Posibilitatea de a forma pluralul substantivelor neutre cu ajutorul a două terminaţii echivalente, -uri şi -e (producînd variante mai mult sau mai puţin acceptate: visuri şi vise, niveluri şi nivele, epiloguri şi epiloage, almanahuri şi almanahe etc.) nu este pentru vobitorii limbii române doar o sursă de ezitări şi abateri involuntare de la normă, ci şi un mijloc expresiv, o ocazie pentru inovaţii ludice, pentru deformări glumeţe. Desinenţa -e modifică de multe ori rădăcina cuvîntului, creînd alternanţe fonetice acceptate mai uşor de registrul popular decît de cel cultivat. Am semnalat mai de mult cîteva variante de plural din româna contemporană produse cu evidentă intenţie umoristică: bloage, benoacle, cauciuce sau caucioace. Din aceeaşi serie, aparţinînd stilului colocvial şi manifestînd intenţii pur ludice sau ironic-depreciative, face parte şi pluralul metroaie, o formă care are deja sute de atestări în Internet, mai ales pe blog-uri, forumuri sau în comentarii online: „acum aştept proiecte de metroaie în Vaslui (transport-in-comun.ro); „au făcut slalom printre metroaie“ (dichisuri.ro); „m-am dus să cumpăr niște pîine de la stația de metroaie“ (regizorcautpiesa.ro); „«Sînt vreo 3 metroaie unul sub altul, e incredibil, așa ceva n-am văzut», spune Moro“ (sport.ro).

E posibil ca substituţia unei terminaţii prin alta să fi fost stimulată, în cazul substantivului metrou, de o analogie, ca denumirea să fi fost influenţată de cea a altui mijloc de transport, pornind de la cazurile de mare asemănare. O linie de tramvai din Bucureşti a fost transformată, acum cîţiva ani, primind denumirea oficială de „metrou uşor“; diferenţele regimului de circulaţie nu au şters asemănările evidente dintre vehicule, astfel încît pluralul metroaie poate fi considerat un fel de cuvînt-valiză, rezultat al suprapunerii şi al contaminarii dintre metrouri şi tramvaie: „am văzut o mulţime de metroaie uşoare pe podul Grant“ (tramclub.org). Oricum, sînt multe contexte în care metroaie apare în serie cu tramvaie: „tramvaie, trenuri urbane, metroaie“ (ratt.ro); „în staţiile de autobuze, tramvaie, metroaie“ (viata-libera.ro); „ce atîta lux, plimbat cu tramvaie şi metroaie?“ (simonatache.ro) etc. Jocul substituirii desinenţelor se poate extinde, creînd reciprocitate: „Nu avem unde să conducem maşinurile, ne spetim pe metroaie“ (craiovaniuz.ro).

Cuvîntul metrou (înregistrat de dicţionarele ceva mai vechi în forma metro, care între timp a decăzut la statutul de simplă variantă) a fost preluat în primele decenii ale secolului al XX-lea din franceză, alături de sursa sa neprescurtată, metropolitan (care avea deja alte sensuri, religioase sau urbanistice). În franceză, masculinul métro este foarte frecvent; substantivul métropolitain (provenit din sintagma chemin de fer métropolitain) preluase modelul din engleză al primei reţele de acest tip – Metropolitan Railway –, aşa cum au făcut-o multe alte limbi; în italiană, substantivele metro şi metropolitana (din ferrovia metropolitana) sînt feminine. Aşa cum observa Iorgu Iordan, în Limba română actuală. O gramatică a „greşelilor“ (1943), metro s-a adaptat morfologic repede în română, după un model de succes, urmat de multe alte împrumuturi lexicale cu finala în o accentuat: argou, cadou, stilou, tablou etc. Dicţionarele noastre mai vechi înregistrau şi substantivul metropolitan („tren subteran“, la Şăineanu, ediţia a VI-a, 1929) şi sintagma tren metropolitan („tren care circulă în prejuru și pin mijlocu capitalei, ca la Paris“, Scriban, Dicţionaru limbii româneşti, 1939). Într-un articol din 1931, profesorul de urbanism C. Sfinţescu enumera „căile ferate, metropolitanele, tramwayele electrice“ (Căile de comunicaţie şi transporturile în Municipiul Bucureşti, în Buletinul Societăţii Politechnice). În 1942, inginerul Nicolae Petculescu susţinea proiectul noului mijloc de transport, în completarea progreselor realizate în modernizarea oraşului: „Mai lipseşte însă ceva de seamă şi anume desăvîrşirea mijloacelor de transport orăşeneşti, ceea ce nu se va putea avea decît prin construcţia unei căi ferate subpămîntene în centrul atît de înglotat al Capitalei, adică a unui metropolitan, care va da Bucureştilor aspectul însemnatelor oraşe civilizate ale lumii“ (Viitorul metropolitan al Bucureştilor, în aceeaşi revistă). Pasajul e interesant din punct de vedere lingvistic nu doar pentru forma metropolitan (care alternează deja în text cu metrou), ci şi pentru rarul adjectiv înglotat (derivat de la gloată).

Metropolitanele au devenit destul de repede metrouri; transformarea metrourilor în metroaie nu e decît un joc lingvistic, indicînd familiaritatea extremă a vorbitorilor cu mijlocul de transport al Capitalei, dar parcă şi o uşoară notă de iritare… 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).