Ca și cum gramatica limbii franceze, cu toate regulile și iregularitățile de acord, nu ar fi fost oricum destul de complicată, se mai adaugă, mai nou, reguli suplimentare. Attention! Notați, în caiete, regulile scrierii incluzive.

Scrierea incluzivă se bazează pe trei principii. Primul principiu e relativ simplu și se referă la acordul la gen al meseriilor și titlurilor. În limba franceză, parcă mai mult decît în română, unele cuvinte feminizate forțat sună scrîșnit. De pildă, rédactrice (redactoare) a intrat în uz, în schimb, docteure (doctoră) e greu de acceptat și de pronunțat la feminin. Al doilea principiu e formarea pluralului. Ghidul propune să nu se mai facă acordul la masculin, cum se obișnuia; în schimb, se va folosi un plural „incluziv“, adică o formulă care include ambele genuri. E nevoie, pentru asta, de un nou semn de punctuație, de un punct median. Se va folosi, deci, les citoyen·ne·s (dacă ar fi să adaptăm în română, ar fi „cetățen·ele·ii“). Limba germană – ceva mai flexibilă din acest punct de vedere – trece și ea prin această revoluție a incluziunii. Și acolo profesiile și funcțiile se feminizează, iar formele de plural includ cele două genuri. Diferența e că în germană sună și se citește, parcă, firesc. În franceză, în schimb, e nevoie de acel nou semn tipografic pentru a marca cele două terminații diferite pentru feminin și masculin plural. În fine, al treilea principiu e să se recurgă la termenul general (și nemarcat de gen) „uman“ în loc de homme și femme. „Drepturile umane“, nu „drepturile omului“. Această recomandare era oricum folosită deja în mediul universitar și asociativ; acum își găsește doar consacrarea, căci e formulată, ca atare, într-un „ghid“, un instrument oficial, destinat instituțiilor.

„Ghidul“ a fost elaborat încă din 2015 de către Înaltul Consiliu pentru Egalitate între Femei și Bărbați și le arată reprezentanților autorităților publice regulile de adresare pentru a evita stereotipurile de gen. Recomandările ghidului au fost adoptate repede de mai multe instituții și universități. Ba mai mult, o agenție de comunicare a publicat chiar și un „Manual de scriere incluzivă“. Iar o editură importantă a publicat un manual de franceză pentru gimnaziu după noile reguli. Nu e clar dacă manualul respectiv a fost și difuzat și, mai ales, dacă a fost preluat, într-adevăr, în școli. Ce e sigur e că, în afară de cîteva instituții, puțini sînt cei care și-au însușit scrierea incluzivă.

Principala dificultate ține de limba scrisă, de noile reguli pe care aproape nimeni nu le stăpînește. Pe de altă parte, limba evoluează, în mod natural, spre o simplificare a scrierii, spre omisiuni care eficientizează comunicarea; or, adăugarea unor particule suplimentare sau formarea unor noi cuvinte, feminizate, e un demers forțat, adesea contraintuitiv. Dacă, la momentul apariției, ghidul a trecut aproape neobservat, practicarea noii gramatici incluzive stîrnește enervare și perplexitate. Că evoluția naturală a limbii n-are nici o treabă cu egalitarismul și corectitudinea politică e cel mai neînsemnat și neîntemeiat dintre reproșuri: poate chiar era nevoie de mai multă corectitudine politică în discursul oficialităților. Dar una e combaterea sexismului și alta e transformarea unei limbi pînă la desfigurare.

Ca să nu mai vorbim de faptul că noile reguli, dacă vor fi într-adevăr adoptate, vor crea și mai multă confuzie printre utilizatorii limbii franceze. Care, spun studiile, oricum vorbesc și scriu tot mai prost: din 2010 pînă în 2015, nivelul de cunoaștere a regulilor de bază ale gramaticii a scăzut dramatic. Cel mai recent studiu arată că doar aproximativ 45% din absolvenții de gimnaziu pot scrie corect un text simplu, după dictare.

Previzibil, în dezbatere a intervenit și Academia. Care a transmis un avertisment „solemn“: ghidul ar genera o confuzie „vecină cu ilizibilitatea“ (observație corectă!). Iar limba franceză s-ar afla în „pericol mortal“. Parcă-i și văd: adunați în jurul gropii, nemuritorii de la Academie îngroapă limba franceză, moartă, săraca, după ce-a fost siluită cu instrumentele corectitudinii politice de niște activi·ste·ști femini·ste·ști.