„Dacă mi-aș dori să am putere? Sigur că mi-aș dori… Puterea înseamnă în primul rînd bani. Cel puțin într-o societate ca a noastră. Aici dacă n-ai bani, ești un nimeni… Tu cum crezi că mă simt cînd mă duc cu prietena mea la cele mai ieftine cîrciumi și nu ne permitem decît o bere? Cum crezi că mă simt față de ea, dar și față de mine? Din cauza faptului că n-am bani, am tot timpul o atitudine din asta… umilă! Am ajuns să merg pe stradă cu privirea în pămînt… Iar cînd mă uit la oameni mă gîndesc doar la cîte milioane au în portofel. Cine sînt eu? Sînt un sclav…“

La prima vedere, Daniel pare un ins tonic. E tot timpul în vervă, vorbește mult, cîteodată chiar devine obositor. Și atunci nu-l mai asculți. Pentru că e previzibil. Are subiecte preferate, cum ar fi job-ul său. Lucrător comercial într-un hipermarket. „E echivalentul unui muncitor necalificat“ – îmi explică el pe un ton autoironic. „Adică la noi, la… și te rog să nu dai numele firmei că, teoretic, n-am voie să zic nimic!… să fii lucrător comercial e treapta cea mai de jos. După un timp, dacă ești băiat serios, încep să te upgradeze. Dacă ai și studii superioare, de preferat ASE-ul, în cîțiva ani poți ajunge chiar manager. Asta e politica lor! Așa că într-un fel îți dau o șansă, însă pînă să ajungi pe un post din ăsta, muncești ani de zile cu cîrca! Trebuie să ți dovedești ambiția… mie a început să-mi cam lipsească această calitate! Am momente în care nu-mi mai doresc nimic. Pe bune.“

Daniel lucrează numai de patru luni și deja e epuizat. Se trezește în fiecare dimineață la cinci. Face aproape o oră și jumătate cu autobuzul pînă la marginea orașului. Se schimbă și intră în raion. Cară marfa, o așază pe rafturi. Muncă fizică, tot timpul în picioare. Are o scurtă pauză de prînz pe care și-o petrece în „camera de odihnă“. (…) „Salariul?! Mi-e jenă să ți-l spun. Un pic mai mare decît minimum pe economie. În prima lună am cumpărat numai mîncare și băutură, tot de la ei din magazin.“

Daniel nu-și urăște șefii, doar îi disprețuiește. Mai ales pe străini. Pentru că au putere? „Nu neapărat. Pentru că sînt foarte relaxați în comparație cu mine. Nu au disperarea aia, mă înțelegi? Își conduc mașinile lor de baștani. La prînz mănîncă la un restaurant din apropiere. Și în rest nu fac nimic. Doar dau ordine. Cîteodată mai țipă. Însă nici nu au reacții normale. Niște roboței! Am senzația că se uită prin mine… că nici nu mă văd, de fapt. Că nu exist! Dacă mi-aș dori să fiu manager? Păi, ți-am zis că mi-aș dori doar pentru bani… însă eu n-aș deveni un alt om! (…) A fi șef e o profesie, pînă la urmă… Eu nu m-am născut pentru ea! Cred că, chiar dacă aș fi manager, m-aș lăsa în continuare călcat în picoare ca și acum.“

Puterea presupune și autoritate? Daniel crede că da. Mai ales în uriașul hipermarket care este o lume în sine. (…)

(apărut în Dilema veche, nr. 175, iunie 2007)

Foto: adevarul.ro