O excursie în munţii Chiricahua

Publicat în Dilema Veche nr. 692 din 25-31 mai 2017
O excursie în munţii Chiricahua jpeg

Un prieten mi-a relatat o situaţie demnă de interes. Fratele său – aflat de mai mult timp în Canada şi, paradoxal, bine situat acolo socio-profesional – găsea adaptarea la modelul cultural occidental extrem de dificilă, iar, pînă la un punct, de-a dreptul inutilă. La ce îţi foloseşte însuşirea completă a unor norme mentale de existenţă preponderent ipocrite? – raţionase tînărul român prins în încleştarea şocului civilizator. Convingerea sa fermă – obţinută după o experienţă canadiană semnificativă – era că vesticii, în copleşitoarea lor majoritate, rămîn nişte indivizi fundamental falşi, rupţi de autenticitatea trăirilor primordiale, prezumtiv nealterate în zonele „arhaice“, cum ar fi spațiul nostru, bunăoară. Exemplul pe care amicul mi l-a dat – din recuzita empirică a rudei emigrate – m-a tulburat, declanşîndu-mi (anamnetic) epifanii personale, bănuite ascunse în negura timpului. Compatriotul captiv în procesul naturalizării forţate se arăta deranjat de entuziasmul (infantil?) al canadianului (americanului) faţă de natură. Spunea interlocutorul meu că un simplu pescuit la sfîrşit de săptămînă declanşează, în acea lume, adevărate epopei psihologice. Evadat din biroul unde îşi duce prizonieratul social al celor cinci zile din şapte, vesticul transatlantic vrea să regăsească în week-end – după modelul proustian – tot timpul pierdut. El porneşte veritabile expediţii mitologice, tratînd banala ieşire în natură (la 50 km de casă) ca pe o odisee homerică. Pentru pescuitul (iluzoriu) într-o baltă de cîmpie, pregăteşte minuţios lansetele cu laser şi năvoadele cu semnal electronic, echipîndu-se totodată în costumaţii extraterestre, pline de accesorii terifiante. Nu lipsesc, desigur, combinezoanele de scafandru, vestele antiglonţ, extinctoarele, trusele de prim-ajutor, binoclurile, camerele de luat vederi, computerele, antenele parabolice şi, uneori, shotgun-urile cu cartuşe dum-dum. Înaintea copacului îmbătrînit sau a cabanei părăsite, din mijlocul unei pădurici, individul occidental nu încetează să se minuneze, scoţînd sunete guturale şi icnete de admiraţie extatică. Face poze buruienilor sălbatice şi omizilor din arbori, ţipînd isteric la cel mai mic semn de viaţă forestieră. Românul ajuns subit în acest context rîde mai întîi humuleştean, după care, evident, cade în disperare suicidală.

Simpaticul dialog amical mi-a trezit – cum ziceam – amintiri proprii, cărora, pînă în prezent, nu le-am acordat atenţia cuvenită. Spre sfîrşitul stagiului meu american, nişte colegi de la Universitatea arizoniană m-au invitat (împreună cu soţia) într-o excursie caracterizată ca „mirifică“, prin pădurile sudice ale faimosului stat deşertic. Profesorul (organizator) şi consoarta sa erau două persoane admirabile, cu simţul umorului şi pline de generozitate. În buna tradiţie americană, ei pregătiseră Jeep-ul cu care urma să călătorim ca pentru un safari african, deşi popasul preconizat nu se afla decît la două-trei ore de oraş. Eu însumi am fost dotat cu binoclu, puşcă (pe care nu am luat-o, totuşi, niciodată din portbagaj) şi vestă vînătorească. Pe măsură ce ne apropiam de Munţii Chiricahua (finalitatea turistică a traseului), tensiunea creştea, profesorul şi soţia lui (care îşi zîmbeau complice în mod frecvent) promiţîndu-ne un spectacol nemaivăzut. Apogeul experienţei părea să fie o întîlnire (de gradul trei?) cu un animal (?!) unic în lume – datorită semnului particular ce i fusese dat de natură. Misterul rămînea însă total, nimic din identitatea bizarei vietăţi nefiindu-ne dezvăluit în avans. După ce am intrat pe un drum „forestier“ (în termeni americani, pentru că, în realitate, era vorba despre o rută puţin mai strîmtă decît apropiata autostradă), profesorul a încetinit în mod vizibil, devenind extrem de concentrat. Doamna – veritabil copilot şi partener de enigmă – păstra, la rîndul ei, o tăcere patetică. Deodată, Jeep-ul s-a oprit brusc, inerţia proiectînd pălăria de latifundiar a femeii direct în parbriz. Profesorul a răcnit paralizant, arătîndu-ne agitat, în zare, nişte puncte maro. „Iată-le!“ strigă el. „Burticile albe! Burticile albe!… Să nu le rataţi, pentru numele lui Dumnezeu!… Pregătiţi aparatele de fotografiat!“ Nu voi insista pe misterul julesvernian, întrucît nu doresc să creez palpitaţii bunilor mei cititori. „Burticile albe“ nu erau altceva decît nişte căprioare arizoniene care aveau, ca semn distinctiv, o pată (albă, desigur) pe abdomen. Ele alergau mereu în grup şi, cînd săreau, îşi dezvăluiau, pentru o clipă, imaculata blăniţă de sub coadă, care le făcuse atît de celebre în America. Momentul trebuia imortalizat cu orice preţ pe peliculă, în viziunea profesorului-ghid. Nu animalul în sine se dovedea interesant, ci „burtica albă“, arătată, e drept, cu nespusă parcimonie.

Nu mai reţin dacă visul gazdei noastre s-a îndeplinit în acea stranie excursie alături de doi musafiri nedumeriţi, dar ştiu sigur că prietenul nostru, asemenea multor altor occidentali, trăia, în clipele respective, tensiunea unei căutări de identitate. Trebuie să înţelegem că, în interiorul universului postindustrial, experienţa sacră este un lux. Lumile pragmatice, ale obsesiilor economice şi acumulărilor materiale, sînt nişte universuri profane, unde sinele se depersonalizează constant. Oamenii de aici suferă astfel într-un mod subliminal și, ca atare, obscur. Suferinţa lor se vede în entuziasmul bizar de localizare a naturii arhetipale, uneori, în decoruri artificiale. Așadar, listen to me, pals, cît timp noi încă mai avem avantajul „arhaismului“, să nu le luăm prietenilor noștri din „postmodernitate“ bucuria de a fotografia cîte o zburdalnică „burtică albă“! 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.