Cică unii parlamentari vor să schimbe sistemul de trecere la ora de vară. Adică să nu mai fie oră de vară. Să se întunece devreme, să se culce oamenii la ore sănătoase, să nu mai umble noaptea hai-hui pe străzi și prin piețe, ca bezmeticii. După ce totul s-a dat peste cap cu „revoluția fiscală“ și cu nenumăratele manevre de schimbare a legilor Justiției, acum e musai să schimbăm și orele. De ce n-am trece direct la ora Moscovei, pe modelul Crimeei? Poate că nici vară n-ar mai trebui să fie. Și în orice caz, deocamdată, nici un fel de primăvară, da?

Altă inițiativă îmbîrligată venită dinspre ministrul Justiției e aceea de a da bani deținuților care au stat în condiții improprii de detenție. Și la fel ca în cazul renunțării la ora de vară, cică și asta tot de forurile europene ar fi inspirată. Ne-am învățat să pre-luăm de la Europa doar aiurelile. Guvernul nu mai alocă fonduri pentru investiții și, înainte de a se gîndi să dea bani pentru îmbunătățirea condițiilor din pușcării, ceea ce ar putea fi într-un adevărat spirit european, vîntură soluția de a oferi bani deținuților de drept comun. Dacă ai făcut pușcărie pentru că ai furat, nu doar că nu ți se confiscă banii obținuți ilegal, ba chiar ți se mai dau și alți bani, de la stat. Acum se discută și despre legea împotriva defăimării. Mai rămîne să auzim și că urmează a se face săptămîna de zece zile, idee diavolească prin definiție, ca să ne lămurim cu cine avem de-a face.

Pe vremea comunismului se guverna prin decrete. În anii ’80, Ceaușescu dădea decrete, nu noaptea ca hoții, ci sîmbăta. Asta pentru ca rumoarea să fie amortizată în ziua de duminică (singura zi liberă a săptămînii pe vremea aceea, pentru cine a uitat sau n-a apucat), să nu înceapă oamenii să discute la cald, a doua zi, la serviciu, efectele nemulțumitoare ale acelor legi. Fiindcă decretele erau, aproape fără excepție, de rău pentru populație. Ba era decretul privind spațiul de locuit excedentar, cînd oamenii erau înghesuiți cu forța în apartamente, ba erau proiectele privind sistematizarea satelor și orașelor, ceea ce însemna de fapt demolare și uniformizare prin desființarea unor cartiere și monumente istorice, ba era proiectul privind așa-numita alimentație rațională, ceea ce se traducea mai exact prin înfometare, ba era vorba de raționalizarea benzinei și de reducerea circulației mașinilor în funcție de numărul de înmatriculare, cu soț sau fără soț, și multe altele. Din anii ’60 se continuau și se înrăutățeau efectele decretului prin care se interziceau avorturile. Mai erau și aberațiile de tipul înființării mercurialului din piețe care nu făcea decît să mărească specula și să perturbe și ultimele rămășițe ale unor mecanisme de piață liberă, decretul prin care oamenii care doreau să se stabilească în străinătate trebuiau să-și plătească studiile către statul român ori decretul prin care mașinile de scris trebuiau declarate și înregistrate la miliție.

Mutatis mutandis, se poate observa o înrudire între acel tip de decrete și legile aberante care se vîntură în ultima vreme. Există niște rădăcini comune ale acestui tip de legiferare, tot așa cum există și un stil al numelor, vorbirii, înfățișării și atitudinii celor care conduc astăzi, asemănător cu al acelora care conduceau înainte de 1989. Atunci, în fruntea țării se instalase un clan de origine rurală provenit din Scornicești. Acum, tot de un clan e vorba, care provine din Teleorman. Cam același soi de oameni, trecuți însă puțin, de data asta, cum spuneam, și prin Europa. Cît despre soiul legilor pe care acești indivizi le propun, el nu își are niște origini mai îndepărtate. Specificul acestui gen de legi este că scopul afișat nu e niciodată cel real. Pe vremea comunismului, lumea se întreba adeseori de ce nu sînt date și decrete bune pentru populație. Puțini înțelegeau că scopul lor real era terorizarea și supunerea oamenilor, nicidecum îmbunătățirea condițiilor de viață și „făurirea viitorului luminos“ pe care-l promiteau conducătorii. Un scop bolșevic, bine-cunoscut încă din prima zi de guvernare leninistă de după victoria revoluției din octombrie 1917 și care a fost „exportat“ în tot lagărul comunist după cel de-al Doilea Război Mondial. Teroarea instituită asupra populației avea menirea de a conserva puterea și privilegiile celor din fruntea partidului comunist și a celor din aparatul represiv. Astăzi, chiar dacă teroarea nu mai e posibilă (sperăm), scopul acestor legi stupide de care auzim întruna e tot acela de a menține niște privilegii. Dintr-un amestec de ticăloșie și incompetență rezultă asemenea inițiative legislative ca niște bețe în roate în calea dezvoltării sociale și economice, antiliberale, contrare mersului firesc al lucrurilor. Nu sînt legi care să înlesnească dezvoltarea normală, ci legi impuse, scornite nenatural și nediscutate cu cei pe care-i afectează. Cînd crește frecvența unor asemenea „invenții“ legislative, ceva nu e în regulă, înseamnă că „se strînge șurubul“, cum se spunea odată.