Check-in?

Sînt la check-in. Şi am stat deja douăzeci de minute la coadă. Mi se pare că nu am înţeles întrebarea. Probabil faţa mea arată asta, aşa că întrebarea vine încă o dată. Piticii zburdă.

Nuuuu… am venit în excursie în Bucureşti şi primul obiectiv turistic a fost să verific dacă funcţionează check-in-ul de la zborul înapoi.

Doamna nu e deloc amuzată, aşa că primesc un loc la mijloc, căci bilete la fereastră cică nu mai erau. Asta se dovedeşte a fi un adevăr „alternativ“, iar doamna în mod sigur ar putea face o carieră strălucită la Antena 3 şi România TV. Şi pe la Realitatea sau B1 sigur s-ar descurca. Jumătate din avion este gol şi atît în faţă, cît şi în lateral sînt locuri libere la fereastră. Desigur, unde stau eu nu este nici un loc liber. Îmi vine să îmi întreb vecinele cu ce au supărat-o şi ele pe doamna de la check-in, dar mă abţin.

Doamna de la fereastră e atît de siliconată încît îmi trece prin minte că aş dori-o prin preajmă în caz de accident rutier. Şi pentru o amerizare forţată cred că ar fi foarte utilă. De fiecare dată cînd întoarce capul spre mine am impresia că o să îmi iau nişte buze peste faţă, aşa că mă feresc instinctiv. Îi mulţumesc mamei în gînd, căci anii de antrenament de ferit de scatoalce pentru tot felul de remarci „deştepte“ se dovedesc a fi utili şi în avion. Piticii mă chinuie rău şi îmi vine să încerc să pun cîte un mac-mac înaintea fiecărei silabe cînd aş vorbi cu ea. Aşa aş inventa şi o nouă păsărească pentru fotomodeloaice.

Se ridică să meargă la toaletă şi realizez cu oareșce îngrijorare că fie doamna şi-a luat rochia invers, fie trebuie să îmi reconsider serios noţiunea de decolteu. Mă simt cam mîrlan, dar încercînd să evit să mă uit la raţă (ptiu, am vrut să zic la față), mi-au căzut ochii în decolteul doamnei. Mă gîndesc că şi dacă ar fi fost invers rochia, tot ar fi fost cam exagerată. Îmi dau seama cu stupoare că doamna s-a întors spre stînga destul de brusc, iar bustul a rămas încă spre mine. Noroc că scaunul din dreapta e gol, căci alt­fel oricine ar fi stat acolo ar fi fost în mare pericol, avînd în vedere forţa de pendulare a sacilor de silicon. În capul meu admir forma fizică şi echilibrul doamnei, eu aş fi fost în mod sigur dezechilibrat de o mişcare de felul ăsta. Mă folosesc de oportunitate şi mă mut pe unul dintre locurile libere.

Ajung teafăr la Strasbourg şi car cu entuziasm bagajele din dotare. Spre mine vin doi neni alergînd. Sînt îmbrăcaţi beton, în ţoale care costă cît o maşină din tîrg de la Vitan. Pantofi de alergare făcuţi la comandă, căciuliţa care le lasă cheliile să respire adecvat, tricou de firmă specializată în alergare, geacă de alergat care costă cît blana a mai procopsită a Getei. Sînt înzestraţi regulamentar cu echipament şucar pentru iPhone ţîşpe, că doar nu ne jucăm aşa cu alergatul.

Aleargă, bineînţeles, ca nişte cizme. Dar nu asta este problema mea. Problema este echipamentul pe care îl poartă de la brîu în jos. Au nişte cioraiegări minunaţi, care ne permit tuturor celor de pe stradă să povestim acasă că am văzut nişte puţulici alergînd. Ce e drept, erau ele cam încorsetate, dar tot alergau voioase prin oraş. Mă gîndesc cum echipamentele de alergat încep din ce în ce mai mult să semene cu cele de biciclişti, care aduc şi ele din ce în ce mai mult cu cele de balet.

În timpul lui Ceaşcă eram obligaţi de şcoală să mergem la diverse manifestări artistice. Aşa am ajuns împreună cu mama la un spectacol de balet. Mama a fost foarte impresionată de balerini şi s-a scuipat în sîn pe tot drumul de întoarcere. Entuziasmul meu pentru costumaţiile balerinilor a fost bine calculat (în fapt, eu am fost mult mai impresionat de balerine) şi, ca urmare, am primit sprijinul total al mamei pentru chiul la activităţile artistico-educative. Retrospectiv, mi se pare că echipamentul balerinilor din timpul comunismului era mai decent decît ultimele modele de pantaloni de alergat.

Îmi car cu entuziasm mai departe bagajele pînă la tramvai. În tramvai e o doamnă care pare încătuşată într-un material antiexploziv. Nu ştiu cum o să poată să îşi dea hainele jos, că par lipite. Dar, în mod sigur, doamna o să-şi dubleze volumul cînd se va întîmpla. Mă aşez departe, în mod preventiv, că nu se ştie cînd se poate întîmpla un accident şi îmi dau seama că sînt varză cînd vine vorba de modă.