În nou înființata universitate particulară – numită după întemeietorul ei, un vestit profesor de pantomimă, freelancer de felul său, „Stanislav Miroslav“ – s-a deschis Facultatea de Arte Frumoase. Doamna decan, fostă soprană la o filarmonică de tîrg arhaic și cunoscută sub pseudonimul scenic (inscripționat acum pe ușa capitonată a unui impozant cabinet profesoral) Pontserrat Babanné, se dovedi, din prima secundă a mandatului, o fire extrem de rafinată. Umplu pereții instituției cu tablouri multicolore, achiziționate, în regim de urgență, de la pictorii amatori care-și expuneau marfa, neobosiți, într-unul dintre parcurile centrale ale orașului, decoră coridoarele cu imense aranjamente florale și, lucrul cel mai important în viziunea sa, amenajă o sală de festivități cu bun gust, demnă de toată prețuirea comunității universitare. Pontserrat a pus aici exponate de mobilier cu încărcătură culturală majoră, de la scăunașe roase de timp, bănuite (de către profesorul de Arheologie din cadrul Universității „Stanislav Miroslav“, Nicușor Pomădatu) a fi dacice, aparținînd aristocrației getice (tarabostes), așa-zișii „pileați“, pînă la piese clasice din secolele XVIII-XIX (datate, neezitant, de către același Pomădatu): un pian fără clape, trei cufere de diverse dimensiuni, două oglinzi venețiene ușor crăpate, un patefon fără pîlnie și mai multe jilțuri (rupte) de epocă. Pe un zid atîrna o sabie ruginită. Pomădatu spunea că ea ar fi fost spada lui Ștefan cel Mare, la Istanbul aflîndu-se o copie a acesteia și nu originalul. Profesorul se vedea însă contrazis de colegul lui de la Medievistică, Țuțu Dichisitu, care considera obiectul însuși Exacaliburul Regelui Arthur. În ciuda polemicii savante dintre cei doi, un asistent insolent de la secția de Hispanistică scrisese deja, nonșalant, dedesubtul vechii arme: „Sabie din secolele XII-XIV, folosită, cel mai probabil, de viteazul nobil spaniol Rodrigo Diaz de Bivar în luptele sale cu maurii. Ne referim la Cidul Conducător / El Cid Campeador“.

În centrul încăperii, doamna Babanné a pus mese și scaune moderne pentru marile evenimente intelectuale ce urmau să se deruleze în facultate. Ca să fim exacți, energica decăniță se lansase în demersul istovitor cu un gînd secret de la bun început. Dorea să inaugureze activitatea Artelor Frumoase de la „Stanislav Miroslav“ cu un impresionant simpozion pe o temă fascinantă (la care se gîndea de multă vreme): „Unde se găsea învățămîntul nostru ieri? Nicăieri! Unde a ajuns azi? În codrul cu brazi! De ce acest progres brav? Deoarece s-a născut Universitatea «Stanislav».“ Miza pe o semnificativă participare națională și internațională, iar prestigioșii profesori-oaspeți nu puteau fi găzduiți, pe parcursul comunicărilor, decît într-o incintă academică de înalt nivel, precum cea de față, incintă care primise și un nume pe măsură: Aula „Pontserrat Miroslav“. Da, amănuntul generase cîteva confuzii. Unii șopteau pe la colțuri că doamna Babanné ar fi soția rectorului fondator Stanislav, însă informația nu conținea pic de adevăr. Fake news! Numele mixt legitima doar efortul creator al celor doi extraordinari pionieri universitari. În aula „Pontserrat Miroslav“ plănuia soprana să invite toată crema intelectuală a patriei, pentru a discuta pe marginea menționatului subiect de covîrșitoare importanță. O singură problemă mai avea totuși de rezolvat înaintea ceremoniei: ridicarea, la cote maxime de eleganță și stil, a nivelului personalului tehnic, personal indispensabil în desfășurarea ostilităților. Ca atare, portarul Costică fu distribuit în rol de somelier, bucătăreasa de la cantină, Tanți, în cel de chef Michelin, iar secretara-șefă a facultății, Miruna (care tocmai își luase permisul de conducere), în chauffeur de viță aristocratică (tînăra fusese, de altfel, îmbrăcată bărbătește, i se desenase, cu cărbunele, sub nas, o mustăcioară și i se cumpărase și un joben tradițional). Ei, în acest punct, fabuloasele planuri ale doamnei Pontserrat se împotmoliră neașteptat…

Dezastrul s-a declanșat pe traseul de la aeroport la universitate. „Șoferul Mirun“ – însărcinat cu transportul unui grup de musafiri – a bușit, succesiv, zece mașini parcate regulamentar, îngrozindu-și pasagerii. Ulterior, la întocmirea procesului-verbal, l-a băgat în sperieți și pe agentul Migdală de la Circulație, întrucît i s-a șters mustăcioara din cauza transpirației și și-a dezvăluit feminitatea. A fost arestat(ă) pe loc. Chef Tanți, aducînd platoul cu sarmale la masa festivă, s-a împiedicat și a aruncat pretutindeni buclucașele „ghiulele“, două chiar în mutra acră a rectorului întemeietor Stanislav. În fine, Costică, încercînd, în postură de somelier, să taie gîtul unei sticle de șampanie cu un stilet, a împroșcat cioburi și spumă în cele patru zări. Profitînd de haos, Pomădatu a înșfăcat sabia Cidului de pe perete și i-a luat la fugărit, deopotrivă, pe medievistul Dichisitu și pe asistentul de la Hispanistică. 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.