La golul Mexicului cu Germania, bucuria mexicanilor a provocat un cutremur adevărat. Din istorie știm și de un război între două țări, aprins tot de la fotbal. Adică să fie vreo legătură între fotbal și dezastru? 

Da, dar poate şi invers. După ce Mannschaft-ul a cîştigat acum patru ani Cupa Mondială, economiştii (un fel de seismologi şi ei) au înregistrat o creştere a productivităţii muncii germanilor – asta ne mai trebuia! Deci e cu dus-întors. Fotbalul e drogul popoarelor. E scurtătura prin care te poţi face cunoscut în lume în lipsă de argumente solide şi locul în care năpăstuiţii planetei, altfel capabili să îndure toate necazurile imaginabile, nu mai accepta nici un milimetru de nedreptate. Apropo de cutremurul mexican, e posibil ca şi la noi să se fi produs unul la mingea trimisă de miss Sloane în fileu după ultimul serviciu al Simonei. Mai ales dacă am fi fost cu toţii acasă… După filmul El secreto de sus ojos mi s-a părut că sîntem fraţi cu mexicanii peste mări şi ţări, ca două rude rătăcite. Aceiaşi oameni minunaţi şi aceeaşi patrie mafiotizată prin incapacitatea de a se structura social, drept care e roasă pe la toate încheieturile de felurite vietăţi înfricoșătoare. La noi, în ’94, s-a strigat „Hagi, preşedinte!“. Acum, la ei, s-a scandat: „Ochoa, preşedinte!“, după numele portarului victoriei contra nemţilor. Ce vă ziceam… Şi uite aşa uităm. Ei uită că stimabilii jucători au petrecut cu prostituate cu cîteva luni în urmă. Noi uităm că Halep e româncă tot aşa cît e şi Herta Müller. O seară sîntem regina balului. Apoi bate ceasul de miezul nopţii.