Cătălin TOLONTAN | tolo sport
Nevinovat şi murdar
Dosarul Transferurilor şi Cazul Valiza sînt două procese penale în care magnaţii fotbalului au cîştigat meciul cu procurorii cu un scor de 20-0. Este diferenţa dintre anii de închisoare ceruţi de DNA şi sentinţa „Inculpaţii sînt achitaţi!“, verdict care a venit dinspre judecători. În fond, asistăm la o lecţie.
PUBLICITATE
La a 55-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – Bienala de la Veneţia (1 iunie – 24 noiembrie) – festin artistic grandios, cu 88 de participări naţionale, 150 de artişti din 37 de ţări, 10 state care participă pentru prima dată, printre ele fiind şi Sfîntul Scaun –, România va avea două spaţii expoziţionale.
citiţiS-a prăbuşit o clădire în Centrul Vechi. Pur şi simplu. Noroc că nu era nimeni în ea. Însă dacă lucrurile vor continua aşa, adică turismul „de cîrciumă“ înfloreşte într-o zonă nerestaurată, neconsolidată etc., în vreo 20 de ani (şi cu sprijinul unui cutremur ceva mai consistent) vom merge la o bere în următoarele localuri: „La ruine“, „La moloz“, „Praf şi pulbere“, „Adio, mamă!“ şi la Club A… fost odată. (A. P.)
Potrivit celor scrise pe nişte panouri, Parcul Drumul Taberei, fost Moghioroş, este în curs de a fi „reabilitat“. Cei ce ştiu cît de cît limba română se pot întreba, pe bună dreptate, ce rău o fi făcut parcul de are nevoie să fie reabilitat. Se pot întreba şi dacă, dincolo de reabilitare, nu se va face totuşi o reamenajare a parcului. (A. M.)
citiţi













Adăugaţi comentariu
Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.
CONECTARE CREAŢI-VĂ CONT