Echipe bune sînt eliminate devreme din Cupa Mondială, echipe mai anoste rămîn pînă în fazele tîrzii. Fotbalul nu e drept? 

O, ba da! Pentru că se întîmplă ca de obicei la o Cupă Mondială: echipele „bune“ devin anoste şi „anostele“ devin bune. Să încercăm să înţelegem. Ce a fost bun la Germania, marea campioană prinsă cu posteriorul gol în văzul lumii ca un copil surprins că face pipi la gard? Ce a fost apetisant în jocul Spaniei, naţională care a măcinat în gol ca o moară stricată şi în corpul căreia au apărut crăpături prin care poţi băga pumnul ca urmare a fărîmiţării sale pe orizontala etnică (spanioli-catalani) şi pe verticala bogăţiei (federaţie-Real Madrid)? În ce fel putem plînge Argentina unui Messi care nu-şi mai aparţine sieşi, cu atît mai puţin ţării lui, şi a unui selecţioner cu alură de cocalar şi personalitate de bodyguard la supermarket? Brazilia? Brazilia s-a închegat prea tîrziu într-o echipă omogenă, rătăcind prea mult printre vedetele care alternează fiţele cu gesturile tehnice admirabile, ca roşul şi negrul la ruletă. Şi, se ştie, de la ruletă n-a ieşit nimeni bine pînă la urmă. Aşa că a ajuns în semifinale cine? Cele mai tinere echipe, Anglia şi Franţa, plesnind de talente. Plus Belgia şi Croaţia, cu generaţii nici prea „verzi“, nici prea coapte. Numitorul lor comun? Echipa fără zorzoane. Disciplina tactică şi încuierea ego-ului într-un dulap cu şapte lacăte, pînă se face schelet. O, da, Cupa Mondială a fost, în ultima ei săptămînă, mult, mult mai săracă în tatuaje gen Răpirea din Serai, în freze de muzeu sau cerceluşi lucitori! Ştiu, inima se strînge, ochii ni se plînge. Unde sînt maneliştii noştri dragi?! Unde s-au duuuuuus?… Zanga-banga, zanga-banga!… Dar vom supravieţui. Vom trece noi şi de încercarea asta grea. Poate că o să fie Griezmann, poate De Bruyne, poate Kane (ăsta nebun, e cu aceeaşi tipă din liceu!), poate biscuitul de Modric care să ne aline, parţial, durerea pierderii lui Ronăldel şi Messilică. Aşa, fără sare şi piper, complet neinteresanţi pentru artiştii pianului vertical, aceşti băieţi fac ce ştiu mai bine: joacă fotbal. O activitate pe cale de dispariţie între reclamele la chips-uri şi şampoane. Mai zi-le una, coane!