, „în incinta locului de muncă prevăzut de lege“. Paznicii instituției, femeile de la curățenie, ceilalți colegi, chiar și unii studenți rătăciți prin zonă îl asigurau pe Mierluț că totul li se părea normal, plecînd ulterior în treaba lor. Decanul se dădu „prins cu treburi“, iar rectorul – înștiințat telefonic despre incident – a transmis scurt și cuprinzător: „Dacă nu încetează cu zburătăceala, Mierluț o va mierli! De mîna mea.“ Prin urmare, pe la miezul nopții, rămas singur cu Vrăbiuța, epuizat nervos, șeful de Catedră deschise deodată, larg, ferestrele. Urcă pe pervaz și plonjă spectaculos în gol de la etajul al patrulea…

Miraculos, fix atunci, ieșind parcă de sub apă, Vrăbiuța începu să strige isteric: „Cum ai îndrăznit, nenorocitule…?“ Mierluț însă nu o mai auzea. Zbura falnic. Nu la figurat, ci la propriu: în cercuri largi, unduite, fascinante… A doua zi, ziarele au titrat, mare, pe prima pagină: „Un salt mic pentru om, dar uriaș pentru Ornitologie. La bătrîna noastră Universitate se așteaptă, cu emoție profundă, acordarea, anul viitor, profesorului Mierluț Tucan-Pupezeanu, a Premiului Nobel pentru Biologie.“ 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.

Foto: wikimedia commons